Posts Tagged ‘Tom Hardy’


În ianuarie, anul acesta s-au împlinit 73 de ani de la moartea lui Al Capone , numit Fonzo (de către cei din familie) şi „Scarface sau „Big Fellow” de către inamici! După 14 februarie 1929, cînd a avut loc evenimentul care avea să rămână în istorie drept „Masacrul de Sfântul Valentin”, una dintre cele mai crude operaţiuni mafiote conduse de Capone, acesta a fost dus în faţa justiţiei şi condamnat, culmea, pentru evaziune fiscală, abia în 1932 şi încarcerat în California, apoi la Alcatraz. Filmul regizat de Trank îl prezintă pe gangster la finalul vieţii (cu un an şi ceva înainte de a muri), cînd era o umbră, cu judecata alterată, sifilisul dobândit în anii tinereţii afectându-i întreg sistemul nervos. Dacă în filmul lui Steve Carver din 1975, actorul Ben Gazzara, îl interpretează pe mafiot în ascensiune, Josh Trank îl prezintă pe nelegiuit ca pe un zombie (mîrîie bine), clown (cîntă If I Were King of the Forest din Vrăjitorul din Oz) şi un personaj demn de milă, deşi pentru oamenii de rând ai acelor ani, Al Capone a rămas un coşmar, un simbol al cruzimii şi al morţii ! Dacă va fi un rol despre care se va vorbi…rămîne să vedem!

Publicitate

Afis Venom

Nu pot să afirm că filmul lui Ruben Fleischer este unul care inovează genul sau că ocoleşte clişeele, dar este neîndoielnic că „anti-eroul” pare să câştige teren, mai ales în inflaţia de super eroi care a luat cu asalt marile ecrane în ultimii ani. Aşa că punând laolaltă tot ce ar fi de interes pentru un public avizat şi dornic, acest action-adventure- SF- fantasy este un film care te face să pactizezi cu protagonistul, care nu e neapărat de la început unul pozitiv.

(mai mult…)


Tom Hardy este deja un actor valoros a carui filmografie a certificat talentul, pasiunea si versatilitatea lui artistica, el facand parte din noul val care va ocupa treptat locurile ce vor ramane libere dupa ce marile personalitati vor fi disparut.

Rolul Eddie Brock pe care il face in Venom, filmul lui Ruben Fleischer, este invaluit in mister, dar parteneri ii vor fi Michelle Williams, Woody Harrelson si Tom Holland.

Evoluand in acelasi univers ca in Spider-Man: Homecoming din 2017, produs de Marvel si Sony, acest SF-action-horror este asteptat pt octombie 2018, scenariul fiind bazat pe benzile desenate create in 1988 de Marvel Comics, personajul fiind un simbiot extraterestru care foloseste oamenii pt a supravietui. Personajul si-a facut prima dat aaparitia pe marele ecran in Spider-Man 3 al lui Sam Raimi, si a fost jucat atunci de Topher Grace.

 


Că Mr. Christopher Nolan este  “a royalty” a cinematografiei, nu se mai îndoieşte nimeni de pe la Inception încoace, dar ce a făcut cu acest Dunkirk este şocant! Deopotrivă autor al scenariului şi regizor, Nolan vine cu o viziune emoţionantă, dramatică despre o pagină de istorie controversată, petrecută în 1940. Căci nu ştiu ce anume i-a împedicat atunci pe nemţi să îi decimeze pe aliaţi pe plaja de la Dunkirk, de unde miile de soldaţi au scăpat în mod miraculos datorită ambarcaţiunilor mici care i-au cules şi readus în Anglia.

(mai mult…)


RevenantTHE REVENANT: THE LEGEND OF HUGH GLASS

Michaela Platon:

Pe lista scurtă a filmelor pe care le așteptam fibrilând se găsește și The Revenant, ultima creație a lui Alejandro González Iñárritu –pe care, de sărbători, mai toată lumea l-a văzut pe net unde a apărut intempestiv, eu rezistând eroic cu gândul la ce o să îmi ofere vizionarea cu sunet dolby, pe un ecran cât casa. Și bine am făcut , deși – acum abia, după ce l-am văzut, ar mai putea veni vorba de încă o vizionare. Căci, trebuie să recunoașteți, filmele lui Iñárritu nu se pot vedea o singură dată, pentru că am pierde enorm din sensurile și subtilitățile care nu se revelează la prima vedere. (mai mult…)


legend-227095lMomentul în care un actor începe să primească roluri scrise special pentru a-i pune in valoare talentul este unul foarte important pentru cariera lui. Înseamnă că are deja o cotă de piață, e listat la “bursa” măiestriei artistice și parcursul lui profesional a atins punctul în care – dacă își menține traiectul ascendent- poate ajunge pe culmi. Cred că în acest punct specific se găsește acum Tom Hardy care a început timid cu Stuart: A Life Backwards, a crescut cu RocknRolla și Inception, a trecut prin faza Bronson până la Locke, a juns la The Revenant și a explodat în Mad Max și Child 44. (mai mult…)


mad_max_fury_road_ver11_xlg-600x874De mult timp, de foarte mult timp nu am mai stat atât de încordat pe scaunul din sala de cinema! Deși știam subiectul (bănuiam puzderia de cascadorii, efecte speciale, explozii atent controlate și machiajul artistic), tot am rămas ca un împătimit al jocurilor pe calculator (în special shootere), care aleargă noaptea ca nebunul alături de Max Payne sau ca disperatul prin conacul din Undying. Tot ceea ce văzusem în trailer a pălit în fața scenelor de acțiune pe care nu le voi descrie deloc, pentru a vă lăsa plăcerea de a intra în lumea distopică recreată de George Miller. (mai mult…)


“There is no crime in Paradise”

Child_poster

Acest film se bazează pe un roman, primul dintr-o trilogie, autor fiind Tom Rob Smith, un scriitor englez născut în 1979 și care povestește evenimente reale legate de crimele înfăptuite de Andrei Chikatilo, cunoscut sub mai multe nume – Măcelarul din Rostov, Spintecătorul Roșu sau Spintecătorul din Rostov – și care a fost condamnat și executat la data de 15 octombrie 1992 pentru 53 de crime comise între 1978 și 1991.

(mai mult…)


Locke_poster

The difference between once and never is the whole world

Într-o singură zi am ales să văd 3 filme cu Tom Hardy: The Drop, Bronson și Locke. 3 filme, 3 regizori diferiți…primul îl are în distribuție pe regretatul James Gandolfini – e ultimul său rol – al doilea este despre cel mai cunoscut deținut din Anglia și al treilea, despre un om care vrea să facă toate lucrurile bine și să-i mulțumească pe toți. Vă voi spune câteva cuvinte despre ultimul film (dacă există interes, vă voi spune și despre celelalte două): în primul rând e un film cu buget redus, cu un actor răcit (scenariul a fost adaptat pentru un Tom Hardy atins de o viroză exact în perioada cât s-a turnat filmul) care a filmat timp de șase nopți, iar celelalte personaje (de fapt vocile lor), erau într-o cameră de hotel. Și totul a fost gata în nouă zile! Asta da mobilizare pentru a obține un maxim de efect artistic cu minim de buget și timp. (mai mult…)