Arhivă pentru Noiembrie, 2016


allied Michaela spune:

Sincer, finalul acestui an mă găseşte ceva mai obosită de experimente şi extravaganţe cinematografice, şi mai dornică să apreciez un film clasic, de “origine controlată” , capabil să furnizeze o stare, o emoţie, un gând. Aşa că Aliatul lui Zemeckis a venit pe un teren fertil şi a cules roadele aşteptărilor mele. Şi uimitor nu e până la urmă  scenariul – care porneşte de la o poveste reală, investit fiind astfel încă de la început cu o veridicitate care miscă, dar dă şi acurateţe – ci apariţia eclatantă a lui Brad Pitt, cu şarmul şi frumuseţea lui fără vârstă, care îl fac – după părerea mea – cel mai charismatic şi mai perfect exemplar masculin al cinematografiei actuale. Este fără cusur în toate cele, şi nu avem nici o scăpare sub asaltul farmecului lui particular, aproape de nedefinit, dublat de o măiestrie ce îi dă lejeritatea de a se poziţiona confortabil în orice rol. Aşa că după partitura de acum un an din By The Sea, filmul regizat de Angelina Jolie, care pare să fi fost o curtoazie dedicată (înca -pe atunci) soţiei, mai degrabă decât o alegere personală, Max Vatan- un gen de James Bond în vreme de război- ne apare cu atât mai spectaculos- cu cât e şi uman (cu tot cu iubirea interzisă pentru care luptă, cu tot cu lacrimi pe obraz și ploaie în păr, de-a valma cu vulnerabilităţi şi duritate extremă!) şi mai “accesibil”. Nici măcar Marion Cotillard, care este definiţia însăşi a expansivităţii şi volubilităţii franceze, nu reuşeşte să îi umbrească haloul lui Brad, cu toate că între ei este o chimie palpabilă aproape, care a dat apă la moara multora să vadă o poveste ce ar fi trecut dincolo de scenariu. Dar mai presus de speculaţiile presei de scandal, nouă ne rămane filmul acesta frumos, cu doi actori înzestraţi, care ne dăruiesc două personaje capabile să impresioneze şi să rămână memorabile. (mai mult…)

Anunțuri

snowden_cover-fb”Nu vreau să trăiesc într-o lume unde tot ce spun, tot ce fac, fiecare om cu care vorbesc, fiecare expresie a creativității, iubirii sau prieteniei este înregistrată” Edward Snowden

Mi-am suspendat contul de FB de mai multe ori, motivând că mă agasează, că am ajuns să am discuții de genul: aha, mie nu mi-ai dat like, aha, nici nu ai văzut ce am scris, tu nu comentezi niciodată, etc De tot atâtea ori l-am reactivat! Știu că Facebook nu șterge niciodată nimic, nici chiar atunci când îți ștergi profilul și totuși, insist să aduc argumente firave: mi-aduce aminte de ziua de naștere (ok, ar trebui să folosesc un Alarm Calendar, care e mai discret), văd știri, clipuri, ascult mostre audio care mi-au scăpat după ce fac o revistă a presei de dimineață și un sumar al lansărilor zilei precedente, mai intru în corzi cu vreun taliban din presă (din ce în ce mai rar, pentru că îmi pierd timpul) sau sunt un simplu voyeurist (din fericire, nu unul morbid). (mai mult…)


afis-2

E normal să îţi doreşti miraculosul în viaţă , după cum e la fel de normal să nu ştii unde să îl găseşti! Dar dacă vei merge să vezi Fantastic Beasts, ai o şansă să înţelegi că totul e în poveste! Aşa că e de ajuns să îngădui magiei să intre în viaţa ta, să crezi că dincolo de realitatea anodină există şi altceva, o lume fantastică în care operează –paradoxal- cam aceleaşi legi! Aşa că prietenia, dragostea, loialitatea reprezintă aceleaşi valori şi în această dimensiune a fabulosului. Fantastic Beasts este –fără îndoială- o creaţie uimitoare, un film care te urmăreşte după vizionare şi al cărui reverb se face simţit cu şi mai mare acuitate la o revizionare, căci filmele de suflet trebuie şi sunt neapărat revăzute iar şi iar…

(mai mult…)


afis

Cred că filmul acesta, o dramedie într-o energie benignă şi luminoasă, este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut în ultima vreme. Nu doar pentru că subiectul este nostim în aparenţă- căci esenţa este de un tragism copleşitor- dar mai ales pentru că povestea conţine toate datele ca să farmece şi să ne rămână în memorie, făcându-ne să ne dorim să-l revedem cândva. Scenariul lui Nicholas Martin – privilegiat de-a dreptul la primul lui lung metraj de colaborarea cu un regizor de mare talent precum Stephen Frears- pleacă de la un personaj real, căci Florence Foster Jenckins a existat în realitate, ca şi povestea ei aproape ireală, ce i- a adus titlul de “soprana cu cea mai oribilă interpretare”.  Căci deşi am putea-o defini drept afonă, Florence ajunge să cânte- e adevarat într-un spectacol unic- pe una dintre cele mai celebre scene ale lumii- Carnegie Hall.

(mai mult…)


afis

Excelent marchetizat precum toate producţiile Marvel, Doctor Strange ne uimeşte în mod absolut la capitolul efecte speciale, aproape în acelaşi fel în care o făceau –deschizând însă drumuri – Matrix, Atlasul norilor sau Avatar. Evident că nu inovează însă în mod absolut, dar imaginativul este spectaculos, ca şi povestea în sine, una cu magi şi magie, care e veche de cât timp există lumea.Aşa că de la a fi un chirurg briliant, dar un om stăpânit de ego şi condus de orgoliul supradimensionat, doctorul nostru ajunge forţat de un accident să caute soluţii în zona disciplinelor spirituale, a esoterismului şi magiei, care îi deschide căi inimaginabile. Călătoria lui iniţiatică ce translează lumile, ce sondează microcosmosul şi macrocosmosul, este una dureroasă, în care trebuie să-şi abandoneze egoul şi să îşi înveţe puterile, dar care îi aduce aproape cunoaşterea într-un mod nebănuit.

(mai mult…)


afis

Michaela spune:

Filmul este fără îndoială unul din categoria „simplu-complicat”, asta pentru că deşi nu propune un scenariu cu volute şi întortochieri majore, reuşeşte să livreze o poveste adâncă în ceea ce priveşte înţelesurile, asta nefăcându-l mai facil ca mesaj, dar nici criptându-l în vreun fel particular.  E un echilibru aproape perfect ce rezidă în maniera de cinematografiere a lui Dennis Villeneuve, ce are ştiinţa rară de a pune în pagină personaje, istorii, întâmplări, situaţii- toate credibile într-un mod absolut. (mai mult…)


afisTrebuie sa recunosc din start, că topul personal al filmelor de război s-a modificat după vizionarea filmului regizat de către Mel Gibson- Hacksaw Ridge-și asta datorită subiectului, inspirat de un caz real, a efectelor și a casting-ului. Referitor la acest ultim aspect am fost plăcut impresionat de distribuirea în roluri atipice a câtorva actori și aici îi voi aminti pe Vince Vaughn (deseori prezent în comedii ușoare, de genul Dodgeball, Wedding Crashers sau Break Up), în acest film interpretând rolul sergentului Howell, apoi Andrew Garfield, din valul nou de om păianjen, cu rol principal în povestea de război, talentatul Hugo Weaving (faimosul agent Smith din Matrix), în pielea unui soț cu grave tulburări de comportament după revenirea din război și Rachel Griffiths pe care am remarcat-o în Six Feet Under, în Hacksaw Ridge având rolul mamei personajului principal. (mai mult…)