Avem un scenariu simplu : Peter îşi iubeşte bunicul şi se bucură să fie împreună cu el – asta până în momentul în care e obligat să îi cedeze propria cameră şi să se mute în pod. Numai că nedreptatea asta îl determină pe puști să ia atitudine şi împreună cu prietenii să îl şicaneze într-atât pe bunic, încât acesta să vrea se mute. Toate bune, dacă bunicul s-ar lăsa uşor convins! Numai că nu prea e aşa….
Sincer, nu ştiu ce cusur i-aş putea găsi acestui Joker, măiastru adjudecat de Joaquin Phoenix într-o partitură şi ea aproape de perfecţiune, co-scrisă şi regizată de Todd Phillips care, iată, după ce a făcut Hangover în trei exemplare ne năuceşte cu acest psiho-thriller ce preia un personaj din universul DC, după un scenariu co-scris cu Scott Silver (nominalizat la Oscar pt scriptul la The Fighter)
Neîndoielnic un film care are ca personaj central o personalitate unică în tot şi toate – aşa cum a fost Freddie Mercury- va stârni controverse , discuţii şi umori. Dar pentru cei care primesc filmul deschis, fără preconcepţii, cu iubirea şi respectul pe care îl merită un artist de o asemenea valoare – este imposibil ca aceasta creaţie Brian Singer, produsă chiar de Brian May, Roger Taylor si Robert De Niro, să nu te emoţioneze extrem. Şi cu siguranţă acesta este si motivul pentru care scenarul nu luşează în zona de can-can, păstrându-şi eleganța şi abordarea care nu murdăreşte în nici un fel imaginea celui mai mare vocalist de rock- ever!
Michaela crede că:
Nu încape nici o îndoială că dacă scontezi succesul şi nu ai o idee originală, preiei una din viaţa reală, scoţi la înaintare un personaj legendar (sau doua!), distribui nişte actori tari… şi aproape că „ te-ai scos”, şi ca regizor, dar şi ca scenarist. Este şi cazul lui Jonathan Jakubowicz, care ne provoacă printr un scenariu ultraofertant, şi ne prilejuieste o întâlnire intensă cu lumea dură, crudă şi nemiloasă a boxului profesionist, din care alege un personaj legendar- pugilistul panamez Roberto Duran- a cărui săracie dar şi determinare îl fac să răzbată prin viaţă şi îl propulsează în ierarhia elitei boxului mondial.
De mult n-am mai văzut o comedie atât de năzbătioasă, excelent jucată, cu un comic de limbaj şi de situaţie absolut dărâmătoare! Culmea e că nu te deranjează în nici un fel nici glumele cazone, nici exprimarea fără perdea, nici personajele deşucheate, ab-so-lut nimic. Râzi numai delirant, căci odată pornită comedia, se rostogoleşte în acelaşi ritm, cu aceeaşi savoare până la finalul care iese de sub incidenţa “dezmăţului” şi ne dă cheia întâmplărilor- una serioasă în registrul major în care figurează alegerile importante ale vieţii. (mai mult…)
Îmi devine clar că “bucuria”lui David O. Russell este JLaw, de vreme ce se află la al treilea film consecutiv în care o distribuie, convins fiind în mod evident că steaua de pe cerul cinematografiei a drei Lawrence este una strălucitoare și norocoasă. După Silver Linnings Playbook din 2012 (cu 7 nominalizări la Oscar și 1 premiu adjudecat, luat de ea!) și American Hustle (cu 3 premii Golden Globe și 10 nominalizări la Oscar), colaborarea celor doi continuă cu povestea tinerei ce a inventat mopul care se stoarce singur, revoluționând felul în care gospodinele americane, și apoi din toată lumea, își spălau podele. Viața de casnică divorțată cu doi copii a lui Joy Mangano nu îi șterge sclipirea minții, ca dealfel nimic din ce se întâmplă în existența ei problematică, minoră la prima vedere. Cu toate adversitățile, ea răzbește și la fel ca alte povești de succes, experiența ei deosebită devine scenariu al unei pelicule în care îi vedem și pe Édgar Ramírez, Robert De Niro, Bradley Cooper, Virginia Madsen și Isabella Rossellini, o distribuție care dă un boost incontestabil acestui script. (mai mult…)
De mult nu am mai văzut o comedie care să mă amuze, care să rimeze cu filosofia mea de viață și să fie adorabilă în modul cel mai direct și accesibil, precum această producție regizată de Nancy Meyers. E adevărat că are o distribuție super și că Robert DeNiro ne mai surprinde înca o dată cu fețele lui cu grimase caraghioase, ca Anne Hathaway a evoluat de mult la roluri complexe sau de compoziție (Les Miserables, Love & Other Drugs, Passengers, Interstellar ) și ca Rene Russo –oricât ar îmbătrâni rămâne o siluetă de catwalk. Si tot adevărat e că scenariul nu este unul care strălucește, găselnița de senzație fiind programul social care îi reinserează pe pensionari și le redă pofta de viață aducându-i iar la serviciu. În rest, același story din care aflăm – a mia oară – ce anume este mai important în viață (adică familia), ce se întâmplă atunci când ești workoholic (pierzi în planul principal ), care sunt valorile adevărate care trebuie să prevaleze (în nici un caz slujba!) și că dacă n-ai un bătrân, ai face bine să îți cauți unul de urgență. Așadar nimic nou sub soare! Și merită atunci să vedem filmul acesta? Răspicat spun DA, de tot atâtea ori cât e nevoie să înțelegeți că nu e niciodată de ajuns să ni se amintească lucrurile esențiale pe care- în goana noastră nebună după diverse tipare de succes- le uităm sau le abandonăm vremelnic sau definitiv. (mai mult…)
