Am tot stat sa ma gandesc de ce ii zice filmului astuia asa? Ce sa fie egalizatorul asta si ce legatura are cu subiectul si cu personajul complicat pe care il joaca Denzel ..si in finalul vizionarii am ajuns la raspuns; nu am avut o epifanie, ci mi s-a cladit pur si simplu ideea in mental, pas cu pas si imagine cu imagine.
Aseara am vazut Life of Crime – Schimb de dame in traducerea romaneasca – proasta alegere – daca ne gandim ca dezvaluie, chiar inainte de a pune piciorul in sala de cinematograf, clou-ul scenariului, care este tot creatia celui care si regizeaza aceasta pelicula-Daniel Schechter- despre care n-am auzit prea multe lucruri. A mai facut un film, a mai co-produs altul si deci se afla la inceput de drum in meseria asta.
Azi va scriu despre The Maze Runner – un film care incearca sa recreeze ideea veche de cand lumea cu Labirintul lui Dedal din care Ariadna il ajuta pe Tezeu sa evadeze, folosind insa noile achizitii ale stiintei care difera de mitul primordial. Aici este vorba de un experiment pe care savantii dintr-o societate distopica il creeaza pentru niste adolescenti dezradacinati si obligati sa traiasca intr-o izolare controlata in mijlocul unui labirint pe care o echipa de alergatori se cazneste sa il cartografieze, batandu-l la picior, cum se spune – in fiecare zi. Si asta se intampla pe lumina (intre ore stiute numai de ei), pentru ca noaptea in labirint circula niste entitati biomecanice care ii vaneaza pe cei ramasi inauntru cu scopul declarant de a-i intepa, nu de a-i manca. Ce sa zic …intepatul are avantajul ca reincarca in mintea victimei amintirile sterse, dar si dezavantajul ca o face sa moara in chinuri.
Va spuneam ca de cateva zile salutam intrarea pe piata de difuzare de film romaneasca a unei noi companii -FREEMAN- care are ca prima premiera INTO THE STORM, un action movie in regia lui Steven Quale, care chiar daca nu are multe filme la activ, are avantajul de a fi in acelasi timp si scriitor, scenarist, cameraman si monteur, asta insemnand ca le cam stie pe toate si daca are si viziune de ansamblu si idei, are toate sansele sa se afirme.
Si pentru ca intr-adevar cred ca filmul Ceva bun de la viata merita CEVA mai mult – deopotriva din partea criticii si publicului- restitui aici cititorilor recenzia mea de acum 2 ani, sperand ca ii va face sa doreasca sa vada aceasta pelicula semnata Dan Pita.
Am urmarit cu interes filmul pentru ca scenariul promitea apriori. Orice subiect care implica copii de la orfelinatele din Romania, mita, trafic de influenta, politica si coruptie, proxenetism si …aventura, este in masura sa te capteze. Asta e si motivul pt care la Hollywoodul din ce in ce mai secatuit de idei si scenarii magnifice, astfel de subiecte devin tot mai tentante. Filmul asta insa s-a facut in Romania, nu in Cetatea filmului American, si are si toate calitatile si toate micile derapaje ale unor prejudecati, teme, simboluri carora inca le mai suntem tributari.
NU stiu daca va plac filmele horror, si mai ales de ce? Sincera sa fiu, personal nu ma dau in vant dupa imaginile terifiante, dupa povestile care iti fac pielea “de gaina” cum se zice, sau dupa creieri pe pereti si sange in valuri. Trebuie sa merg la vizionari insa, oricare ar fi genul filmului, iar de aceasta data a fost AS ABOVE, SO BELOW, in traducere Precum in cer, asa si pe pamant, distribuit in Romania de RO Image. Despre John Erick Dowdle, regizorul american al filmului, stim ca este scenarist, producator, actor, cameraman si …devreme acasa. Clar genul lui predilect este filmul de groaza si spre edificare mentionez inca vreo cateva pelicule : Devil / Demon (2010), Quarantine / Carantina (2008)sau Full Moon Rising (1996) , in fapt prima lui productie.
Vreau sa va vorbesc despre cea mai noua productie a regizorului Dan Pita- Kyra, Kyralina- pe care am vazut-o la premiera de gala, intr-o sala plina de personalitati, familii si oameni de cultura. Stiam ca face acest film inca de la lansarea precedentului “Ceva bun de la viata” -pelicula pe nedrept trecuta cu vederea, despre care am vorbit elogios la vremea respectiva. Scenariu fresh, personaje bine conturate si bine jucate, actiune si inefabil intr-o poveste a zilelor noastre careia nu ii lipsesc accentele parodice, si nici cele dramatice.
Pe 20 septembrie ma gandeam sa plec la Plovdiv, la Sound Of Ages! Dar oferta nu mai e ca in 2011, cu Tarja Turunen & Mike Terana, ori 2012, cand la teatrul Antic cantau Anathema si Fish…nici macar ca in 2013 cand i-am pierdut pe cei de la Asia. Oferta de anul acesta este Paradise Lost, trupa care pe 27 septembrie va canta la Arenele Romane. Pe mine m-au pierdut, asa ca voi incerca spre alte zari: de ex. Richie Kotzen, la Budapesta, pe 25 septembrie 2014, eventual Joan Baez, la Belgrad, pe 18 octombrie 2014, chiar Opeth, la Viena, pe 30 octombrie 2014 si asa, intr-o doara, Lenny Kravitz, la Viena, pe 12 noiembrie 2014.
In Romania tentant este Victor Wooten Band, pe 23 octombrie si interesant Europe, pe 17 noiembrie. Pe cei din urma nu i-am considerat niciodata lorzii rock-ului, dar concertul de anul acesta de la Kavarna mi-a aratat o trupa bine inchegata, care are in palmares 9 albume de studio, 3 albume live, a vandut milioane de exemplare in toata lumea si care s-a prezentat atat de profesionist, incat mi-a taiat respiratia. Nu-i vazusem la Brasov, in 2005, dar continuam sa le ascult albumele aparute dupa 2004 : Secret Society, Last Look At Eden si Bag of Bones. Si chiar daca nu exista nici o melodie care sa aiba succesul Final Countdown, compozitiile au forta si sunt placute auzului. Iata si exemplu, asta in caz ca inca nu ma credeti:
Daca in Audioslave nu si-a exprimat parerile politice, in “copilul” lui – The Nightwatchman – crescut din ideile muzicale continute de albumul The Ghost of Tom Joad (The Boss), domnul Tom Morello a investit toata incrancenarea impotriva unui sistem ilegal care ne spioneaza sau ne tortureaza. Prin 2011 si 2012 ii sustinea pe protestatarii din Occupy LA si Occupy Wall Street si de atunci nu am mai auzit nimic de acest “Robin Hood negru al muzicii secolului 21”, dupa cum Morello isi descrie proiectul. Asta pana acum cateva zile , la Los Angeles, cand The Nightwatchman a cantat in cadrul proiectului Jail Guitar Doors ( da da…este si titlul piesei din anii ’70 cantata de The Clash), sustinut de Billy Brag in UK si adus in America de Wayne Kramer de la MC5, ce are ca scop reabilitarea prizonierilor cu ajutorul instrumentelor muzicale. Printre sustinatorii acestui proiect se numara si Jackson Browne, Ben Harper si Tim Robbins.
Titlul noii compozitii este Marching On Ferguson si se refera la incidentul din august anul acesta, cand un tanar de culoare a fost impuscat de un ofiter de politie in orasul Ferguson din statul Missouri. Inainte de a asculta melodia , care are putin peste 2 minute, va mai spun ca anul acesta Tom Morello va scoate un album, nu cu RATM si nici cu The Nightwatchman. Va fi un album 100% Tom Morello , “ ceva atat de nebunesc, incat nu ati mai auzit asa ceva pana acum”
Darul lui Jonas,The GIVER in titlul original, este unul dintre filmele asteptate ale acestui an. Nu doar pentru distributia care ii cuprinde pe Jeff Bridges, Meryl Streep, Katie Holmes, Alexander Skarsgard si Taylor Swift aflata la debutul cinematografic.Nici macar pentru Philip Noyce,cel care ne-a dat printre multe alte pelicule notabile precum Salt cu Angelina Jolie, sau The Quiet American cu Michael Caine, si una memorabilia : The Bone Collector- Colectionarul de oase in care Denzel Washington face un rol magistral.Si totusi nu pentru toate aceste considerente asteptam The Giver, ci pentru ca este ecranizarea romanului cu acelasi nume al lui Lois Lowry, autoarea a peste 30 de carti in care isi propune sa-i ajute pe adolescenti sa-si raspunda la intrebarile legate de viata, identitate si relatii interpersonale. Tocmai pentru controversele starnite de romanele ei, ce converg fara exceptie catre tematica relatiilor umane.
Radiotopic 