După ce a aparut trailerul acestui film, toată lumea îl aştepta, căci Nicole Kidman părea să livreze un rol excepţional, cu o schimbare radicală de look, asemenea celei din The Hours, care i-a adus un Oscar. Şi chiar l-a livrat. Într-un fel neaşteptat care o metamorfozează pe blondă delicată şi solară într-o poliţistă acră, îmbătrânită înainte de vreme, bântuită de drame existenţiale şi sentimente nereprimate.
Fără să-şi fi ieşit de fel din mână, Steven Soderbergh, probează chiar şi cu această comedie light că este încă stăpânul Ocean(’s)- urilor cu neaşteptatele lor swich-uri de scenariu, dar şi “magicianul” lui Mike & Comp cei fără inhibiţii, livrând cu Logan Lucky o producţie plină de trademark-urile personale, nu spectaculoasă, dar agreabilă până la capăt. Cu o morală la vedere, cu toate “locurile” scriptului deja vizitate, filmul reuşeşte să se facă plăcut, poate şi datorită distribuţiei demne de un scenariu chiar mai elaborat.
Cine se mai îndoieşte că supereroii vor fi mereu la moda, indiferent câtă vreme va trece si indiferent cat de multi vor ajunge sa fie, se inseala in mod sigur! Caci daca nu i-a nascocit Marvel inca pe toti, este oricand loc destul pentru altii noi, pentru ca noua ne trebuie. Da, noua, mari si mici, celor care mai credem in victoria binelui, care nu am dezarmat in fata mizeriei si uratului, care gandim ca exista pana la capat o cale pentru ca raul sa nu invinga. Si daca la Superman Vs Batman ne capacitam sa ne aliam cu unul sau altul, nestiind in nici un fel de ce se razboiesc pana la urma, aici, in Captain America treaba se incurca tare. Caci nu avem numai doi supereroi, ci armata intreaga, largita a Razbunatorilor care se incoloneaza dupa liderul lor de grup, Căpitanul sau Iron Man. (mai mult…)
Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, filmul acesta ar fi trebuit să fie lansat pe 4 iulie, într-atât de american în esenţa lui este, de infuzat cu toate valorile pe care acest popor –relativ tânăr- a ştiut nu doar să le promoveze, dar să se şi sprijine în susţinerea identităţii proprii. Filmul, deşi are un regizor ilustru, nu se ridică la nivelul altor producţii semnate Ridley Scott, dar nici nu alunecă pe panta facilităţii. Numai că subiectul este puţin schematic (mă rog, e o ecranizare, aşa că ar putea da vina pe autorul cărţii, Andy Weir!) şi îi lipseşte imaginea fascinantă a lui Cuaron din Gravity, sau plot-ul alambicat şi spectaculos din Interstellar. Dar ne place, fără îndoială, nu doar pentru că îl vedem pe Matt Damon într-un rol care ar fi putut fi un Cast Away pe Marte, dacă n-ar fi avut inserturile cu strădaniile terestre ale celor de la NASA. Şi sincer, oricât îmi place mie Matt, trebuie să recunoaşteţi că Tom Hanks este pe un alt palier al măiestriei actoriceşti. (mai mult…)
Radiotopic 