Între 31 iulie și 2 august, Grădina Botanică din București găzduiește cea de-a X-a ediție a
Festivalului Strada Armenească, trei zile în care patrimoniul și cultura Armeniei se întâlnesc cu
muzica, arta contemporană, gastronomia și dialogul intercultural.
Kenny Wayne Shepherd a trecut de la copilul-minune al blues-ului la statutul, mult mai greu de obținut, de bluesman adevărat. Fără zgomot inutil, fără să-și mai caute locul și fără să aibă nevoie să demonstreze nimănui nimic. Au trecut mai bine de 30 de ani de când a intrat în atenția lumii, au venit albume de platină, nominalizări la Grammy și nenumărate concerte. Iar publicul lui s-a maturizat odată cu el.
Citește mai mult: Kenny Wayne Shepherd la Brezoi 2026: când blues-ul nu se cântă, ci se întâmplăDe aceea, la Brezoi, Kenny Wayne Shepherd nu a avut nevoie de nicio scânteie pentru a aprinde seara. Conexiunea a fost instantanee. De la prima notă. La ora 23.30, după o zi în care scena fusese deja traversată de alți oameni ai blues-ului, publicul nu mai părea să aibă nevoie de nimic. Și totuși, Kenny Wayne Shepherd a reușit să-l transporte într-un loc în care foarte puțini artiști știu să ajungă.
Shepherd își face Fender Stratocaster-ul să urle. Îl împinge până la limită, îl provoacă, îl lovește cu forța și precizia unui om care știe exact cât de mult poate cere unui instrument. Există chitariști care își mângâie instrumentele, care lasă o singură notă să plutească și o urmăresc până când aceasta pare să-și găsească singură sfârșitul. Kenny Wayne Shepherd funcționează altfel. El își pune chitara în mișcare, o aruncă în rafale de note, o lasă să ardă.
Dar adevărata virtuozitate nu stă în viteza degetelor, ci în capacitatea de a ști când să te oprești. Iar Shepherd știe. Știe să accelereze până când simți că ieși din decor și, în clipa următoare, să tragă frâna exact cât trebuie. Concertul lui este un roller coaster de blues: urcare, coborâre, vertij, adrenalină și, din când în când, câte o clipă de liniște în care îți dai seama că tocmai ai fost martor la ceva ce nu se poate explica prea ușor în cuvinte.
Dar Kenny Wayne Shepherd Band nu este, nici pe departe, un vehicul construit pentru un singur om. Este o trupă în adevăratul sens al cuvântului, o adunare de muzicieni aleși cu grijă, fiecare cu propria identitate, fiecare capabil să adauge o altă nuanță poveștii.
Noah Hunt este un vocalist puternic, grav și expresiv, dar și un partener de dialog pentru Shepherd, inclusiv atunci când pune mâna pe chitara ritmică. Iar la tobe se află Chris Layton, fost membru al Stevie Ray Vaughan and Double Trouble și muzician care nu are nevoie de prea multe prezentări. Iar dacă există cineva care știe cum trebuie să respire o trupă alături de un chitarist de blues, Layton este unul dintre acei oameni. Să nu uităm că pe vremea când Kenny Wayne era puștan (avea 7 ani), a declarat că a fost fermecat în 1984 la un concert SRV.
Joe Krown, cu Hammond B-3 și pianul, aduce acea profunzime care face ca sunetul să nu rămână niciodată prizonierul chitarei. Charlie DiPuma la saxofon și Doug Woolverton la trompetă completează tabloul cu o secțiune de suflători care adaugă culoare, tensiune și forță. Fiecare muzician își primește momentul de strălucire, iar publicul știe să-l recunoască și să-l răsplătească.
Pentru că, sigur, fiecare piesă din concert este, într-un fel, și o demonstrație a felului în care Kenny Wayne Shepherd își folosește chitara. Dar aici este diferența dintre un recital de virtuozitate și un concert adevărat: virtuozitatea nu rămâne niciodată singură. Ea devine parte dintr-o poveste mai mare, în care fiecare instrument își găsește locul.
Iar bisul a ridicat temperatura și mai sus.
„Blue on Black”, piesa care l-a consacrat definitiv în anii ’90, a venit cu acel amestec de fragilitate și forță care i-a asigurat un loc special în istoria blues-rock-ului. Shepherd și Noah Hunt au schimbat registrul și au venit cu chitarele acustice, ca și cum după toată furtuna ar fi fost nevoie, pentru câteva minute, să privim stelele și luna.
Dar Brezoiul mai avea o aventură de traversat.
„Voodoo Child (Slight Return)” al lui Jimi Hendrix, în versiunea lui Kenny Wayne Shepherd, nu este o piesă pe care doar o asculți. Este o experiență. Un teritoriu în care trebuie să intri, să te lași dus și să vezi unde te scoate. Shepherd nu încearcă să fie Hendrix. Și tocmai de aceea poate să se apropie de spiritul lui. Își asumă piesa, o trece prin propriul filtru și o transformă într-o explozie de blues-rock care, la acea oră târzie din noapte, a avut ceva aproape ritualic.
A fost, până la urmă, o noapte în care Brezoiul a făcut ceea ce știe cel mai bine: a adunat oameni care iubesc muzica blues și i-a lăsat să uite pentru câteva ore de tot ce se întâmplă în afara scenei.
Kenny Wayne Shepherd nu mai este copilul-minune care trebuie să demonstreze că știe să cânte la chitară. Este bluesman-ul care știe de ce cântă, când să accelereze, când să lase o notă să respire și, mai ales, cum să-și ia publicul cu el.
La Brezoi, chitara lui nu a cântat pur și simplu blues: ne-a făcut noaptea mai frumoasă.
Setlist
Born With a Broken Heart
Dirt on My Diamonds
I Got a Woman
Watch You Go
Deja Voodoo
Shame, Shame, Shame
Talk to Me Baby
(Elmore James cover)
I Want You
Dark Side of Love
I’m a King Bee
(Slim Harpo cover)
Oh Well
(Fleetwood Mac cover)
Blue on Black
Voodoo Child (Slight Return)
Colaborarea dintre Peter Gabriel și Robert Lepage este una dintre acele întâlniri rare în care muzica și teatrul se contopesc până când granițele dintre ele dispar. Artist multidisciplinar, actor, regizor, dramaturg și creator de spectacole vizionare, Lepage a adus în universul scenic al lui Gabriel o imaginație aparte, construită din tehnologie, lumină, mișcare și simbol.
În 1992, Peter Gabriel l-a invitat să contribuie la conceperea spectacolului pentru turneul „Secret World Live”, o producție devenită reper pentru spectacolele live de amploare. Zece ani mai târziu, cei doi și-au reînnoit parteneriatul pentru „Growing Up Live”, unde scenografia spectaculoasă și soluțiile teatrale inovatoare ale lui Lepage au transformat concertul într-o adevărată experiență vizuală și emoțională.
Pentru turneul „i/o”, colaborarea lor a căpătat o nouă dimensiune. Robert Lepage și-a folosit din nou imaginația și ”bagheta magică” pentru a crea un spectacol în care muzica lui Peter Gabriel nu este doar ascultată, ci văzută, trăită și simțită. Este, în fond, o întâlnire între doi artiști care împărtășesc aceeași dorință: aceea de a transforma scena într-un spațiu al surprizei, al poeziei și al posibilului.
Seara de 21 iulie a fost una dintre acelea care te surprind în cel mai plăcut mod. Nu pentru că nu ai ști ce urmează să auzi, ci pentru că, uneori, muzica are darul de a-ți aminti cât de mult ai pierdut și, în același timp, cât de multe lucruri încă mai ai de trăit.
Pentru mine, Arenele Romane sunt o frumoasă întoarcere „acasă”. Un loc în care am văzut Alice Cooper, Dream Theater, Queensrÿche, Billy Idol, The Aristocrats, Megadeth, Soulfly, Sepultura, Devin Townsend și mulți alții și unde, de fiecare dată, am avut sentimentul că muzica poate suspenda timpul pentru câteva ore. De data aceasta, „acasă” a sunat a Savatage.
Și trebuie să recunosc: a fost pentru prima oară când am văzut trupa live și am fost sincer impresionat. Mai ales de unitatea ei. De felul în care cei șapte muzicieni de pe scenă au respirat împreună, fără să pară niciun moment că încearcă să demonstreze ceva. Pur și simplu au venit să cânte. Și au cântat al naibii de bine.
Vocea puternică și precisă a lui Zak Stevens a fost una dintre marile surprize ale serii. Are acea forță care nu vine din exces, ci din experiență. Iar între chitarele lui Al Pitrelli și Chris Caffery s-a creat o chimie care a dat concertului exact acea densitate sonoră pe care o aștepți de la Savatage. Nu a fost o demonstrație de virtuozitate rece, ci o conversație între doi chitariști care știu foarte bine când să vorbească și, mai ales, când să tacă.
Setlistul a traversat o parte importantă din istoria formației, cu piese cunoscute mai ales celor care au crescut cu rockul anilor ’80 și ’90. Dar momentul care mi-a rămas cel mai adânc în minte a fost „Believe”.
Pe ecranul uriaș, Jon Oliva a apărut cântând la pian. Pentru câteva clipe, trecutul și prezentul s-au întâlnit pe aceeași scenă. „Believe” este una dintre acele piese care depășesc granițele unui simplu cântec rock. Vorbește despre speranță, despre puterea de a trece prin momentele grele și despre acea forță interioară care te obligă să mergi înainte chiar și atunci când pare că nu mai ai de ce să te agăți.
Iar vocea lui Jon Oliva, chiar și venită dintr-o imagine proiectată pe un ecran, a avut ceva dintr-o prezență fantomatică. Un fel de salut venit dintr-un timp care nu mai poate fi recuperat. Profunzimea piesei este cu atât mai puternică prin legătura sa cu memoria lui Criss Oliva, fratele lui Jon și unul dintre fondatorii Savatage. În acel moment, concertul a încetat să mai fie doar un concert. A devenit o formă de memorie.
Și poate tocmai aici se află una dintre marile puteri ale unei trupe precum Savatage: în capacitatea de a transforma absența în prezență.
Fără Jon Oliva pe scenă. Fără Criss Oliva. Fără Alex Skolnick. Și totuși, Savatage a sunat impecabil.A sunat viu.A sunat natural.A sunat ca o trupă care chiar avea chef să cânte.
Poate că acesta a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri ale serii. Nu am simțit nicio clipă că asist la o trupă venită să bifeze o apariție. Muzicienii s-au completat perfect, iar publicul, deși nu foarte numeros, a fost exact publicul care trebuia să fie acolo.
Aproximativ o mie de rockeri care au cântat împreună, au aplaudat împreună și au demonstrat că, uneori, o trupă poate fi uriașă chiar și atunci când publicul ei nu umple un stadion.
Savatage este, probabil, una dintre cele mai nedrept de subestimate formații în România. O trupă formată în 1979, care a construit de-a lungul deceniilor o muzică sofisticată, complexă, teatrală și, într-un fel, intelectuală, fără să-și piardă niciodată fibra de rock autentic.
Poate că Quantic ar fi fost prea mic pentru ei. Arenele Romane au fost, poate, puțin prea mari. Dar, într-un fel straniu și frumos, dimensiunea perfectă a concertului a fost chiar cea de aseară. Am fost exact câți trebuia să fim.
Mi-a spus Lenți Chiriac că îi mai văzuse pe Savatage de două ori în anii ’90. L-am invidiat sincer. Nu doar pentru că a avut șansa să-i vadă atunci, ci și pentru că, după aproape două ore de concert, am început să-mi dau seama că picioarele mele nu mai sunt chiar cele din anii ’90. Dar asta este poate una dintre glumele amare și inevitabile ale trecerii timpului: trupul obosește, memoria însă ține minte fiecare riff.
Iar Savatage ne-a oferit 19 melodii care au construit, una câte una, o mică saga.
Pe ecranul din fundal s-au succedat focul și flăcările, fulgerele și furtunile, nave care se scufundau și imagini ce păreau desprinse dintr-o mitologie a apocalipsei. Au fost rugăciuni către zei, povești despre pierdere, luptă și supraviețuire. Totul a fost mai mult decât un simplu fundal vizual: a fost decorul unei epopei rock în care fiecare cântec părea să deschidă o altă ușă.
Iar Zak Stevens a știut să țină în mână publicul. Să-i simtă energia, să-i provoace aplauzele, să-i conducă reacțiile. Nu ca un dirijor distant, ci ca un om care știe că un concert adevărat se construiește între scenă și cei din fața ei.
Într-o epocă în care, la prea multe concerte, vocea umană este lustruită până când aproape că își pierde imperfecțiunile, este reconfortant să vezi muzicieni care urcă pe scenă și cântă. Pur și simplu cântă. Fără artificii inutile. Fără să se ascundă în spatele tehnologiei.
Și poate că asta este una dintre lecțiile serii de 21 iulie: că muzica adevărată nu îmbătrânește. Se schimbă oamenii, se schimbă vremurile, se schimbă gusturile, dar o melodie bună își păstrează puterea de a te face să închizi ochii și să te întorci, pentru câteva minute, într-un loc în care ai mai fost cândva.
Savatage a venit la București după prea mult timp. Și a lăsat în urmă nu doar un concert, ci sentimentul că am fost martorii unei întâlniri rare: între trecut și prezent, între memorie și energie, între cei care au fost și cei care încă mai sunt.
Savatage, mulțumesc că ai venit… după atâta amar de timp, poate că era timpul. Dar data viitoare când mai ești prin zonă, te rog frumos, nu ne ocoli.
Photo Credit: Photo Legions
În mai puțin de trei săptămâni ne (re)vedem la TIFF! Îți spunem un mic secret: programul complet (care va include peste 200 de proiecții și evenimente) va fi gata în câteva zile. Până atunci, venim cu un reminder: spectacolele TIFF.25 sunt aproape sold out. Recomandările noastre, mai jos:
(mai mult…)
Gala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat excelenței în cultura română contemporană. Într-o atmosferă festivă, au fost acordate premii la opt categorii, precum și patru distincții speciale, în prezența unor importante personalități ale vieții culturale.
(mai mult…)
Sziget Festival, unul dintre cele mai mari și mai longevive festivaluri de muzică și cultură din Europa, revine în 2026 cu o ediție extinsă. Desfășurat anual pe Insula Óbuda din Budapesta, Sziget atrage aproape 400.000 de festivalieri din peste 70 de țări, printre care și mii de români, pentru care festivalul a devenit, an de an, una dintre cele mai populare destinații muzicale din afara țării. A 33-a ediție a festivalului va avea loc între 11 și 15 august 2026, fiind extinsă cu o zi suplimentară, Day Zero, pe 10 august, în care pe scenă urcă Faithless, Morcheeba și Goran Bregovic, la prețuri ale biletelor care reflectă spiritul edițiilor de altădată.
(mai mult…)
Cine-concerte la TIFF.25: muzică live pentru trei universuri cinematografice
Programul de cine-concerte ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca) aduce în prim-plan trei titluri care traversează epoci, regiuni și stiluri diferite: Meandre, Nopți albe și Parisul doarme. De la o capodoperă românească mai puțin cunoscută la o călătorie în peisajul arctic sau fantezia începuturilor cinematografiei, selecția propune experiențe care recontextualizează aceste filme prin întâlnirea cu muzica live.
(mai mult…)După 20 de ani și 18 ediții, ARTmania Festival nu se va desfășura în 2026 în formatul cu care publicul nostru este obișnuit. Decizia vine în urma unui blocaj legislativ prin intrarea in vigoare a Normativului pe care, în ciuda demersurilor repetate, nu l-am putut depăși la timp pentru ediția din acest an.
Contravaloarea biletelor deja achiziționate va fi returnată integral, inclusiv comisionul de ticketing. Procedura este detaliată la finalul comunicatului.
În locul ediției obișnuite, vă invităm la ARTmania Festival 2026 – „in Context” (24-25 iulie 2026), un format adaptat, cu acces gratuit, prin care alegem să rămânem alături de comunitatea noastră.
O moștenire construită cu efort real
ARTmania nu a fost niciodată doar un festival. A fost un angajament. A fost și este o comunitate.
Două decenii în care Sibiul a devenit, în fiecare vară, o capitală europeană a rock-ului. Pe scena din Piața Mare au urcat artiști care au definit generații: KORN, Dream Theater, Nightwish, Within Temptation, Opeth, Apocalyptica, Meshuggah, Serj Tankian, Die Toten Hosen și mulți alții.
De-a lungul anilor, chiar și în cele mai dificile contexte economice, am ales să ne respectăm publicul:
Pentru noi, standardul ARTmania a însemnat întotdeauna calitate internațională, respect pentru public și coerență artistică.
Aceste eforturi au fost validate constant la nivel european:
Impact real în comunitate
ARTmania este, de două decenii, mai mult decât un eveniment cultural – este un motor economic și un catalizator pentru comunitatea sibiană:
Publicul ARTmania este unul educat, fidel și implicat – un public care a susținut constant scena culturală și economia locală.
De ce s-a ajuns aici
Blocajul normativ
Începând cu 1 mai 2025, a intrat în aplicare Normativul P118/1-2025 privind securitatea la incendiu, emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Noile reglementări au un impact direct asupra organizării evenimentelor în aer liber, în special asupra celor cu acces pe bază de bilete și cu perimetru delimitat prin sisteme de împrejmuire.
Pe scurt: sunt impuse distanțe de siguranță față de clădiri care, în configurația istorică a Pieței Mari din Sibiu, reduc drastic suprafața utilizabilă.
Concret:
În configurația actuală a Pieței Mari, aplicarea acestor prevederi reduce drastic suprafața utilizabilă pentru festival la aproximativ 1.300 mp, comparativ cu 7.120 mp în anii precedenți.
Practic, organizarea unui festival de talie internațională în Piața Mare devine imposibilă.
Această dependență nu este o interpretare a noastră. Ea este menționată explicit de Primăria Municipiului Sibiu, prin formula-standard inclusă – cu bold, italic și subliniere – în orice aviz de adunare publică emis pentru evenimente în aer liber:
„Pentru amenajări / amplasare mobilier se va obține autorizația / avizul ISU Sibiu. Implementarea măsurilor dispuse de ISU Sibiu este exclusiv în sarcina organizatorului, iar de îndeplinirea lor este condiționată valabilitatea prezentului aviz.”
Cu alte cuvinte, lanțul de avize este blocat din start:
În lipsa autorizațiilor, riscurile devin majore: evenimentul poate fi oprit în teren, orice incident atrage răspundere contravențională sau penală, iar polițele de asigurare devin inaplicabile.
Notă: Pentru o înțelegere corectă a procesului de legiferare și avizare, ISU are rolul de a aplica normele în forma în care acestea au fost adoptate, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației fiind instituția responsabilă de reglementare.
De ce 2025 a fost posibil, iar 2026 nu
O întrebare firească este de ce ediția din 2025 a putut avea loc, iar cea din 2026 nu. Răspunsul ține de momentul punerii biletelor în vânzare.
Biletele pentru ediția din 2025 au fost puse în vânzare în vara anului 2024, înainte de intrarea în vigoare a Normativului P118/1-2025. Evaluarea și obținerea avizelor s-au realizat, așadar, în baza cadrului legislativ anterior, cu măsuri compensatorii convenite împreună cu autoritățile – soluție care a permis organizarea evenimentului în condiții de siguranță și în deplină legalitate.
Pentru 2026, aceeași abordare nu mai este posibilă. La momentul punerii biletelor în vânzare, noul normativ era deja în vigoare. Procesul de avizare se desfășoară, în mod obligatoriu, în baza cadrului actual, iar acesta face imposibilă organizarea unui festival de talie internațională în configurația istorică a Pieței Mari.
În vara anului 2025, atât ARTmania, cât și ceilalți organizatori de evenimente mari au semnalat și au discutat cu autoritățile dificultățile de implementare a noului normativ, primind asigurări că vor fi operate corecții după încheierea sezonului festivalier. În lipsa unor clarificări sau modificări până la finalul lunii august 2025, ARTmania a decis suspendarea vânzării biletelor, începând cu 1 septembrie 2025, în așteptarea acestor clarificări și a rezultatelor demersurilor întreprinse atât de noi, cât și de AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), pentru soluționarea acestor aspecte care afectează, în mod diferit, mai mulți organizatori, în funcție de specificul fiecărui eveniment.
Din vara anului 2025, împreună cu alți organizatori și cu AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), am făcut numeroase demersuri pentru clarificarea acestor norme. Deși autoritățile au semnalat că lucrează la precizări, niciun cadru normativ revizuit nu a fost publicat oficial până la data acestui comunicat.
Un festival de această anvergură nu poate fi contractat pe baza unor semnale informale. Între timp:
Organizarea unui festival ca ARTmania presupune investiții de sute de mii de euro în avans. În lipsa unui cadru legal clar, aceste investiții nu mai pot fi asumate responsabil.
Sperăm ca efectele concrete ale acestor întârzieri asupra evenimentelor culturale să accelereze publicarea și clarificarea oficială a noilor reglementări. Niciun organizator nu ar trebui să pregătească un eveniment de amploare într-un climat de neclaritate legislativă. Cultura, cu tot ecosistemul de profesioniști, artiști și public din jurul ei, merită un cadru de lucru stabil și previzibil.
Ce se întâmplă în 2026: „in Context”
Pentru că ne dorim să rămânem alături de comunitate, ediția din acest an va avea un format special:
ARTmania Festival 2026 – „in Context”
Programul va fi anunțat imediat după publicarea rezultatelor evaluării.
Privind spre viitor
Suntem deja în discuții pentru edițiile 2027 și 2028. ARTmania rămâne un proiect activ, cu o echipă dedicată și o strategie clară de continuitate.
Solicităm, împreună cu ceilalți operatori culturali, un cadru de reglementare predictibil pe 3-5 ani. Fără această predictibilitate, niciun festival internațional nu poate fi planificat responsabil în România.
Credem că acesta este momentul pentru o colaborare echitabilă între sectorul privat și autorități – o colaborare care să susțină dezvoltarea sustenabilă a culturii și să protejeze evenimentele care generează valoare reală.
Mulțumiri
Mulțumim, înainte de toate, comunității ARTmania – publicul care ne-a susținut, a crezut în noi și a crescut alături de acest festival.
ARTmania nu este doar un eveniment. Este o identitate construită împreună.
Mulțumim partenerilor fără de care ARTmania nu ar fi putut exista și crește în toți acești ani.
În primul rând, Kaufland România, partenerul care ne-a fost alături inclusiv în perioada pandemiei – într-un moment în care însăși existența festivalului era pusă la îndoială. Fără acest sprijin, ARTmania nu ar mai fi existat astăzi.
Mulțumim, de asemenea, partenerilor noștri constanți, care au crezut în proiect ediție după ediție: Banca Transilvania, Ursus, JYSK, Signal Iduna.
…alături de mulți alții pe care îi vom regăsi și în acest an în Piața Mare, la ARTmania Festival 2026 „in Context”.
Returnarea contravalorii biletelor
Contravaloarea biletelor va fi returnată integral, inclusiv comisionul de ticketing.
Despre artă
Arta nu este un lux care apare după ce o societate și-a consolidat valorile. Arta este felul în care o societate își descoperă, își apără și își reînnoiește valorile. Este prima voce a libertății – și ultima care amuțește.
Continuăm să credem în această misiune. Un festival nu este doar un eveniment, ci este un spațiu în care comunitățile se regăsesc, dialoghează și se dezvoltă. Iar acest spațiu merită protejat.
Regretăm sincer că, în 2026, nu vom putea oferi publicului nostru ediția pe care o merită. Am sperat până în ultimul moment să identificăm o soluție care să ne permită să continuăm la standardele cu care v-am obișnuit.
ARTmania continuă
Vom face tot ce ne stă în putință pentru a reveni în Piața Mare din Sibiu în 2027, în formatul obișnuit, pentru a continua și a crește alături de comunitatea noastră.
În 2026 vă așteptăm, ca în fiecare an, tot în Piața Mare, la ARTmania Festival 2026 „in Context” (24-25 iulie 2026), cu acces gratuit.
Pentru că, până la urmă, acesta a fost întotdeauna sensul acestui festival:
Să ne întâlnim, să ascultăm muzică bună împreună și să construim, ediție după ediție, o comunitate care nu se lasă redusă la tăcere.
Codruța Vulcu
Fondator și Director
ARTmania Festival
Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii performanțelor excepționale din domeniul cultural românesc. Festivitatea va avea loc luni, 4 mai 2026, de la ora 19:00, la Sala Radio și va fi însoțită de concert extraordinar susținut de Bogdan Mihai Simion și Lăutarii de Mătase. Evenimentul va completa seara dedicată excelenței culturale cu o incursiune vibrantă în patrimoniul muzical românesc, readus la viață printr-o interpretare contemporană.
(mai mult…)
