Nu era cu putinţă ca un regizor de talia lui Ridley Scott să rateze o poveste precum cea a lui John Paul Getty al III-lea, unul dintre moștenitorii magnatului John Paul Getty, dar a știut în acelaşi timp să ne servească cu multă abilitate, dozat şi ceva din apucăturile celui care a fost la vremea lui cel mai bogat om de pe planetă.
Sigur că atunci când faci o continuare a unui film devenit între timp antologic, se creează aşteptări majore, căci fanii îşi doresc să retrăiască emoţia peliculei primordiale (ceea ce e foarte greu, pt că între timp au mai înaintat în vârstă cu 35 de ani, iar percepţia lor se supune acum altor exigente, altor achiziţii culturale), iar critica este bântuită de mania comparaţiilor – aşa că sarcina noii echipe se vadeşte de două ori mai grea.
Dar şi când urmarea este excepţional construită şi orchestrată, când scenariul nu face concesii, iar noile tehnologii pe care le are acum la îndemână cinematografia upgradează de la sine discursul, ceea ce rezultă are darul de a ne bucura, fie că am văzut sau nu Blade Runner-ul din 1982. Iar intuiţia care l-a facut pe Ridley Scott să îi cedeze manşa lui Denis Villeneuve a fost salutară, căci canadianul a punctat excelent cu Incendies, Sicario şi Arrival, dovedind acum că este deja un maestru al regiei, demn de celebrissimul lui predecesor, acum producător executiv.
Alien: Covenant văzut de Michaela:
N-aş putea să afirm că Alien se află printre filmele mele preferate, deşi imi place SF-ul, dar un Ridley Scott nu este de ratat, chiar dacă ştii că te asteapta scene “tari” şi sânge din belşug…dar şi o poveste care te pune pe gânduri de fiecare dată, şi personaje care leagă şi/sau dezleagă întâmplările. Aşa că, m-am îmbărbătat înainte de vizionare doar cu gandul la dublul rol al lui Michael Fassbender, curioasă să văd cum or să arate acum extratereştrii. Şi am văzut…parţial, căci -recunosc- am cam stat şi cu mâna la ochi, atunci când scenele de înfruntare între exploratori şi alien-i se derulau ameţitor , într-o sarabandă de lupte inegale, ce se termina invariabil în favoarea creaturii extraterestre- un adevărat predator, care îşi urmăreşte implacabil scopul. (mai mult…)
Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, filmul acesta ar fi trebuit să fie lansat pe 4 iulie, într-atât de american în esenţa lui este, de infuzat cu toate valorile pe care acest popor –relativ tânăr- a ştiut nu doar să le promoveze, dar să se şi sprijine în susţinerea identităţii proprii. Filmul, deşi are un regizor ilustru, nu se ridică la nivelul altor producţii semnate Ridley Scott, dar nici nu alunecă pe panta facilităţii. Numai că subiectul este puţin schematic (mă rog, e o ecranizare, aşa că ar putea da vina pe autorul cărţii, Andy Weir!) şi îi lipseşte imaginea fascinantă a lui Cuaron din Gravity, sau plot-ul alambicat şi spectaculos din Interstellar. Dar ne place, fără îndoială, nu doar pentru că îl vedem pe Matt Damon într-un rol care ar fi putut fi un Cast Away pe Marte, dacă n-ar fi avut inserturile cu strădaniile terestre ale celor de la NASA. Şi sincer, oricât îmi place mie Matt, trebuie să recunoaşteţi că Tom Hanks este pe un alt palier al măiestriei actoriceşti. (mai mult…)
“There is no crime in Paradise”
Acest film se bazează pe un roman, primul dintr-o trilogie, autor fiind Tom Rob Smith, un scriitor englez născut în 1979 și care povestește evenimente reale legate de crimele înfăptuite de Andrei Chikatilo, cunoscut sub mai multe nume – Măcelarul din Rostov, Spintecătorul Roșu sau Spintecătorul din Rostov – și care a fost condamnat și executat la data de 15 octombrie 1992 pentru 53 de crime comise între 1978 și 1991.
Sir Ridley Scott! A fost strigat de 3 ori până acum la catalogul nominalizărilor la Oscar pentru Thelma & Louise din 1991, Gladiator din 2000 și pentru cel mai apropiat de realitate film de război, Black Hawk Down din 2001. A stat jos resemnat mulțumindu-se cu un Glob de Aur și două premii Emmy. (mai mult…)
Radiotopic 