Posts Tagged ‘drama’


 

afis 3

Când mai toată lumea- în febra nominalizărilor la Oscar- îl vazuse deja on line, eu m-am abţinut cu stoicism, ca să pot să mă bucur de imaginea  şi sunetul unei proiecţii in sala de cinema. Filmat în nordul Italiei pe o proprietate tipic mediteraneeană, într-o casa de genul celor prin care energia circulă fluid iar natura dă năvală până în prag, Call Me By Your Name este delicat şi solar, intens şi dureros, de un romantism aproape desuet, dar cu o retorică a imaginii fabuloasă.

(mai mult…)

Anunțuri

unnamed

Nu pot să spun altceva despre Yorgos Lanthimos decât că este un creator cu o viziune într-atât de specială încât ne bulversează, ne şochează si deseori chiar ne agresează cu un gen de thriller psihologic atât de acut şi sugestiv în metaforele lui, încât e mai de speriat decât orice.

(mai mult…)


Impresionant şi dinamic, acut şi migalos manufacturat, filmul lui Robin Campillo este radiografia unei crize (sociale şi individuale) scrise şi regizate cu pasiune şi jucate cu nesaţ, toate într-atât de vadite încât a convins juriul de la Cannes anul acesta  adjudecându-şi le Grand Prix. Cu experienţa de scenarist care îi livra lui Laurant Cantet materialul pt The Class, câstigător în 2012 de Palm d’Or, Campillo reuşeşte un scenariu amănunţit elaborat, cu inserturi şi suprapuneri neaşteptate cu intersecţii de planuri temporale şi acţiuni colaterale, şi momente eclatante de lumină şi muzică.

(mai mult…)


Happy End, ultima creaţie al lui Michael Haneke, este o dramă art house ce pare să condenseze temele ce străbat filmografia lui,  revendicându-se prin toate cele drept o urmare a tulburătorului “Amour” din 2012,  cu care triumfa la Cannes şi la Oscar.

(mai mult…)


Filmul lui Alexander Payne este departe de a fi  o comedie aşa cum este catalogat, reuşind să fie într-un mod uimitor aproape un SF- drama-fantasy care te pune pe gânduri. Căci dincolo de cele cateva secvenţe în care apare comicul de limbaj sau de situaţie, Mini-oamenii pune probleme acute ale vremii, precum poluarea, pauperizarea şi suprapopularea planetei.  Soluţia cinematogtafică găsită pare să ne îndrepte către o satiră a societăţii de consum, dar e mult mai mult.

(mai mult…)


Afis THOR RAGNAROK

Inutil să vă mai spun că fan cluburile reunite de pe tot mapamondul vor năvăli în cinematografe să vadă noua producţie cu fantasticul lor preferat: Thor! Şi au de ce să se precipite, căci filmul livrează pe lângă personajele deja cunoscute şi altele noi şi spectaculoase, dar şi un viraj foarte bine gandit al dialogului şi atmosferei, către un comic ce cucereşte. Şi se pare că a fost o mişcare foarte abilă care să păstreze publicul deja cucerit şi să acapareze un altul, căci filmul ne prilejuieşte dincolo de reîntâlnirea cu lumea fantastică a lui Thor şi a regatelor cosmice  de poveste, cu peisaje desprinse parcă din Lord of the Rings, momente de destindere şi amuzament ce vin din comicul când mai subtil, când mai la vedere- deopotrivă de limbaj şi de situaţie.

(mai mult…)


După ce am văzut Leviathan acum doi ani, am “rumegat” filmul îndelung căci îmi dădea alte şi alte teme, provocându-mă recurent de parca as fi avut vreo problema de rezolvat. Acum cu Loveless îmi pare că Zvyagintsev s-a rafinat, a intrat pe un alt palier al compoziţiei regizorale, păstrând însă ceea ce ne uimeşte la filmele lui fără greş –  imaginile de un pictural desăvârşit, aproape poematice uneori, care închid în unele secvcenţe poveşti infinite – si  muzica (Evgheni si Sacha Galperine) provocatoare, cand sincopată, când guturală, cand îndurerată, când minimalista,  rezonând cu felul în care curge scenariul şi, mai ales evoluează emoţional personajele.

(mai mult…)


Când am văzut trailer-ul de la “It”, mi-am închipuit că e un Stranger Things mai înspăimântător, dar această productie regizată de tânărul regizor Andy Muschietti m-a surprins şi consider că după Mama (filmul în care joacă Jessica Chastain, apărut acum 4 ani), “It” e un mare pas înainte în cariera lui.

(mai mult…)


Ceea ce italienii numesc astăzi comedie, nu prea mai e doar de râs, ci ne lansează scenarii de poveşti cu miez dramatic, care ne fac să ne gândim la ele mult după ce se termină filmul. Dar nu este oare asta formula unui film adevărat care nu trece prin retină fără să lase nici o urmă? O  astfel de peliculă este La Pazza Gioia a lui Paolo Virzi (co-scenarist alături de Francesca Archibugi) ce pare la prima vedere un alt film despre nebuni şi spitalele lor.

(mai mult…)


Că Mr. Christopher Nolan este  “a royalty” a cinematografiei, nu se mai îndoieşte nimeni de pe la Inception încoace, dar ce a făcut cu acest Dunkirk este şocant! Deopotrivă autor al scenariului şi regizor, Nolan vine cu o viziune emoţionantă, dramatică despre o pagină de istorie controversată, petrecută în 1940. Căci nu ştiu ce anume i-a împedicat atunci pe nemţi să îi decimeze pe aliaţi pe plaja de la Dunkirk, de unde miile de soldaţi au scăpat în mod miraculos datorită ambarcaţiunilor mici care i-au cules şi readus în Anglia.

(mai mult…)