Posts Tagged ‘comedie’


MV5BNWFiMTYxNTAtZDZlMy00ZmViLWIyYWItY2Y4OWM2Y2YyZWUzXkEyXkFqcGdeQXVyMTE3OTQzMjg@._V1_

Filmul lui Paul Negoescu se înscrie în linia tradiţională a comediilor pe care publicul le iubeşte fără rezerve, la care aderă spontan dintr-o nevoie antrenată în anii comunismului de a râde chiar şi atunci când în viaţă  nu pare să fie loc de amuzament. Iar crezul declarat al regizorului – de a le aduce zâmbetul pe buze spectatorilor- este materializat în această comedie light, permeabilă şi stenică, în care însă problemele existenţiale majore nu sunt ocolite. Căci nu poate fi ceva mai important decât asumarea propriei vieţi cu tot cu o relaţie şi un copil, iar personajul principal – deşi conferenţiar universitar, nu pare să se fi maturizat într-atât încât să ştie ce vrea să facă din şi cu viaţa lui.

(mai mult…)

Reclame

af 2

Clar în momentul acesta al anului ne dorim comedii, căci e încă vacanţă pentru mulți şi vrem să intrăm într-o energie benignă care să rimeze cu acest sfârşit august generos, iar Demi soeurs, filmul pe care şi-au unit forţele să-l regizeze Saphia Azzeddine şi  François-Régis Jeanne, e tot ce ne trebuie, căci e light ca un şpriţ de vară şi chiar dacă dispare repejor în portofoliul vizionarilor noastre, o face lăsându-ne un gust plăcut. Aşadar vi-l recomand, căci este de astăzi în cinematografe, fiind una dintre premierele săptămânii.

Cei doi regizori- destul de experimentaţi (dar preponderent în documentare şi scurt metraje)- au lucrat şi la scenariu şi poate tocmai de asta au păstrat şi câteva discontinuităţi şi oarece momente pe alocuri discursive.

2

Dar chiar şi aşa filmul este nostim şi are farmecul lui, amestecul personajelor diametral opuse, de etnii diferite, iscând notele comice, cel mai suculent fiind de departe limbajul cu săgeţi către rasism şi intoleranță.

Subiectul este ofertant, căci 3 surori vitrege, care nu se cunosc şi care sunt la rândul lor rodul unei legături extraconjugale avute de acelaşi tată cu mama fiecăreia- ajung să moştenească împreună un apartament splendid în centrul Parisului. Adăugaţi problemele de acomodare şi interesele fiecăreia, familiile personale şi familia defunctului tată necunoscut până la mostenire- şi veţi avea o comedie lejeră care nu promite ceea ce nu poate să livreze.

3

Aşa că dacă vă aşteptaţi la asta şi vă bucuraţi de ceea ce oferă filmul – veţi avea ocazia să vă destindeţi în compania unor actori foarte bine aleşi pentru rolurile lor şi să ieşiţi senini din sala de cinema. Şi până la urmă nu asta e menirea comediilor, să ne bucure, să ne facă să ne relaxăm şi să ne ofere un strop de bine într-un hohot de râs sau un zâmbet?

MV5BOGU3ZTM2MzUtZDk2Ny00YTE3LTk1NzUtOTU3ZTQwMGYzZGYxXkEyXkFqcGdeQXVyNTc5OTMwOTQ@._V1_

Aşa că văzându-le pe Sabrina Ouazani, Alice David şi Charlotte Gabris cu figurile lor proaspete– te bucuri de aceste fețe noi şi de felul în care fiecare personaj încearcă să îşi rezolve problemele- care existețiale, care de carieră sau de viaţă. Ajutorul le vine într-un mod aproape miraculos de la fiica legitimă a tatălui comun şi rezolvările aşează toate lucrurile la locul lor, livrând un final interesant, ce nu ne taie elanurile pe care le clădeşte acest scenariu nostim, care mie nu mi-a potolit însă nevoia imperioasă aproape de a vedea cât de curând o comedie magnifică, de mare fineţe, jucată de actori excepţionali şi cu un subiect şi un comic care să-mi dinamiteze simţul umorului. Încă aştept!

Weekend minunat cu vizionări miraculoase!


cf36fe5e-3263-4194-b6cc-7732d3a9d2d5

După succesul de casă înregistrat cu ,,Ghinionistul”, filmul românesc cu cele mai mari încasări din 2017 şi câştigătorul premiului publicului la gala Premiilor GOPO de anul acesta, regizorul Iura Luncaşu a început de curând filmările pentru noua sa comedie, ,,Faci sau taci”.

(mai mult…)


Fără să-şi fi ieşit de fel din mână, Steven Soderbergh, probează chiar şi cu această comedie light că este încă stăpânul Ocean(’s)- urilor cu neaşteptatele lor swich-uri de scenariu, dar şi “magicianul” lui Mike & Comp cei fără inhibiţii, livrând cu Logan Lucky o producţie plină de trademark-urile personale, nu spectaculoasă, dar agreabilă până la capăt. Cu o morală la vedere, cu toate “locurile” scriptului deja vizitate, filmul reuşeşte să se facă plăcut, poate şi datorită distribuţiei demne de un scenariu chiar mai elaborat.

(mai mult…)


Că e un film de acţiune, nu se mai îndoieşte nimeni, căci are din plin adrenalină şi ne târăşte prin desfăşurarea evenimentelor din scenariu cu viteză zăpăcificantă! Dar să fie într-o aşa măsură şi o excelentă comedie, cu un dialog sclipitor şi cu o asemenea chimie între protagonişti, asta chiar m-a luat prin surprindere! Dar cum e vorba de Samuel L. Jackson ( într-o formă excelentă la cei 68 de ani!!!!) totul devine de înţeles, căci “omul” e un actor de eşalonul întâi, capabil să joace convingător şi ..cartea de telefon! ( era o vorbă pe la Hollywood, ca la ei încă mai trăiesc cărţile de telefoane).

(mai mult…)


Ceea ce italienii numesc astăzi comedie, nu prea mai e doar de râs, ci ne lansează scenarii de poveşti cu miez dramatic, care ne fac să ne gândim la ele mult după ce se termină filmul. Dar nu este oare asta formula unui film adevărat care nu trece prin retină fără să lase nici o urmă? O  astfel de peliculă este La Pazza Gioia a lui Paolo Virzi (co-scenarist alături de Francesca Archibugi) ce pare la prima vedere un alt film despre nebuni şi spitalele lor.

(mai mult…)


 

„Acul negru”, filmul regizorului Ivan Marinovici este o dramedie cu un dialog saltaret si pontos care face toti banii, reprezentand impreuna cu tipologiile sursa unui umor benign si savuros care te cucereste, si a fost anul trecut propunerea pentru Oscar a Muntenegrului.

(mai mult…)


Nu de multe ori am avut ocazia în ultima vreme să găsesc un film care să mă cucerească iremediabil de la prima vizionare, pe care să îl găsesc perfect din toate punctele de vedere, care să mă problematizeze și să îmi dea de gândit în măsura în care a reușit să o facă Perfetti Sconosciuti, pe un scenariu și în regia lui Paolo Genoveze, ce pare să aibă deopotrivă condei și baghetă!

(mai mult…)


index

Nostimă într-un mod plăcut, comedia lui Phillippe de Chauveron nu vine cu cine stie ce artificii stilistice, dar ne amuză cu un comic de situaţie şi de limbaj, şi cu nişte personaje hazlii sau mucalite, toate plăcute cât să ne dea o stare de bine. Aşa că vizionarea aceasta light va încălzi cu râsul ei una din serile sau după amiezele noastre de iarnă, revigorând afinităţile noastre francofone.

(mai mult…)


afis

Cred că filmul acesta, o dramedie într-o energie benignă şi luminoasă, este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut în ultima vreme. Nu doar pentru că subiectul este nostim în aparenţă- căci esenţa este de un tragism copleşitor- dar mai ales pentru că povestea conţine toate datele ca să farmece şi să ne rămână în memorie, făcându-ne să ne dorim să-l revedem cândva. Scenariul lui Nicholas Martin – privilegiat de-a dreptul la primul lui lung metraj de colaborarea cu un regizor de mare talent precum Stephen Frears- pleacă de la un personaj real, căci Florence Foster Jenckins a existat în realitate, ca şi povestea ei aproape ireală, ce i- a adus titlul de “soprana cu cea mai oribilă interpretare”.  Căci deşi am putea-o defini drept afonă, Florence ajunge să cânte- e adevarat într-un spectacol unic- pe una dintre cele mai celebre scene ale lumii- Carnegie Hall.

(mai mult…)