„Reminiscențele Trecutului” oferit de Warner Bros. Pictures se lansează în luna august 2021, în cinematografe. Filmul ne propune un Orfeu modern, care descende in infernul propriei memorii pentru a regăsi femeia iubită.
Vedeți mai jos TRAILERUL OFICIAL în limba română
LINK DOWNLOAD POSTER ORIGINAL:
(mai mult…)
Cu siguranţă un film care îl are ca protagonist pe Michael Fassbender va suscita apriori interesul – deopotrivă al publicului, cât şi al criticii. Cu atât mai interesantă va părea producţia dacă este o ecranizare a unui roman care a confirmat şi este un policier corect construit, cu o tensiune care conduce acţiunea şi cu multiple implicaţii psihanalitice care înnoadă şi mai tare totul. Iar filmele poliţiste au plăcut întotdeauna, chiar şi –sau mai ales – atunci când personajul principal este unul cu probleme majore în viaţa particulară ( de relaţionare, de adicţii, de frică de implicare), dar excelează în cea profesională, după tiparul clasic –am zice!
Cred că filmul acesta, o dramedie într-o energie benignă şi luminoasă, este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut în ultima vreme. Nu doar pentru că subiectul este nostim în aparenţă- căci esenţa este de un tragism copleşitor- dar mai ales pentru că povestea conţine toate datele ca să farmece şi să ne rămână în memorie, făcându-ne să ne dorim să-l revedem cândva. Scenariul lui Nicholas Martin – privilegiat de-a dreptul la primul lui lung metraj de colaborarea cu un regizor de mare talent precum Stephen Frears- pleacă de la un personaj real, căci Florence Foster Jenckins a existat în realitate, ca şi povestea ei aproape ireală, ce i- a adus titlul de “soprana cu cea mai oribilă interpretare”. Căci deşi am putea-o defini drept afonă, Florence ajunge să cânte- e adevarat într-un spectacol unic- pe una dintre cele mai celebre scene ale lumii- Carnegie Hall.
Michaela spune:
Fata din tren este unul dintre acele filme care nu îţi îngăduie să le abandonezi nici o secundă, căci te târăşte în sarabanda trăirilor, intrigilor, încâlcelilor psihologice şi psihanalitice, într-un fel care nu ratează spectatorul, fie că a fost mai întâi cititor al romanului după care s-a ecranizat pelicula, fie că nu. Şi poate că pierzi dacă nu ai parcurs întâi textul, sau poate nu, căci pelicula îţi propune într-o manieră interesantă, secvenţial, cu decupaje şi flash-back-uri înseriate după o logică particulară, un subiect clasic, în care personaje cu diferite grade de vinovaţie faţă de sine sau faţă de alţii adaugă straturi unei acţiuni care te ţine în chingi. Fiecare erou din scenariu are o poveste încâlcită, târăşte după el o dramă, parcurge un traseu interior în care se zbate, se luptă să se domine sau să îi domine pe alţii, îşi înfruntă slăbiciunile sau cade pradă lor, este altceva decât pare, totul cu tuşe ce frizează pe alocuri patologicul şi imprimă tensiune unui ritm susţinut din secvenţe.
Orice ar spune pricinoşii este unul dintre cele mai aşteptate filme ale verii şi oricât ar protesta sus menţionaţii , nu ne mai săturam să-l urmărim pe Ethan/Tom – Hunt/Cruise, care este în mare formă fizică şi încă ne fascinează în postura de super agent secret. Şi chiar dacă pornim de la un dat apriori- că omul e aşa de deştept şi de profesionist încât este aproape nemuritor- tot il urmărim cu sufletul la gură în aceasta nouă misiune imposibilă în care acţiunea e altoită cu ceva action fast & furious+ Bond. Aşa că n-am nici o îndoială că filmul va domina această vară box office-ul mondial. (mai mult…)
Radiotopic 