Posts Tagged ‘Adam Driver’


 Printre peliculele aşteptate cu interes care au ajuns în cinematografe, este şi  House of Gucci- regizat de Ridley Scott, ce a făcut destule valuri înainte de lansare, căci povestea crimei din celebra familie Gucci este ofertanta  pt un scenariu, iar distribuţia una stelară,

(mai mult…)
Publicitate

the-man-who-killed-don-quixote-213867l-1600x1200-n-f8ff93ca

Filmele care sunt însoţite de o poveste tristă sau de un scandal, de încercări nereuşite sau de aventuri întortocheate sau bizare, sunt cu atât mai aşteptate – iar Terry Gilliam pare să fie predestinat unei istorii acaparante cu această creaţie, căci a gândit proiectul cu Don Quijote aproape 30 de ani, s-a apucat de el în pofida tututor obstacolelor şi a sfârşit prin a-l duce la capăt cu ofranda unui atac de cord, pe fondul unui proces cu producătorul peliculei. Într-atât de încleştată este lupta pt drepturile acestei creaţii, încât Gilliam însuşi pare prins într-o bătălie cu morile de vânt ale cinismului şi societăţii de consum.

(mai mult…)


Fără să-şi fi ieşit de fel din mână, Steven Soderbergh, probează chiar şi cu această comedie light că este încă stăpânul Ocean(’s)- urilor cu neaşteptatele lor swich-uri de scenariu, dar şi “magicianul” lui Mike & Comp cei fără inhibiţii, livrând cu Logan Lucky o producţie plină de trademark-urile personale, nu spectaculoasă, dar agreabilă până la capăt. Cu o morală la vedere, cu toate “locurile” scriptului deja vizitate, filmul reuşeşte să se facă plăcut, poate şi datorită distribuţiei demne de un scenariu chiar mai elaborat.

(mai mult…)


V-aţi întrebat ce anume face ca un film să devină unul antologic? Un scenariu de valoare pe care să îl “instrumenteze” un regizor genial, o distribuţie trăznet, o imagine impecabilă sau costume şi scenografie de vis? Şi eu mi-am pus întrebarea asta şi am ajuns la concluzia că e vorba de toate astea plus încă ceva pe deasupra: câtă emoţie este în stare să livreze pelicula, în aşa fel încât să ne amprenteze şi să nu ne mai putem extrage din siajul acesta care ne preia şi nu ne mai scapă nicicând.

(mai mult…)