poster-mare

Michaela spune:

Fata din tren este unul dintre acele filme care nu îţi îngăduie să le abandonezi nici o secundă, căci te târăşte în sarabanda trăirilor, intrigilor, încâlcelilor psihologice şi psihanalitice, într-un fel care nu ratează spectatorul, fie că a fost mai întâi cititor al romanului după care s-a ecranizat pelicula, fie că nu. Şi poate că pierzi dacă nu ai parcurs întâi textul, sau poate nu, căci pelicula îţi propune într-o manieră interesantă, secvenţial, cu decupaje şi flash-back-uri înseriate după o logică particulară, un subiect clasic, în care personaje cu diferite grade de vinovaţie faţă de sine sau faţă de alţii adaugă straturi unei acţiuni care te ţine în chingi. Fiecare erou din scenariu are o poveste încâlcită, târăşte după el o dramă, parcurge un traseu interior în care se zbate, se luptă să se domine sau să îi domine pe alţii, îşi înfruntă slăbiciunile sau cade pradă lor, este altceva decât pare, totul cu tuşe ce frizează pe alocuri patologicul şi imprimă tensiune unui ritm susţinut din secvenţe.

Frumos filmat cu panoramări şi sugestii simbolice, filmul are şi scenariu şi concepţie şi joc meritoriu, ceea ce nu se întruneşte cu lejeritate. Dar Tate Taylor reuşeşte să livreze, confirmând că The Help, pelicula lui din 2011 nominalizată la Premiile Academiei Americane de Film, pentru care Octavia Spencer îşi adjudeca un Oscar şi un Golden Globe- nu a fost doar o întâmplare fericită. Şi de data aceasta filmul are implicaţii psihologice majore, semn că acesta e teritoriul în care se simte bine regizorul, oferindu-i spaţiu pentru a-şi concretiza viziunea. Tribulaţiile interioare ale personajului principal, Rachel, lipsa posibilităţii de a rămâne în realitate datorată alcoolismului, blurează existenţa obiectivă şi îi dau posibilitatea lui Taylor să experimenteze pe imagine, să adauge încă puţin suspans, să sporească tensiunea şi să pună un tremolo pe acţiune, cu care să ne intereseze şi mai şi.

images

Distribuţia reuneşte câteva nume interesante, de la actriţe aflate pe valul confirmării, cum sunt Halley Bennet şi Rebecca Fergusson, la Emily Blunt care „trage” filmul cu motorul personajului ei bântuit de dependenţe, vini, frici şi găuri negre ale memoriei, ea reuşind să fie convingătoare şi,  pe rând, fragilă, debusolată,neîncrezătoare, speriată, îngrozită, încarcerată în celula propriei nepuţinte de a îşi aminti felii din viaţa ei rămasă ancorată în trecut. Paradoxal însă, Rachel se dovedeşte până în final a fi fost- în ciuda tuturor aparenţelor- un personaj pozitiv. Galeria personajelor masculine beneficiază de un casting interesant, în care îi vedem pe Justin Theroux, Luke Evans şi Edgar Ramírez, care însă e ceva mai palidă decât cea a celor feminine, ce domină net pelicula.

1

Finalul este şi nu este previzibil, dar reuşeşte să deznoade iţele în stil clasic,  acordând binelui, pozitivului, şansa pe care o merită, poziţionând filmul în categoria celor care, chiar dacă nu inovează, suscită interesul.

The Girl On The Train este neîndoielnic o lectură cinematografică demnă de atenţie, cu destul suspans, îndeajuns de bine gândită, jucată şi realizată, încât să atragă publicul şi să placă- aşa încât v-o recomand fără rezerve.

3

Marcel crede că:

Din păcate, nu voi mai citi cartea pentru că la un thriller nu ai voie să știi de la început făptașul, dacă vrei să mai fie interesant.

Sunt convins, iar cei care au citit cartea înainte îmi vor confirma acest lucru, că autoarea Paula Hawkins chiar știe să se joace cu mintea cititorului, ceea ce regizorul Tate Taylor nu reușește pe deplin. Nu zic că filmul nu are suspans, dar chiar dacă aproape fiecare personaj poate fi bănuit de ce e mai rău, pot să afirm că de la jumătatea filmului intuiția nu m-a înșelat….şi l-am prins pe faptaş cu…rața-n gură!

4

Filmul este suficient de alert și nu obosește, iar toate personajele au ceva deviant, dar chiar asta e clou-ul, căci altminteri n-ar mai interesa pe nimeni. Cum să stalker-ești așa un om cu mesaje, telefoane, bântuieli? Dar știți vorba aia: viața bate filmul și cu siguranță există oameni reali care sunt în stare (și experiențele mă fac să susțin acest lucru) de purtări mult mai aberante.

5

Rachel este personajul central, jucat foarte bine de Emily Blunt, care deși este îndrumată să interpreteze rolul unei femei înșelate, cu slăbiciunile și lipsa ei de voință, ajunge să fie cea în jurul căruia gravitează ceilalți. Dar fiecare jucător din această încâlceală ascunde secrete și are mai multe fețe! Vă las să le descoperiți după ce veți vedea filmul. De data asta am apreciat mai mult interpretările fetelor: Haley Bennett (pe care ați văzut-o recent în The Magnificent Seven și o vom mai vedea, pentru că are pe vino încoa, mai ales că Warren Beatty și Terrence Malick au pus ochii pe ea) este atrăgătoare, enigmatică și ușor parșivă, suedeza Rebecca Fergusson (cunoscută după Mission Impossible-Rogue Nation și Hercules) are cale bătătorită după rolul din mini seria realizată de BBC- The White Queen-  rol care l-a făcut pe Tom Cruise să o aleagă pentru misiunea imposibilă- iar Emily Blunt e cireașa de pe tort. Băieții- Justin Theroux, Luke Evans sau Edgar Ramírez-  au interpretari mult mai palide, dar poate așa au vrut regizorul și scenaristele.

Regizor: Tate Taylor

Scenariu: Erin Cressida Wilson, Paula Hawkins (autoarea romanului cu același nume)

Cu: Emily Blunt, Haley Bennett, Rebecca Ferguson, Allison Janney, Lisa Kudrow, Justin Theroux, Luke Evans, Edgar Ramírez

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s