De mult nu mai ştiu unde să-l încadrez pe Woody Allen , dar mă bucur din inimă că îmbătrânind nu a luat-o pe arătură, să facă filme criptice, plicticoase sau prea nişate. În ultima vreme face un soi de comedii romantice, dar cu dialoguri sprinţare şi stilate care nu-s pentru tot poporul, ce nu poate să înţeleagă ce e cu trimiterile atât de dese la operele lui Nietzsche- spre exemplu.
Şi ce îmi mai place maxim la Woody Allen, sunt personajele lui, într-un fel sau altul toate puţin sărite de pe fix, dar atât de suculente, de dulci,de jucăuşe şi pline de substanţă!
Aşa gândesc şi acum, după ce am văzut miniseria Allen vs Farrow lansată de HBO luna trecută- dar doar dacă îmi precizez categoric înainte- să fac distincţia între om şi creator. Altminteri, sincer, nu mă mai pot uita la filmele lui!
Miniseria, realizată de Amy Zierig şi Kirk Dick ne prezintă aceasta istorie care încă este de actualitaate după atâţia ani, oferind ochiul atent care citeşte documentele şi declaraţiile poliţiei şi procuraturii (care l-a găsit vinovat pe Allen, dar nu a început urmărirea penală din dorinţa de a nu o traumatiza pe Dylan Farrow, victima acestui caz zguduitor)
Partinic şi nu prea- documentarul urmăreşte parcursul proceselor şi investigaţiilor, prezentând faptele laolaltă cu dovezile existente în documente şi mărturiile celor implicaţi.
Şi nu poţi să nu fii zguduit pur şi simplu de amintirile lui Dylan, ale Miei şi ale apropiaţilor familiei şi să nu fii oripilat de manipulările grosolane pe care sistemul le îngăduie atunci când este vorba de o celebritate precum Woody Allen, împiedicând pedepsirea unui abuz sexual incestuos. Chiar faptele, argumentele şi declaraţiile martorilor ce sunt în favoarea victimei sunt răstălmăcite grotesc în aşa fel încât un al doilea abuz/ incest ( acela cu o altă fiică, Soon Yi) să fie văzut că o poveste frumoasă de iubire care i-a exaltat gelozia şi ura fostei partenere, Mia Farrow.
Şi raţiunea şi instinctul şi tot cee ce concură la cristalizarea unei opinii- îmi spun că în jurul vinovăţiei evidente din probe a lui Woody Allen s-a ridicat un zid manufacturat de avocaţi şi PR-isti abili, care nu precupeţesc nici o stratagemă oricât de ignobilă, pentru a-şi apăra clientul. Cât despre acesta, am fost oripilată ca femeie şi mamă de atitudinea pe care o adoptă.
Şi sigur că este vorba de o personalitate de excepție a cinematografiei mondiale- dar are asta ceva de-a face cu omul Woody Allen? Răspunsul este cu siguranţă NU, căci nu este vorba de vreun film (deşi şi aici e un scenariu!) ci de caracterul, inclinaţiile şi abordările de viață ale unui tată care încalcă toate preceptele. Să nu suporte rigorile legii pentru că este un creator de geniu- poziţionându-se astfel deasupra normelor de legalitate? Să i se permită să incrimineze victimele atitudinii lui deviante, distrugându-le viaţa şi fragilizandu-le emoţional şi psihic? Să fie îngăduite invoari ale unor testări ce au ignorat bunul simţ şi profesiunea celor implicaţi? Pledoariile pro Allen să se bazeze pe discreditarea mizeră a victimelor- şi asta într-o evidență sfidătoare?
Răspunsurile vă invit să vi le daţi înşivă, după ce veţi fi văzut miniseria pentru vizionarea căreia, eu am avut nevoie să îmi strunesc reacţiile.
Tulburătoare până la lacrimi şi doborâtoare prin implicaţii – mărturiile lui Dylan Farrow, acum şi ea mama a unei fetiţe, sunt eşafodajul acestui documentar care nu este o pledoarie, ci un uriaş semnal tras, o a nu ştiu câta alarmă împotriva celor care – bogaţi, faimoşi, puternici- se consideră deasupra legii.
Finalul este unul care pune punctele pe toate i-urile- şi fără să tragă concluzii- sumarizează dovezile şi faptele. În plus acorda șanse- căci Dylan a reuşit să depăşească parţial trauma şi acum este o scriitoare de succes, iar lui Woody Allen i-au fost interzise premierele pe teritoriul Statelor Unite şi i s-a sistat publicarea audio-book-ului, după ce mai multe personalitati din cinematografie şi cultură s-au poziţionat de partea fiicei abuzate- careia- culmea!- procuratura i-a dat, dar nu i-a făcut dreptate!
Vă recomand aşadar Allen vs Farrow, în care nu este nicidecum vorba despre mizantropi vicleni, copii manipulaţi, nebune adorabile sau mincinoase refulate şi isterice. Este despre viață – una desenată urât de un creator genial, care s-a dovedit a fi în existența reală un personaj odios.
Radiotopic 