Vreau sa va vorbesc despre cea mai noua productie a regizorului Dan Pita- Kyra, Kyralina- pe care am vazut-o la premiera de gala, intr-o sala plina de personalitati, familii si oameni de cultura. Stiam ca face acest film inca de la lansarea precedentului “Ceva bun de la viata” -pelicula pe nedrept trecuta cu vederea, despre care am vorbit elogios la vremea respectiva. Scenariu fresh, personaje bine conturate si bine jucate, actiune si inefabil intr-o poveste a zilelor noastre careia nu ii lipsesc accentele parodice, si nici cele dramatice.
Sa revenim la Kyra Kyralina. Trebuie sa recunosc , orizontul asteptarilor mele a fost foarte sus , nu doar pentru ca iubesc textele lui Panait Istrati, capabile sa iti prilejuiasca imagini fabuloase, cu atmosfera intrinseca , purtatoare si pastratoare a lumii de final de secol 19, dar si pentru ca posteritatea romaneasca ii datoreaza lui Istrati o repozitionare pe scara valorilor literaturii noastre nationale. Asadar am venit la vizionare cu o imagine foarte vie a ce imi imaginasem eu citind scrierile lui, prima oara in adolescenta si in celelalte dati, pe cand le decodam altora minunile incriptate in slova ale cartilor. Filmul lui Dan Pita nu este – dupa cum insusi ne marturisea in interviul de la premiera – o ecranizare, ci o suma a mai multor lecturi ale operei istratiene, de care cineastul este fascinat. Asa se face ca a iesit un film de atmosfera, cu lumini de o frumusete rara, cu o natura devenita personaj si cu un scenariu care tocmai pentru ca vrea sa spuna prea mult si prea sofisticat- pierde din substanta. Filmul arata prea putin din farmecul urbei dunarene de la sfarsit de secol si se concentreaza pe decorul baroc, pe personaje si pe frumusetea netagaduita a padurii – aici plina de lotci abandonate ca-ntr-un décor suprarealist.
Personajul feminin central este un dipol, un tot format din mama si fiica, in jurul caruia graviteaza tanarul Dragomir, devenit narator si in acelasi timp martor al propriilor varste rememorate.
Kyra- mama jucata de catre Iulia Dumitru – este o aparitie frumoasa, desi mi-as fi dorit-o mai exotica, mai inflacarata, mai apriga. Cat despre Kyralina – in interpretarea tinerei Iulia Carstea – are circumstantele de a fi primul ei rol si deci – mai are de invatat. Frumusetea ei suava, delicata, fragila nu are multe puncte comune cu personajul pe care il interpreteaza, ea fiind fara indoiala versiunea pe care ne-o propune Dan Pita. Trebuie sa semnalez folosind superlative, scenografia lui Dan Toader si costumele Oanei Paunescu , absolut remarcabile , in tema , in culoarea de epoca si in atmosfera.
Despre prezentele actoricesti principale masculine cateva note personale : Florin Zamfirescu isi reconfirma marea clasa , facand un rol de exceptie – pe Ilie fratele Kyralinei, iar Constantin Florescu imi intareste convingerea ca daca isi gaseste un impresar de dincolo , curand il gasim pe genericele de peste ocean. Mai este Mircea Rusu, rotarul , tatal abuziv, violent si criminal al Kyralinei, rol care ii izbuteste si il onoreaza.
Stiti ca nu spun niciodata despre un film altceva decat ca merita vazut, ca e imposibil sa nu gasim ceva demn de retinut, de invatat, cu atat mai mult cand creatorul este unul dintre regizorii importanti ai cinematografiei romanesti. Tot asa va indemn sa mergeti sa vedeti si versiunea lui Dan Pita la acest text al lui Panait Istrati, ramanand sa judecati voi -ce, cat si cum se aseaza filmul lui peste propria voastra imagine a acelor lumi de mult apuse.
Radiotopic 