Cred că filmul acesta, o dramedie într-o energie benignă şi luminoasă, este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut în ultima vreme. Nu doar pentru că subiectul este nostim în aparenţă- căci esenţa este de un tragism copleşitor- dar mai ales pentru că povestea conţine toate datele ca să farmece şi să ne rămână în memorie, făcându-ne să ne dorim să-l revedem cândva. Scenariul lui Nicholas Martin – privilegiat de-a dreptul la primul lui lung metraj de colaborarea cu un regizor de mare talent precum Stephen Frears- pleacă de la un personaj real, căci Florence Foster Jenckins a existat în realitate, ca şi povestea ei aproape ireală, ce i- a adus titlul de “soprana cu cea mai oribilă interpretare”. Căci deşi am putea-o defini drept afonă, Florence ajunge să cânte- e adevarat într-un spectacol unic- pe una dintre cele mai celebre scene ale lumii- Carnegie Hall.
Şi dincolo de sevilismul incalificabil al celor din industria muzicală a vremii, de felul în care se foloseau de slăbiciunea şi generozitatea ei faţă de spectacolele de operă, pe care le sponsoriza fără să clipească, povestea dnei Jenkins este una înduioşătoare până la lacrimi. Căci o situaţie urâtă pe care a cărat-o cu sine aproape toată viaţa, ar fi putut-o înrăi, ar fi putut-o depărta de oameni, tranformând-o . Ea însă alege să se refugieze în pasiunea pentru muzică, demers în care este sprijinită delicat, devotat şi atent de soţ, un fost actor fără succes, St Claire Bayfield, devenit un fel de manager-impresar-PR al bogatei sale soţii.
Impresionantă este iubirea celor doi, un fel de sentiment ce trece dincolo de toate barierele şi -poate romanţată pentru scenariu- este ceea ce luăm cu noi când ieşim din sala de cinema.
Miraculoasă în orice rol, Meryl Streep, ne mai dă o probă de artă, căci ştim cu siguranţă că în realitate cântă bine, căci chiar înainte de acest film a jucat în Ricki and The Flash, unde era o cântăreaţă de rock nonconformistă. Aici este într-o comuniune artistică excelentă cu Hugh Grant, fermecator şi acum, deşi a mai înaintat în vârstă, amândoi completându-se extraordinar în acest film surprinzător şi frumos.
Tandru, efervescent, şi afectuos, filmul desenează cu delicateţe personalitatea specială a Florencei , fiind dincolo de un simplu biopic o radiografie a unui personaj. Căci ce altceva să fi fost adevărata doamnă Foster Jenkins, cu naivitatea ei bine controlată, cu bunătatea şi disponibilitatea pt muzică şi cauzele drepte, dacă nu o eroină autentică a cărei existenţă pare destinată să dăinuie peste timp. Vanitatea pare singurul defect care declasează personajul, dar felul în care Meryl joacă, o absolvă aproape pe Florence de această tară de caracter, lasându-ni-o doar ingenuuă şi ruptă de realitate, într-un fel în care e aproape defazată.
Ce e paradoxal e că nu putem să o privim decât condescendent chiar dacă şi-a creat aproape o realitate paralelă, ruptă de tot ce e în jur, uimind însă prin generozitate şi bunătate.
Revelaţia pare să fie însă Simon Helberg, în rolul pianistului de acompaniament, a cărui mimică face deliciul multor scene, el completând alături de Rebecca Ferguson, tandemul Streep- Grant, extraordinar distribuit de Stephen Frears ca protagonişti. De altfel acest regizor remarcabil pare să aibă un acut simţ al valorificării istoriilor adevărate , iar dacă ne gândim doar la excepţionalul lui film Philomena- cu Judi Dench şi Steve Coogan – trecem în revistă un palmares impresionant: 4 nominalizări la Oscar, câte 3 la Golden Globe şi Bafta şi alte 5 la festivalul de la Veneţia.
Şi nu ştiu dacă această ultimă producţie a Frears lui va deveni chiar antologică, dar filmul place fără reserve, şi îţi induce o stare de bine cu care ieşi senin din sală, bucuros că ai fost părtaş la o poveste frumoasă, cu un subiect atât de ofertant încât şi francezii au avut anul acesta “Marguerite”, ce valorifică acelaşi personaj pitoresc. Iar pe Meryl Streep e posibil să o vedem nominalizată la Oscar pentru această partitură interesantă.
Regia: Stephen Frears
Scenariul: Nicholas Martin
Distributia: Meryl Streep, Hugh Grant, Rebecca Ferguson, Simon Helberg, Alan Corduner, Christian McKay
Distribuitor Freeman Entertainment
Radiotopic 