În cadă cu fantoma
De cele mai multe ori mergi la un film crezând că-i bun, și pleci dezamăgit- alteori crezi că e mare plictiseală și vii extaziat! Sunt rare cazurile când la ceea ce te aștepți, aia primești. (mai mult…)
De cele mai multe ori mergi la un film crezând că-i bun, și pleci dezamăgit- alteori crezi că e mare plictiseală și vii extaziat! Sunt rare cazurile când la ceea ce te aștepți, aia primești. (mai mult…)
Neîndoielnic, pinguinii sunt drăgălaşi, caraghioşi, nostimi şi ..din cale-afară de ofertanţi ca personaje. Tot ei, şi exact din cauzele astea, sunt în centrul acţiunii în numeroase producţii hollywoodiene, care le-au exploatat potenţialul: Happy Feet, Surf’s Up sau Mr Peppers Penguins – ca să amintesc doar câteva dintre filmele cu păsăruicile în frac. Aşa se face că acum li se dedică un film în exclusivitate, şi, după ce au fost condimentul exotic din alte producţii, având apariţii episodice, au devenit chiar substanţa din care este facută “ciorbiţa”. (mai mult…)
Întotdeauna am fost de părere că e loc sub soare pentru oricine/orice și că fiecare producție (film, muzică, pictură,literatura etc ) își va avea publicul dedicat, după cât și cum comunică. Așa se face că niciodată nu voi spune despre o creație că nu merită văzută, cu atât mai mult cu cât fiecare are dreptul la propria lui judecată și – mai mult – în oricare film poți găsi ceva de învățat. Așadar, eu vă dau doar niște repere ce decurg din backgroundul meu cultural, asta însemnând că sunt pur subiective.De rest se ocupa fiecare cu mintea din dotare! (mai mult…)
Oricât de bine ar fi realizate aceste ultime doua filme ale francizei (din care Mockingjay 2 o sa apara anul viitor), nu pot intra în competiție cu primele doua parți ale francizei, regizate de același Francis Lawrence, exceptional cineast care ne-a regalat și cu Constantine, I Am Legend, Water For Elephants, Snow White and Seven și Jocurile Foamei Sfidarea din 2013. (mai mult…)
Hotărât lucru, ne aflăm sub asediul comediilor romantice, și nu înseamnă că mă și plâng – dacă semnalez. Personal însă prefer comediile de tipul celor scrise și regizate de Nancy Meyers, cu întorsături deștepte din condei, profund originale, care sub aerul aparent frivol aduc în discuție o problematică în registru major. (mai mult…)
Trebuie să vă spun din start că m-am dus la filmul ăsta cu așteptările pe care mi le crease trailer-ul, văzut și în cinema (adică expandat pe ecran), dar și pe laptop- pentru ca la vizionaresă descopăr cu totul altceva. Nu este o comedie, așa cum credeam, dar nici o docudramă; pare mai degrabă un fel de studiu de caz, dacă mă gândesc că povestea celor 4 “copii pierduți ai Sudanului” este o infimă bucată din milioanele de drame care s-au consumat în zecile de ani de război. (mai mult…)
De mult nu mai ştiu unde să-l încadrez pe mr. Allen, dar mă bucur din inimă că îmbătrânind (are 78 de ani!) nu a luat-o pe arătură, să facă filme criptice, plicticoase sau prea nişate. Face un soi de comedii romantice, dar cu dialoguri sprinţare și stilate, nu pentru tot tălâmbu’ care o să se uite ca pisica, fără să înțeleagă ce e cu trimiterile atât de dese la operele lui Nietzsche sau la muzica lui Beethoven. (mai mult…)
Uite un film cu premise îmbucurătoare, dar care până la urmă nu m-a convins pe deplin. Are actori unul și unul : Tom Hopper (Black Sails, Merlin), Ryan Kwanten ( dinTrue Blood, The Right Kind of Wrong), Ken Duken ( care a jucat in Inglourious Basterds), Charlie Murphy ( cel din Philomena, The Village), James Norton ( distribuit in Rush, An Education), Ed Skrein ( din Game of Thrones) și Anatole Taubman (unul dintre personajele din James Bond 007 – Quantum of Solace și The Tudors). (mai mult…)
Nu am fost niciodată un împătimit al musical-urilor și nici vreun curios în ceea ce privește poveștile vechi despre șantiere navale sau despre viața docherilor, cum este Last Ship. În schimb poveștile lui Sting din copilărie nu au cum sa nu fie atractive, atâta timp cât acest muzician cu o voce nepământeană, unică, are darul de a atrage ascultătorii de orice vârstă. L-am văzut de 3 ori până acum si m-aș mai duce de cel puțin atâtea ori. Ca și la Peter Gabriel…Dar în cazul lui Sting atracția se bazează pe stările pe care mi le induce, indiferent că interpretează o piesă elisabetană ori un remix pop sau dance.
De mult nu mai văzusem un film cu un ospiciu, şi sinceră să fiu, chiar mi-era dor. Nu de alta, dar am rămas cu o traumă mică (“cinefilică”, nu de alt fel! ) încă de pe la L’enfant Sauvage al lui Truffaut, care a trecut apoi prin The Shout al lui Jerzy Skolimowski, prin 1975 s-a adancit la One Flew Over The Cuckoo’s Nest al lui Milos Forman, ca sa devină ditamai la Shutter Island al lui Scorsese. (mai mult…)