Când am fost la Budapesta să văd Queen with Paul Rodgers am fost articulat de unii cu: Dar ce? Ăla e Queen? Fără Freddie? Și mi-au furat puțin din vrajă, dar mai apoi am văzut AC/DC cu Brian Johnson, nu cu Bon Scott, Judas cu Tim ”Ripper”, nu cu Rob Halford, Marillion cu Steve Hogarth, nu cu Fish, Toto cu Joseph Williams, nu cu Bobby Kimball și lista e lungă…
După ce am văzut-o acum doi ani la Sala Radio alături de Anthony Jackson și Simon Phillips, mi-am zis că va mai trece ceva timp până să o revăd pe Hiromi! Și s-a întâmplat minunea mai repede decât mă așteptam și ieri seară am ajuns la Ateneul Român pentru o formulă de duo, alături de columbianul Edmar Castaneda, un harpist de o virtuozitate nemaiauzită de unul ca mine, care în afară de harpa clasică din orchestre, mai știa de prin anii 80, de la Radio Novi Sad, de Andreas Vollenweider, iar acum 4 ani de Raoul Moretti sau de Deborah Henson-Conant și chiar de românca Roxana Moișanu. (mai mult…)
Dacă e sâmbătă seară și plouă ciobănește, mi-am zis eu în barbă că e o vreme excelentă de ascultat Nigel Kennedy la Sala Palatului, un spațiu plin de oameni nerăbdători să îl asculte pe acest Peter Pan al muzicii clasice!
Prima oară a ajuns în România în 2005, cu ansamblul “Jarek Smietana” și apoi a mai tot venit cu alte ocazii, pentru că the nonconformistul violonist spune că ”România este țara lui George Enescu cu care simt că am o legătură directă”. George Enescu a fost profesorul lui Yehudi Menuhin, cel care l-a remarcat pe micuțul Nigel pe când acesta avea șapte ani și care i-a devenit profesor și mentor, finanțându-i chiar studiile muzicale. (mai mult…)
Balkanik Festival și-a confirmat, odată cu primele cinci ediții, statutul de eveniment dedicat în principal experiențelor noi și descoperirilor care depășesc granițele continentale Timp de trei zile, între 9 și 11 septembrie, în celebra Grădina Uranus din cartierul Uranus-Rahova, Balkanik Festival revine cu cea de-a șasea ediție și propune cel mai provocator line-up de până acum, care va reuni magia vocilor lumii arabe, indiene, turcești și egiptene cu emoția sunetelor din Europa de Est.
Am lăsat să trecă 8 zile de la concertul Black Label Society de la Arenele Romane, pentru că am o vorbă: senzaţiile de după un show plin de energie trebuie decelate! De exemplu, foarte bine mi-a rămas în minte cântarea de la Sofia, din 23 iunie 2005, când Zakk cânta 7 (șapte) piese în deschidere la Black Sabbath, pe stadionul Lokomotiv, din capitala bulgară. Pe atunci îşi promova albumul Mafia și fiindcă Zakk Wylde era chitaristul lui Ozzy, a avut onoarea de a deschide un concert antologic, pe care cu greu îl voi uita, mai ales că am văzut Black Sabbath în formula originală (ce deschidere de cîntare cu NIB și bis cu Sleeping Village, apoi Children of the Grave…of, of!). (mai mult…)
În seara asta am fost un om fericit şi pentru că am fost părtaşă la un act artistic de ţinută, dar şi pentru că mi-am reamintit de ce iubesc jazzul de atâta amar de vreme, cam de când –prin studenţie- Sibiul era în fiecare an epicentrul festivalier al genului şi îl aşteptam, îl doream, îl anticipam cu patimă! O alta faţă a acestei iubiri de-o viaţă este şi prietenia mea cu draga, irepetabila Anca Parghel şi vremea în care vecinul pentru care ţineam geamurile deschise în orice anotimp era Johnny Răducanu, şi “performance-urile” din bucătaria garsonierei mele de pe Banu Manta cu prietena Dora Răileanu, violonistă şi cântăreaţă, şi ea plecată de mult în lumea largă. (mai mult…)
Și dacă ești chitarist- e greu să urmărești degetele suedezului pe grif, iar dacă ești neinițiat, te bucuri ca papleacă când face o pauză, flutură degetele prin aer sau își duce palma la ureche și se uită în public așteptând să audă aplauze.
În primul rând vreau să îi mulțumesc Monicăi (PR-ul celor de la German Quality Entertainment) pentru invitație, dar și pentru faptul că a avut timp pentru cei din presă. Apoi îi mulțumesc lui Malmsteen că a venit în România (i-am mulțumit și la aeroport , înainte de concert, dar nu a catadicsit să răspundă) și celor care l-au adus pe Maestro. (mai mult…)
Pe 20 septembrie ma gandeam sa plec la Plovdiv, la Sound Of Ages! Dar oferta nu mai e ca in 2011, cu Tarja Turunen & Mike Terana, ori 2012, cand la teatrul Antic cantau Anathema si Fish…nici macar ca in 2013 cand i-am pierdut pe cei de la Asia. Oferta de anul acesta este Paradise Lost, trupa care pe 27 septembrie va canta la Arenele Romane. Pe mine m-au pierdut, asa ca voi incerca spre alte zari: de ex. Richie Kotzen, la Budapesta, pe 25 septembrie 2014, eventual Joan Baez, la Belgrad, pe 18 octombrie 2014, chiar Opeth, la Viena, pe 30 octombrie 2014 si asa, intr-o doara, Lenny Kravitz, la Viena, pe 12 noiembrie 2014.
In Romania tentant este Victor Wooten Band, pe 23 octombrie si interesant Europe, pe 17 noiembrie. Pe cei din urma nu i-am considerat niciodata lorzii rock-ului, dar concertul de anul acesta de la Kavarna mi-a aratat o trupa bine inchegata, care are in palmares 9 albume de studio, 3 albume live, a vandut milioane de exemplare in toata lumea si care s-a prezentat atat de profesionist, incat mi-a taiat respiratia. Nu-i vazusem la Brasov, in 2005, dar continuam sa le ascult albumele aparute dupa 2004 : Secret Society, Last Look At Eden si Bag of Bones. Si chiar daca nu exista nici o melodie care sa aiba succesul Final Countdown, compozitiile au forta si sunt placute auzului. Iata si exemplu, asta in caz ca inca nu ma credeti:
Daca in Audioslave nu si-a exprimat parerile politice, in “copilul” lui – The Nightwatchman – crescut din ideile muzicale continute de albumul The Ghost of Tom Joad (The Boss), domnul Tom Morello a investit toata incrancenarea impotriva unui sistem ilegal care ne spioneaza sau ne tortureaza. Prin 2011 si 2012 ii sustinea pe protestatarii din Occupy LA si Occupy Wall Street si de atunci nu am mai auzit nimic de acest “Robin Hood negru al muzicii secolului 21”, dupa cum Morello isi descrie proiectul. Asta pana acum cateva zile , la Los Angeles, cand The Nightwatchman a cantat in cadrul proiectului Jail Guitar Doors ( da da…este si titlul piesei din anii ’70 cantata de The Clash), sustinut de Billy Brag in UK si adus in America de Wayne Kramer de la MC5, ce are ca scop reabilitarea prizonierilor cu ajutorul instrumentelor muzicale. Printre sustinatorii acestui proiect se numara si Jackson Browne, Ben Harper si Tim Robbins.
Titlul noii compozitii este Marching On Ferguson si se refera la incidentul din august anul acesta, cand un tanar de culoare a fost impuscat de un ofiter de politie in orasul Ferguson din statul Missouri. Inainte de a asculta melodia , care are putin peste 2 minute, va mai spun ca anul acesta Tom Morello va scoate un album, nu cu RATM si nici cu The Nightwatchman. Va fi un album 100% Tom Morello , “ ceva atat de nebunesc, incat nu ati mai auzit asa ceva pana acum”
