E aproape o sărbătoare deschiderea cinematografelor- chiar dacă parţială, aşa că vă propun să o celebrăm mergând la film! Iar pentru că azi intră în săli (atâtea câte s-au deschis!) filmul regizat şi co-scris de Regis Roinsard, LES TRADUCTEURS, vi-l recomand – pentru cele 105 minute de suspans şi neprevăzut ale unui action mistery thriller orchestrat în spiritul romanelor scrise de Agatha Christie.
Filmele care sunt însoţite de o poveste tristă sau de un scandal, de încercări nereuşite sau de aventuri întortocheate sau bizare, sunt cu atât mai aşteptate – iar Terry Gilliam pare să fie predestinat unei istorii acaparante cu această creaţie, căci a gândit proiectul cu Don Quijote aproape 30 de ani, s-a apucat de el în pofida tututor obstacolelor şi a sfârşit prin a-l duce la capăt cu ofranda unui atac de cord, pe fondul unui proces cu producătorul peliculei. Într-atât de încleştată este lupta pt drepturile acestei creaţii, încât Gilliam însuşi pare prins într-o bătălie cu morile de vânt ale cinismului şi societăţii de consum.
Ca să înțelegem The Water Diviner e nevoie mai întai de o restituire a istoriei scrise în Peninsula Gallipoli, începute în aprilie și încheiate în decembrie 1915, în timpul Primului Război Mondial.
Anul trecut s-au celebrat 100 de ani de la izbucnirea primei conflagrații mondiale, iar în aprilie anul acesta sunt 100 de la încercarea cuceririi Istanbulului și obținerea controlului asupra strâmtorii Dardanele de către Aliați. Istoria consemnează hotărârea și spiritul de sacrificiu al turcilor, căliți în războaiele balcanice, în timp ce Aliații erau neexperimentați și neobișnuiți cu mediul ostil din Gallipoli. Și deși cei dintâi au repurtat o victorie zdrobitoare în peninsula, paradoxal, au pierdut războiul. Asta nu fără a se opune cu îndârjire trupelor ANZAC- „Corpul de armate al Australiei şi Noii Zeelande”, ceea ce a condus la pierderi imense de ambele parți beligerante, iar din cei 46.000 de soldați ai aliaților căzuți în această campanie, 11.000 au fost australieni şi neozeelandezi. (mai mult…)
Daca ar fi sa ma intrebati pe mine care este actorul care l-a intruchipat cel mai bine pe James Bond , v-as raspunde fara sa ma gandesc – Pierce Brosnan: frumos, seducator, dar nu efeminat, cu o privire in care juca uneori autopersiflarea, aratand putin cam prea meridional pentru un englez, rasat si increzator- este agentul perfect, pe care nici macar Daniel Craig cu privirea lui inimaginabil de albastra nu l-a putut depasi. E clar ca regizorul Roger Donaldson este iremediabil sedus de celebrul 007, daca in The November Man ne livreaza acelasi tipar, dar fara stralucirea gadgeturilor, fara meandrele complotului, dar cu fata frumoasa a lui Bond-aici si buna – pe care o protejeaza. Faptul ca si Olga Kurylenko se revendica tot din seria celebrului spion –caci a jucat in Quantum of Solace din 2008 este tot o dovada a filiatiei directe pe care o are The November Rain. Un film de actiune care te captiveaza , dar care- desi stilat si bine construit- ramane mult prea tributar tiparelor atat de uzitate ale filmelor de gen.
