Trebuie să ne mândrim că dintre toate țările, România este prima care vede acest nou episod al francizei (cu o săptămâna înaintea premierei americane!), așa că avem un motiv în plus să „propagăm” veștile acum că am beneficiat de acest statut privilegiat pe care îl datorăm Freeman Entertainment, care a devenit un nume respectat pe piața distribuitorilor de film.
The Divergent: Allegiant- Part 1 ne vine de la Lionsgate, un producător ce a excelat în blockbustere și francize dacă ne gândim că tot de la ei ne-au venit și Twilight, Hunger Games și RED 1&2, și care acum l-a desemnat pe regizorul Robert Schwentke să pună în pagina cinematografică un alt bestseller al Veronicăi Roth. Citește restul acestei intrări »
M-am bucurat de vizionarea de ziua internațională a femeii ca un copil lăsat de capul lui la un film cu pac pac! Așa cum credeam că va fi…Un film cu împușcături și cu ceva vânătăi! Asta în ciuda bunului renume al australianului John Hilcoat (The Proposition, The Road și Lawless, ca să amintesc doar ultimele trei văzute și reușite) care și-a început cariera regizand clipuri pentru Nick Cave & the Bad Seeds, Einstürzende Neubauten, Siouxsie & the Banshees, Manic Street Preachers, Bush, Placebo, Suede, Depeche Mode, HIM, Muse și mulți alții. 
Dacă e să te iei după numele regizorului francez-Louis Leterrier- care a semnat regia pentru Now You See Me (2013), The Incredible Hulk (2008) și The Transporter (2002) poti crede că vei vedea un film de acțiune cu spioni și urmăriri spectaculoase. Asta s-a dorit, cred, până în momentul în care a intrat în scenă Sacha Baron Cohen, ca scenarist, producător și actor. Și așa s-a dus dracului toată presupunerea! Și dacă știi câte controverse a stârnit actorul fără teamă de penibil și apt pentru orice nebunie, abia atunci hotărăști dacă vrei să vezi Grimsby au ba. 
Chiar astăzi treceam în revistă la radio numele unor actori de primă mână care au primit nominalizări la Oscar, dar nu l-au câștigat…încă! Printre aceste nume era și cel al lui Ralph Fiennes, un personaj care se simte în largul lui în teatru, dar și la Hollywood. În 1994 era nominalizat pentru rolul secundar din Schindler’s List, dar Academia l-a preferat pe Tommy Lee Jones pentru interpretarea din The Fugitive, iar în 1997 a fost propus pentru interpretarea contelui Laszlo de Almásy din The English Patient, (filmul a luat Oscar), dar rolul pianistului David Helfgott jucat de Geoffrey Rush în Shine a fost mult mai convingător pentru membrii onoratei adunări cinematografice. E și chestie de noroc, de ce filme sunt la concurență, de felul în care se votează pentru apărarea fiecărui domeniu din care membrii Academiei americane fac parte, de gusturi, de lobby, șamd 
Acum dacă e să fiu sinceră (ca întotdeauna!) mă aşteptam să fiu puţin dezamăgită de film, suprasaturat de efecte speciale, prea opulent ca scenografie şi costume, prea ca la …zei!
Îl semnalam cu surle şi trâmbiţe prin decembrie trecut, şi pomeneam că va deschide Festivalul Filmului de la Berlin- ceea ce, recunoaşteţi, e ceva!- aşa că aşteptam această producţie ca mai tot mapamondul dornic să vadă ce mai scot din joben fraţii Coen, când geniali, când doar inovativi, când în afara normelor, când convenţionali în mod extrem. 
Chiar şi luând în calcul numai titlul şi faptul că este o comedie, şi tot ar trebui să fie buluc de spectatori în săli, căci-nu-i aşa – nu ţi se serveste oricând o “motivaţională” la care să mai şi râzi. Filmul lui Chrisian Ditter este o altă creaţie a lui în registrul comic, dupa cele două, Limba turca pentru începători şi Franceza pentru începători din 2006, şi Love, Rosie cu Lilly Collins din 2014, toate fără rezerve nostime, stenice şi benigne.
Sincer, de Valentine’s sau Dragobete, dacă v-ați hotărât să sărbătoriţi cumva, eu v-aş îndruma către filmele frumoase, cu energie bună, care ne destind şi ne fac să ne întoarcem cu iubire către copilul din noi. Iar la capitolul copilărire, nu văd nimic mai potrivit decât un film cvasi-animat cu… veveriţe. Căci Alvin & Company sunt la fel de “lovable” şi de “cute” ca şi minionii, care ne-au vrăjit prin candoare într-atât încât, de merchandise friendly ce sunt, alimentăm franciza cu aviditatea de a avea unul personal –sub orice formă ar fi el. Aşa că Alvin şi “verdeliţele” mi se pare o alegere potrivită pentru cele 86 de minute de comedie stenică și aventuri veveriţeşti într-o lume care acceptă şi ieşirea din normă, şi iubirea pentru creaturi imaginare vorbitoare şi cântătoare- adică în …ficţiune! 
Am mai afirmat-o , îmi place diversitatea. Doar datorită ei ne putem exersa liberul arbitru, doar ea adunată ne dă întregul, şi numai aşa avem criterii de comparaţie. Aşa că am aterizat la Zoolander2 conştientă de ce o să primesc, indiferent unde va vira povestea. Şi a făcut-o fix în aceeaşi zonă a comediei cu accente groteşti, dar cu o creativitate care este- orice am zice -o mare virtute, chiar dacă ar putea sluji cauze mai bune. 
