Posts Tagged ‘drama’


pajaros-de-verano-558757l-576x0-w-52373ab1

Fascinant şi acaparator, filmul regizorilor Ciro Guerra şi Cristina Gallego ne reconectează cu lumea apusă a triburilor columbiene- aceea în care totul se făcea după precepte ancestrale şi în care ritualurile erau parte din viaţa cotidiană – într-un matriarhat ce pare rupt de lume, cu o anume logică -barbară însă- şi credinţe ce se pierd în negura timpului.

(mai mult…)

Reclame

large_Afis_final_bun_Padurea

Pădurea Spânzuraţilor în viziunea regizorală a lui Radu Afim nu este un spectacol pe care să îl vezi de mai multe ori! Nu pentru că n-ar avea destulă substanţă ca să îţi ajungă şi pentru revizionare – ci pentru că este o creaţie care te consumă, care te obligă să îţi pui în mişcare mintea, îţi forjează atenţia, îţi forţează limitele, te ia cu asalt de-a dreptul – într-un fel unic.  Deîndată ce intri în siajul acestei reprezentaţii bulversante eşti ancorat fără scăpare şi condus către tunelul la capătul căruia ar trebui să se întrezărească o lumină! Asta nu înseamnă că finalul acordă şanse! Dar modul în care suntem angrenaţi mental, senzorial  şi emoţional este îndeajuns de puternic încât să ne provoace şi să ne problematizeze şi să ne scoată din orice stază în care am fi eşuat. Căci Pădurea Spânzuraţilor este pentru spectatorul gânditor ca un antrenament de performanţă fără încălzire- căruia dacă nu îi respecţi rigorile, îi suporţi consecinţele: rămâi „paralizat” şi îţi trebuie ceva timp ca să îţi revii.

(mai mult…)


everybody-knows-poster

Nu cred că se mai îndoieşte cineva de faptul că iranianul Asghar Farhadi este nu doar un regizor special, cu o viziune care îl scoate din pluton, dar şi un scenarist de talent, cu o scriitură de o simplitate care ajunge la inimi, cu poveşti ce par reale şi care ascund intotdeuna o dramă. Şi de cele mai multe ori începutul filmelor o escamotează atât de bine, încât ea ţâşneşte din script ca un abur ce îşi găseşte după mult timp fisura prin care poate să se depresurizeze.

(mai mult…)


filme-noi-2019-serenity

Mă bucur nespus când un film mă ia prin surprindere şi se vădeşte cu mult mai mult decât mă aşteptam: e o surpriză şi o uimire pe care le primesc întotdeauna cu entuziasm, căci nu sunt foarte dese ocaziile în care mi se întâmplă aşa ceva.

Aşa că Serenity al lui Steven Knight e neaşteptat exact în acest fel- acelaşi pe care îl manageriau şi The Sixth Sense al lui Shyamalan sau Inception al lui Christopher Nolan, cu un touch de SF pe o canava de thriller cu implicații psihologice. Problema e că o bună bucată din film tinzi să crezi că e un deja vu, ceea ce are darul să îţi mărească substanțial satisfacţia atunci când constaţi că filmul este deosebit, aproape nimic din ceea ce crezi, gândeşti sau imaginezi nefiind conform cu acest scenariu scris de regizor.

(mai mult…)


destroyer-200285l-1600x1200-n-a6739864

După ce a aparut trailerul acestui film, toată lumea îl aştepta, căci Nicole Kidman părea să livreze un rol excepţional, cu o schimbare radicală de look, asemenea celei din The Hours, care i-a adus un Oscar. Şi chiar l-a livrat. Într-un fel neaşteptat care o metamorfozează pe blondă delicată şi solară într-o poliţistă acră, îmbătrânită înainte de vreme, bântuită de drame existenţiale şi sentimente nereprimate.

(mai mult…)


afis Alice T

„Alice T.”, cel mai recent film regizat de Radu Muntean, a funcționat ca un adevărat declanșator de energii pentru tinerii aflați în sală la proiecția organizată la Les Films de Cannes a Brașov, pe 2 noiembrie, în cadrul Școala altfel.La sfârșitul unei proiecții la care au participat peste 300 de adolescenți, spectatorii și-au luat inima în dinți și au intrat într-un dialog deschis despre probleme lor și despre raportul cu lumea adulților – punctând nevoia unor filme care să vorbească astăzi celor tineri pe limba lor – fără false pudori și fără corectitudini politice.

(mai mult…)


afis

Aflat la primul lui film în calitate de regizor şi co-scenarist- Bradley Cooper livrează cu această melodramă exact cantitatea necesară de love story, spusă cu tonul potrivit, jucată excelent într-o poveste de o simplitate cuceritoare, în fapt o dramă despre cum traumele copilăriei sapă răni insurmontabile în mintea şi sufletul personajului. Şi cu adevărat „a star is born”- căci Lady Gaga este o apariţie excepţională descotorosită de imaginea de produs de marketing – şi care lasa la vedere doar fata frumoasă şi talentată care ne cucereşte pur şi simplu. Căci dincolo de talentul ei incontestabil de cântăreață- este, iată- o actriţă înzestrată care în acest dipol Ally- Jackson face o figură mai mult decât frumoasă, reușind să-i dea o replică de pe poziții de egalitate lui Bradley Cooper- din ce în ce mai rafinat, mai complex și mai profund ca actor.

(mai mult…)


afis

Nici nu mă îndoiam că Damien Chazelle va excela cu această nouă creaţie a lui, căci el îşi lăsa la vedere potenţialul încă de la Whiplash, trecând apoi prin La La Land, două filme care l-au adus în lumina reflectoarelor, căci au contorizat Oscaruri duium, plus sumedenie de alte premii importante.

(mai mult…)


Fără nici o urmă de cosmetizare, Loving Pablo este atât de frust şi de feroce cum însăşi lumea traficanţilor de droguri este, celebrul cartel Medellin deţinând supremaţia prin felul brutal şi primitiv în care îşi tranșa problemele- de la lupte şi rivalităţi interne, la parteneriate de circumstanţă. Iar felul în care Pablo Escobar reacţiona este aproape ireal, zâmbetul ascunzând de multe ori o cruzime greu de imaginat. Şi totuşi în sufletul acestui mafiot de temut încăpea şi iubirea, căci familia rămâne pe primul loc orice ar fi şi oricât de multe ar fi fost derapajele traversate.

(mai mult…)


După ce în 2014 atrăgea atenţia la Cannes cu White Dog, parabolă ce îi avantaja pe câini în detrimentul oamenilor și era în esenţă o axiomă comportamentală biblică (cu ce măsură măsuri, măsura-ți-se-va!), iată că anul acesta Kornél Mundruczó revine cu acest Jupiter’s Moon, un film despre realităţi cu care ne confruntăm (criza migranţilor) cărora le aplică o grefă de supranatural, cât să ne dea un imbold la fantezie şi un motiv să nu capotăm în lupta cu viaţa.
Şi ca întotdeauna lumea lui Mundruczó este crudă, în ea coexistând antagonic personaje pure (sunt cele care în final restabilesc echilibrul, acordând şanse celorlalţi) dar şi marginali ce îşi urmează doar propriul interes.

(mai mult…)