Exodus-Gods-and-Kings-Movie-Poster-Wallpaper

Sir Ridley Scott! A fost strigat de 3 ori până acum la catalogul nominalizărilor la Oscar pentru Thelma & Louise din 1991, Gladiator din 2000 și pentru cel mai apropiat de realitate film de război, Black Hawk Down din 2001. A stat jos resemnat mulțumindu-se cu un Glob de Aur și două premii Emmy.exodus ridley

Pe mine m-a cucerit din 1977, cu Dueliștii, m-a cutremurat cu Alien si m-a fermecat cu Blade Runner. A fost deajuns să îl pomenesc la toate agapele din anii 80 și să-i revăd realizările în lungile nopți de video cu 5 și mai apoi cu 10 lei pe noapte. Apoi s-a apucat de lupte și cuceriri mărețe: 1492: Conquest of Paradise, Gladiator, Prometheus și în anul cu Noah al lui Darren Aronofsky se cerea și un Moise în maniera Ridley Scott ( dacă ”Cineva” ar fi aranjat pe lumea asta ploile, poate Tony Scott ar fi pus și el creierul la realizarea filmului Exodus…așa, filmul îi este doar dedicat). Primul Moise serios pe care l-am văzut pe la 30 de ani ( și nu la data apariției, pentru că nu eram născut) a fost Charlton Heston în Cele zece porunci ( 1956) alături de Yul Bryner în rolul lui Ramses. Decorurile erau extraordinare, efectele de atunci par și acum mai realiste decât CGI-ul ( care uneori mă amuză și chiar reușește să mă scoată din lumea filmului prin abordările absurde) din zilele noastre, iar durata filmului de 220 de minute!!! O muncă impresionantă recompensată atunci cu Oscar pentru efecte speciale și nominalizată la 7 categorii. Apoi ( tot noroc cu vizionările optzeciste pe VHS) l-am văzut pe Moise cel șugubăț jucat de Mel Brooks în History of the World: Part I.

DF-01354 - Moses (Christian Bale, right) confronts Ramses (Joel Edgerton).

În Exodus: Gods and Kings, galezul Christian Bale este Moise, iar australianul Joe Edgerton îl joacă pe Ramses. Cât privește coloana sonoră, regizorul Ridley Scott nu a mai apelat la bunul său prieten Hans Zimmer (colaborator constant de pe la Black Rain), ci la cel mai iubit compozitor spaniol – Alberto Iglesias, realizator al unor coloane sonore pentru filmele lui Pedro Almodóvar și Julio Medem sau pentru Che, al lui Soderbergh și The Two Faces of January, al lui Hossein Amini, dar și nominalizat la Oscar pentru The Constant Gardener, The Kite Runner și Tinker Tailor Soldier Spy.

Filmările au avut loc în Spania ( taxe mari pentru filmare) și câțiva actori egipteni au avut șansa să joace stând în rândurile din față, că deh, bugetul de 140 de milioane de dolari a fost unul restrâns.

Revenind la efectele speciale concentrate pe ciumă, invazia lăcustelor,broaștelor și crocodililor,transformarea Nilului în sânge, tsunami – voi sublinia că la unele am zâmbit cu îngăduință. Și asta pentru că în loc să mă adâncească în poveste au reușit să mă extraga din ea prin artificialul lor vădit. Multiplicările computerizate folosite în exces provoacă reacții adverse, iar natura trebuie copiată, nu reinventată (că doar nu suntem în Avatar)!

Nu mă voi lega de inexactitățile istorice ( cavalerie în Egiptul antic, stindarde din perioada Evului mediu –sic) , care și ele pot stârni amuzament. Dacă este o altă viziune regizorală, regizorul putea să folosească chiar arbalete și muschete. Povestea oferită pe tavă de cei 4(!) scenariști este foarte densă, încât cred că Scott ar fi putut face chiar o miniserie de televiziune.

Vreau în schimb să vă spun ca nu mi-l închipuiam pe John Turturro machiat și îmbrăcat în faraonul Seti și pe Sigourney Weaver în rolul mamei lui Ramses al doilea – Tuya- și nu l-am recunoscut pe Aaron Paul în pielea sclavului evreu Joshua.

Bile albe: absența unei febre religioase ( aș fi putut paria că se va insista pe acest lucru), dinamica filmului, unele imagini generate pe calculator, distribuția actorilor.

La capitolul bile negre am inclus: dialogurile laconice, creionarea superficiala a personalităților (personajele erau generoase din acest punct de vedere) și lipsa emoțiilor în jocul actorilor (replici date ca la casting).

Sub linia finală însă – după toate adunările și scăderile – ne dă cu un mare „plus”, viziunea epică, grandoarea intrinsecă a poveștii, stilul iconic al lui Ridley Scott marcând încă o producție despre care se va vorbi mult și care – cu siguranță- va deveni termen de comparație.

Regia: Ridley Scott

Scenariu: Adam Cooper, Bill Collage, Jeffrey Caine, Steven Zaillian

Cu: Christian Bale, Joel Edgerton, Aaron Paul, Sigourney Weaver, Indira Varma, John Turturro, Ben Kingsley, Maria Valverde, Hiam Abbass, Isaac Andrews

Publicitate
Comentarii
  1. Its such as you read my thoughts! You seem to grasp so much approximately this, like you wrote
    the book in it or something. I believe that you can do with some percent to power the message home a bit,
    however instead of that, this is excellent blog. A fantastic read.

    I will definitely be back.

    Apreciază

  2. Hi there, I check your blogs like every week. Your story-telling
    style is awesome, keep doing what you’re doing!

    Apreciază

  3. I think that is among the such a lot vital information for me.
    And i’m satisfied studying your article. But should statement on some normal issues, The website taste is perfect, the articles is
    actually nice : D. Excellent process, cheers

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s