Fără să-şi fi ieşit de fel din mână, Steven Soderbergh, probează chiar şi cu această comedie light că este încă stăpânul Ocean(’s)- urilor cu neaşteptatele lor swich-uri de scenariu, dar şi “magicianul” lui Mike & Comp cei fără inhibiţii, livrând cu Logan Lucky o producţie plină de trademark-urile personale, nu spectaculoasă, dar agreabilă până la capăt. Cu o morală la vedere, cu toate “locurile” scriptului deja vizitate, filmul reuşeşte să se facă plăcut, poate şi datorită distribuţiei demne de un scenariu chiar mai elaborat.
Căci alături de Channing Tatum (care, după cum însuşi afirma, spune necondiţionat “prezent” la orice chemare a lui Soderbergh) o vedem pe Hilary Swank într-un rol ce caricaturizează agenţii FBI, pe Daniel Craig- blond pai- intr-o partitură neaşteptată de spărgător şi pârnăiaş, pe Katie Holmes doar ok, pe Seth MacFarlane în nota lui obişnuită de diliu şi pe Adam Driver- mereu surprinzător prin versatilitate şi potenţial. Alături de ei gravitează în spaţiul scenariului două starlete interesante, Katherine Waterstone – pe care am văzut-o în Fantastic Beasts and Where to Find Them, Alien: Covenant şi Steve Jobs- şi Riley Keough- cu nişte prezenţe interesante în Mad Max: Fury Road si Magic Mike, aici surioara ce întregeşte “echipa” Loganilor ce par urmariţi de un blestem recurent. Ne mai bucură şi prezenţa lui Sebastian Stan, românul ce a reuşit o carieră artistică extraordinară în atât de dorita Cetate a filmului, chiar dacă aici are o apariţie minoră.
Capul răutăţilor şi strategul jafului de senzaţie pe care îl pun cei trei la cale, este Jimmy, tată divorţat şi ratat de serviciu, după ce fusese o glorie locală a liceului lui. Iar ceea ce îl motivează să iasă din “anonimat”şi să lupte pt respectul şi admiraţia fetiţei lui, este neaşteptata condiţie de somer, pe care o răstoarnă în favoarea lui şi o reconverteşte într-o oportunitate “de afaceri”.
Evident că filmul nu o să se califice la cine ştie ce premii, dar energia lui benignă, personajele cu acelaşi deja vu ca şi scenariul, finalul ce răsuceşte totul şi acordă şanse, acea “aurea mediocritas” fără nici o nuanţă peiorativă, ci doar cu beneficiul unui balans pe care toată lume îl caută în “calea de mijloc”, fac din Logan Lucky un film jucat fără stereotipii, care foloseşte din plin ironia, care mânuieşte umorul cu abilitate şi ne bucură pur şi simplu, fără să vrem ceva în plus faţă de ce ni se livrează. Aşa că avem în Logan Lucky un film “cinstit”, cu toate mijloacele la vedere, cu care Soderbergh nu vrea să demonstreze nimic, ci doar să ne amuze (şi Slavă Domnului! că o face, după ce a tot vorbit de retragerea lui din cinematografie, ceea ce ar fi o pierdere în opinia mea, căci el rămâne până la urmă unic cu două nominalizări la Oscar din 2000 pt două filme diferite -Traffic şi Erin Brockovich).
Logan Lucky pare să exploateze perfect trioul Tatum-Craig-Driver, care dă substanţă şi oferă umor şi atâta profunzime cât e posibil să fie în nişte roluri de comedie, de departe băşcălia pe care o include revolta puşcăriaşilor (diversiune/alibi în planul jafului de la cursa NASCAR) cu o cerere expresă şi nenegociabilă privind cărţile şi serialul Game of Thrones – făcând toţi banii. Este momentul în care te decizi că filmul îţi place fără rezerve şi de acolo înainte acţiunea te târaşte prin scenariu fără drept de apel. Şi e reconfortant să constaţi la sfârşit că vizionarea nu se califică la “timp pierdut” şi că Soderbergh a pus în această producţie a lui experienţa jafurilor precedente din Ocean’s 1,2,3, umorul şi ironia, dar şi emoţia autentică, puţin suspans, caricatura şi întorsăturile neaşteptate, aşa că totul are o logică soderberghiană- care ne place, nu-i aşa?
Vă recomand aşadar Logan Lucky, şi dacă argumentele de mai sus nu au fost suficiente, adăugaţi-le posibilitatea ca Steven al nostru să se ţină de cuvânt până la urmă şi să se retragă, caz în care e musai să fi văzut ultima lui creaţie (ce va deveni “cântecul lui de lebadă”), aşa că profitaţi acum cât se poate şi mergeţi în cinematografe unde filmul rulează de ieri!
Radiotopic 