Posts Tagged ‘recenzie’


Am tot spus că desenele animate inteligent făcute şi cu un mesaj inspirat mă atrag iremediabil şi mă bucur să intru în energia lor benignă care îmi exaltă copilul interior. Aşa că vizionarea  pentru presa la Coco a avut darul să îmi restaureze estetica săptămânii acesteia nu tocmai balansate, şi să mă transpună într-o lume fantastică în care viaţa şi moartea sunt legate prin iubire, iar lumile se întrepătrund în acea zi specială numită în cultura mexicană Dia de Muertos. Iar ca un treat super special, avanpremiera a fost prefaţată de un scurt metraj Frozen: Sărbători cu Olaf, în care cel mai nostim şi mai iubit om de zapadă al animaţiei ne bucură alături de Elsa, Ana, Sven şi Cristoff, într-o povestioară luminoasă despre tradiţiile de Crăciun.

(mai mult…)

Anunțuri

Afis THOR RAGNAROK

Inutil să vă mai spun că fan cluburile reunite de pe tot mapamondul vor năvăli în cinematografe să vadă noua producţie cu fantasticul lor preferat: Thor! Şi au de ce să se precipite, căci filmul livrează pe lângă personajele deja cunoscute şi altele noi şi spectaculoase, dar şi un viraj foarte bine gandit al dialogului şi atmosferei, către un comic ce cucereşte. Şi se pare că a fost o mişcare foarte abilă care să păstreze publicul deja cucerit şi să acapareze un altul, căci filmul ne prilejuieşte dincolo de reîntâlnirea cu lumea fantastică a lui Thor şi a regatelor cosmice  de poveste, cu peisaje desprinse parcă din Lord of the Rings, momente de destindere şi amuzament ce vin din comicul când mai subtil, când mai la vedere- deopotrivă de limbaj şi de situaţie.

(mai mult…)


După ce am văzut Leviathan acum doi ani, am “rumegat” filmul îndelung căci îmi dădea alte şi alte teme, provocându-mă recurent de parca as fi avut vreo problema de rezolvat. Acum cu Loveless îmi pare că Zvyagintsev s-a rafinat, a intrat pe un alt palier al compoziţiei regizorale, păstrând însă ceea ce ne uimeşte la filmele lui fără greş –  imaginile de un pictural desăvârşit, aproape poematice uneori, care închid în unele secvcenţe poveşti infinite – si  muzica (Evgheni si Sacha Galperine) provocatoare, cand sincopată, când guturală, cand îndurerată, când minimal,  rezonând cu felul în care curge scenariul şi, mai ales evoluează emoţional personajele.

(mai mult…)


Afis 3

Cu siguranţă un film care îl are ca protagonist pe Michael Fassbender va suscita apriori interesul – deopotrivă al publicului, cât şi al criticii. Cu atât mai interesantă  va părea producţia dacă este o ecranizare a unui roman care a confirmat şi este un policier corect construit, cu o tensiune  care conduce acţiunea şi cu multiple implicaţii psihanalitice care înnoadă şi mai tare totul.  Iar filmele poliţiste au plăcut întotdeauna, chiar şi –sau mai ales – atunci când personajul principal este unul cu probleme majore în viaţa particulară ( de relaţionare, de adicţii, de frică de implicare), dar excelează în cea profesională, după tiparul clasic –am zice!

(mai mult…)


Sigur că atunci când faci o continuare a unui film devenit între timp antologic, se creează aşteptări majore, căci fanii îşi doresc să retrăiască emoţia peliculei primordiale (ceea ce e foarte greu, pt că între timp au mai înaintat în vârstă cu 35 de ani, iar percepţia lor se supune acum altor exigente, altor achiziţii culturale), iar critica este bântuită de mania comparaţiilor – aşa că sarcina noii echipe se vadeşte de două ori mai grea.

Dar şi când urmarea este excepţional construită şi orchestrată, când scenariul nu face concesii, iar noile tehnologii pe care le are acum la îndemână cinematografia upgradează de la sine discursul, ceea ce rezultă are darul de a ne bucura, fie că am văzut sau nu Blade Runner-ul din 1982. Iar intuiţia care l-a facut pe Ridley Scott să îi cedeze manşa lui Denis Villeneuve a fost salutară, căci canadianul a punctat excelent cu Incendies, Sicario şi Arrival, dovedind acum că este deja un maestru al regiei, demn de celebrissimul lui predecesor, acum producător executiv.

(mai mult…)


Fără să-şi fi ieşit de fel din mână, Steven Soderbergh, probează chiar şi cu această comedie light că este încă stăpânul Ocean(’s)- urilor cu neaşteptatele lor swich-uri de scenariu, dar şi “magicianul” lui Mike & Comp cei fără inhibiţii, livrând cu Logan Lucky o producţie plină de trademark-urile personale, nu spectaculoasă, dar agreabilă până la capăt. Cu o morală la vedere, cu toate “locurile” scriptului deja vizitate, filmul reuşeşte să se facă plăcut, poate şi datorită distribuţiei demne de un scenariu chiar mai elaborat.

(mai mult…)


Sincer să fiu am aşteptat o a doua parte a aventurii agenţiei Kingsman, aşa cum nu m-am aşteptat să existe şi o a treia! Şi e clar că s-a dorit ca această a doua parte să aibă “greutate” măcar prin distributie, dar să ştiţi că şi replicile sunt destul de savuroase (chiar dacă scenariul suferă pe alocuri de lipsă de inspiraţie). (mai mult…)


Lumea lui Kusturica este una pestriţă, colorată şi belalie,  mustind de viaţă, cu o muzică a ei- sălbatică şi sincopată ca o inima pulsând la vedere! Iar dacă ai intrat chiar şi numai o dată în ritmul ei, o vei face mereu, căci te ademeneşte într-un fel miraculos, aproape fără să poţi avea scăpare.

(mai mult…)


Michael Cuesta este un regizor care ”suferă” să realizeze filme de acțiune și asta e o boală grea care la el avansează de la fiecare producție cinematografică. Să luăm pe rând filmele pe care le are in portofoliu:L.I.E (un action movie  avându-l în rol principal pe Paul Dano), apoi câteva episoade din Six Feet Under,Dexter sau Homeland,  Kill the Messenger,de  acum 3 ani, cu Jeremy Renner și zbang, anul acesta, cu asasinul american, în care rolul principal este deținut de un actor (Dylan O’Brien) ce s-a lansat ca vârcolac. Vârcolac, vârcolac, dar dacă e antrenat de Michael Keaton, poate iese un viitor Bourne sau, în caz de eșec, un Jack Reacher. După cum i-o fi norocul! (mai mult…)


Cu o distribuţie care înfloreşte regal- cu Dame Judy Dench, Christoph Waltz, Alicia Vikander , Dane DeHaan, Zack Galifianakis şi Cara Delevingne, regizorul englez Justin Chadwick  ne propune un scenariu de sorginte livrescă, inspirat de romanul lui Deborah Moggach, polişat la maximum, cu atmosferă si character, dar care are o neverosimilitate ce nu poate trece neobservată. Ca-ntr-o piesă schakespeare-iană ( acţiunea ţinteşte exact perioada!) există o etapizare a poveştii, care se dezvoltă însă previzibil, alimentându-se din toate marile istorii cu iubiri imposibile şi oferă o perspectivă agreabilă, dar nu spectaculoasă- cum ne-am fi putut aştepta. (mai mult…)