Babylon este filmul care m-a luat cu asalt pur și simplu, căci– așa cum obișnuiesc – nu am citit prea mult despre el, dorindu-mi să nu îmi las impresiile influențate de vreo altă interpretare. Și trebuie să recunosc faptul că îl așteptam, curioasă să aflu cum a abordat Damien Chazelle un asemenea subiect.
(mai mult…)
Nici nu mă îndoiam că Damien Chazelle va excela cu această nouă creaţie a lui, căci el îşi lăsa la vedere potenţialul încă de la Whiplash, trecând apoi prin La La Land, două filme care l-au adus în lumina reflectoarelor, căci au contorizat Oscaruri duium, plus sumedenie de alte premii importante.
Urmărind același tipar al unor destine puse față în față cu lupta de supraviețuire post atac chimic și invazie extraterestră, acest 10 Cloverfield Lane nu este Cloverfield 2 și nici o urmare a filmului din 2008, regizat de Matt Reeves, în care personajele principale erau interpretate de Blake Lively, Mike Voghel și Jessica Lucas, alături de o distribuție numeroasă care populează un New York destructurat de un cutremur îngrozitor. De fapt filmul se restrânge la doar trei personaje și evoluează în mare parte în interiorul unui buncăr, acțiunea demarând abrupt cu o punere în scenă a genericului, inovativă și demnă de un thriller care promite. Fără să se oblige la ceva, dar livrând de fiecare dată roluri de toate calibrele, întinderile sau culorile, John Goodman vrăjește camera din nou, prilejuindu-ne o reîntâlnire cu marele lui talent. Cum reușește omul ăsta să fie și zglobiu, și agil la gabaritul lui, nu am reușit să îmi dau seama niciodată, după cum m-a impresionat în egală măsură în partituri comice sau dramatice. Rolul lui din 10Cloverfield Lane nu este unul complicat pentru anvergura actoricească a lui Goodman, dar este o ocazie să îi urmărim mimica și felul în care intră în personaj și comunică stări fie că vorbește, sau doar se expune ochiului camerei. Îi dau replica Mary Elisabeth Weenstead care are un vârf de carieră anul acesta, de vreme ce joaca în 6 filme și John Gallagher Jr actor de seriale ( Law & Order, NYPD Blue) reconvertit la marele ecran, amandoi ținându-i piept onorabil domnului Goodman, care orice ar fi polarizeaza atenția. (mai mult…)
Titlul filmului Whiplash este acela al melodiei scrise în 1972, de Hank Levy, un saxofonist, aranjor și compozitor american, care a colaborat cu nume importante din lumea jazz-ului, ca Stan Kenton sau Don Elli. Regizorul și scenaristul Damien Chazelle a debutat acum 6 ani în lumea filmului, tot cu o dramă muzicală – Guy and Madeline on a Park Bench- filmată în alb și negru. Spun tot o dramă, pentru că ideea celui de-al doilea film este inspirată de un eveniment petrecut în adolescența cineastului (fost toboșar), când intrând într-un big band, a fost nevoit să interpreteze din prima zi schimbările de ritm din Whiplash. Nu a înțeles nimic din partiturile din fața lui, iar asta l-a îngrozit! Rezultatul? Acest film, care e despre relația profesor-elev într-o lume mai puțin deschisă publicului larg, dar care se adresează, culmea, chiar tuturor privitorilor. Pentru că, indiferent de domeniu – științific, cultural, artistic sau sportiv – se formează o relație între tânăr și mentor, care poate fi distructivă și toxică sau constructivă și benefică. (mai mult…)
Radiotopic 