Arhivă pentru Septembrie, 2016


miss-peregrines-home-movie-logo-posters

Şi eu , ca fiecare împătimit al filmelor- am o listă scurtă a premierelor din an pe care le astept cu o energie specială, pentru care fibrilez, şi cărora le aloc un spaţiu interior distinct pe care îl completez cu încă o vizionare, şi apoi înca una, şi-ncă una..… Sunt filmele pe care le revăd  ori de câte ori le difuzează vreo televiziune, iar- dacă sunt nostalgică uneori-şi din proprie initiativă. Iar creaţiile lui Tim Burton sunt  TOATE puse în ordine în sertarul ăsta al meu din suflet. Aşa că această nouă propunere a lui m-a preluat cu fascinaţiile trecute la purtator şi mi-a livrat un nou motiv să rămân un fan al acestui regizor de geniu.

7

Copiii domnişoarei Peregrine ne spune o poveste pe care am întâlnit-o în esenţa ei şi la Michael Ende în Never Ending Story sau Momo, dar şi în minunatele Il Laberinto del Fauno al lui Benicio del Toro sau Hugo al lui Scorsese,  cu acelaşi copil cu ochii deschişi către o altă lume , interpretat tot de Asa Butterfield, care aici e Jake, cel menit să trăiască în dimensiuni temporale diferite.

(mai mult…)

Anunțuri

poster-film-caini

S-ar părea că anul acesta s-a deschis sezonul la thrillere în cinematografia româna, de vreme ce, după TUDO al lui Iura Luncaşu avem acum această producţie semnată ca scenariu şi regie de Bogdan Mirică. Iar dacă primul alegea o abordare mai light a genului, mai mult pe sugestie, în stil blair- witch project, cel de-al doilea optează pentru o variantă viscerală, care îţi induce o emoţie acută şi te lasă într-o perplexitate nemaîntâlnită de mult în cinematografia noastră.

1

Amândouă însă fac asta în stilul carpato-dunărean clasicizat de Mioriţa, Moara cu noroc sau Baltagul, iar ceea ce ne sperie cu adevărat nu este ce am fi tentaţi să credem, ci oamenii reduşi la dimensiunea lor animalică, ilustrând celebrul citat din Plaut “homo homimi lupus”-  fără sentimente, fără morală, fără limite, banul, câştigul, puterea fiind singurele criterii de acţiune şi scopul suprem în viaţă.

(mai mult…)

STORKS

Posted: 23/09/2016 by michaelaplaton in Animatie

images

Nici nu mă gândesc să nu încep prin a vă spune că este un film minunat, înduioşător şi plin de înţelesuri, şi că vizionarea lui nu se poate să nu te umple de energie pozitivă, de bucurie autentică şi de dorinţa de a iubi şi a fi iubit. În plus Berzele astea mai vin în cioc şi cu un răspuns care se potriveşte oricărei întrebări de genul: cum apar copii, există Moş Crăciun…dar Zâna Măseluţă ..sau Iepuraşul de Paşte? Aşa că anunţaţi toată suflarea de mici şi mari că, după ce vezi Storks..eşti lămurit, cu filosofia asimilată în amănunt şi cu toate înţelesurile integrate, aşa că să facă bine şi să pornească cu toţii într-un exod către sălile de cinema să se întâlnească repejor cu berzele şi istoria lor miraculoasă. Zic deci că e un “must see” şi ar trebui să luati afirmaţia ca pe o axiomă, căci nu ştiu cine nu are nevoie de drăgălăşenie, iubire, regăsire, înţelegere, credinţă şi miracol!

3

Regia şi-o împart Nicholas Stoller şi Doug Sweetland, primul, deopotrivă şi scenarist bifând câteva comedii reuşite (Get Him To The Greek, Vecini de coşmar 1 si 2, Zoolander2, Gulliver’s  Travels) , cel de-al doilea dând lovitura prin nominalizarea la Oscar a singurului lui film, Pronto, căruia-iată- îi adaugă aceste minunate Berze, care nici măcar nu au în distribuţie voci ale unor actori celebrii, dacă îi exceptăm pe Jeniffer Aniston şi pe Ty Burell.

(mai mult…)


the-magnificent-seven-posterFilmul lui Akiro Kurosawa din 1954-Cei șapte samurai-, cu Toshiro Mifune, l-am văzut când eram ciutan și spre norocul meu (am văzut filme de-a valma, neavând nici un maestru care să mă învețe alfabetul cinematografic), ani mai târziu am văzut Cei șapte magnifici, cu Yul Brynner, Charles Bronson, Steve McQueen, Robert Vaughn și James Coburn. Chiar dacă actorii americani mi-au rămas în minte și pe retină, nu pot să nu recunosc că povestea samurailor m-a impresionat mult mai mult.Şi îmi amintesc de interpretarea lui Toshiro Mifune (juca rolul unui țărănuș, care se ținea ca râia după experimentații samurai), un actor care din 1948, când l-a întâlnit pe regizor, a devenit prezent în 16 pelicule realizate de maestru. Dar forța din filmul lui Kurosawa este dată de emoția îmbinată cu spaimă și duritate prin derularea unor secvențe scurte, dar pline de violență. Cred că mesajele subliminale din sălile cinematografice- de la Kurosawa ni se trag! (mai mult…)


afis

Michaela crede că:

Are you a watcher or a player? Pare simplă împărţirea asta, cu căprării delimitate clar: te uiţi sau acţionezi! Numai că în cazul acestui joc on line care se desfăşoară în timp real, „privitorul” este cel care îl pune pe jucător să facă diverse, acest personaj colectiv fiind autorul moral al acţiunii, datele din conturile de pe reţelele de socializare fiind materialul cu care se imaginează provocările acestei nebunii care se numeşte Nerve. Şi nu mă miră nicicum că dincolo de adrenalină  jocul devine periculos, atâta timp cât nesaţul pentru spectacol este fără margini. Acelaşi care îi face pe telespectatori să fie captivaţi nebuneşte de reality show-urile care au ajuns să împânzescă programele televiziunilor, exaltând ferocitatea şi nimicnicia privitorilor, şi pervertind orice prin felul în care concurenţii se expun şi se lasă umiliţi şi manipulaţi de producători. Spectatorul este cel care cere, concurentul este cel care dă, televiziunile sunt cele care câştigă!

(mai mult…)


3

Michaela consideră că :

Domnişoara Bridget este deja…legendară! Nu pentru că este prezentă a treia oara pe marele ecran, ci pentru tot ce o face specială într-un mod atât de particular. Este de o ingenuitate vecină cu prostia- dar nu e în nici un caz proastă, este slobodă la gură cu o sinceritate care nu o face să fie vulgară în ciuda felului în care vorbeşte şi gândeşte, are stângăcii memorabile când interacţionează cu anumiţi bărbaţi, este dulce, nostimă, transparentă şi sinceră, ceea ce o absolvă de toate defectele care ar fi putut să o facă altceva decât este: un personaj pe care îl placi şi pe care –iremediabil- ajungi să îl iubeşti. În plus mai are şi obiceiurile astea desuete cu ţinutul de jurnale, de data asta unul vorbit, căci Bridget a noastra este pe rând şi vocea ei interioară şi propria-i conştiintă, aşa că filmul devine şi mai interesant.

(mai mult…)


mv5bmjqxnze4odu1nl5bml5banbnxkftztgwmda4njk0ode-_v1_sy1000_cr006741000_al_

Michaela crede că:

Nu încape nici o îndoială că dacă scontezi succesul şi nu ai o idee originală, preiei una din viaţa reală, scoţi la înaintare un personaj legendar (sau doua!), distribui nişte actori tari… şi aproape că „ te-ai scos”, şi ca regizor, dar şi ca scenarist. Este şi cazul lui Jonathan Jakubowicz, care ne provoacă printr un scenariu ultraofertant, şi ne prilejuieste o întâlnire intensă cu lumea dură, crudă şi nemiloasă a boxului profesionist, din care alege un personaj legendar- pugilistul panamez Roberto Duran- a cărui săracie dar şi determinare îl fac să răzbată prin viaţă şi îl propulsează în ierarhia elitei boxului mondial.

(mai mult…)


mv5bodazmmi0ndgtnmywni00mtnmltgyzjatytg3zwe5yzg5zgy5xkeyxkfqcgdeqxvyndkzntm2odg-_v1_sy1000_cr007051000_al_

Cea mai nouă producţie semnată Cristi Puiu are darul să ne intrige, să ne amuze, să ne obosească, să ne dea de gândit, să ne facă să ne fie ruşine, să ne propună să ne uităm mai atent în jur şi în istoria noastră recentă ca popor şi indivizi. Recunoaşteţi că e ceva! Aşa că în potenţialul acesta expandat în cele  trei ore fără 6 minute (!!) este cuprins mesajul trist pentru români ca naţie, într-o atmosferă care nu  lasă loc de echivoc, şi face din film propunerea României pentru premiile  Oscar de anul acesta.

(mai mult…)


sully_xxlg-jpegImediat după vizionare vorbeam cu Michaela despre talentul remarcabil ca regizor al lui Clint Eastwood și asta pentru că aparent filmul pare ușor (și este) descifrabil, curge lin, pare scurt (are 96 de minute și chiar este cel mai scurt film regizat de Eastwood), are alura unui documentar din genul cu salvări miraculoase și nu cu dezastre în aer. Și totuși l-am văzut cu ochiul, mintea și scurta experiență a unui ofițer nenavigant: am înțeles drama controlorului de trafic (excelent surprinsă în câteva scene rapide), am înțeles îndoiala pilotului când datele citite din dispozitivile de înregistrare ale avionului păreau să contazică deciziile echipajului și am înțeles (chiar dacă nu sunt de acord în totalitate cu ea)și maniera de a ancheta a celor de la agenţia americană pentru securitatea transporturilor (NTSB). (mai mult…)