Posts Tagged ‘Josh Trank’


În ianuarie, anul acesta s-au împlinit 73 de ani de la moartea lui Al Capone , numit Fonzo (de către cei din familie) şi „Scarface sau „Big Fellow” de către inamici! După 14 februarie 1929, cînd a avut loc evenimentul care avea să rămână în istorie drept „Masacrul de Sfântul Valentin”, una dintre cele mai crude operaţiuni mafiote conduse de Capone, acesta a fost dus în faţa justiţiei şi condamnat, culmea, pentru evaziune fiscală, abia în 1932 şi încarcerat în California, apoi la Alcatraz. Filmul regizat de Trank îl prezintă pe gangster la finalul vieţii (cu un an şi ceva înainte de a muri), cînd era o umbră, cu judecata alterată, sifilisul dobândit în anii tinereţii afectându-i întreg sistemul nervos. Dacă în filmul lui Steve Carver din 1975, actorul Ben Gazzara, îl interpretează pe mafiot în ascensiune, Josh Trank îl prezintă pe nelegiuit ca pe un zombie (mîrîie bine), clown (cîntă If I Were King of the Forest din Vrăjitorul din Oz) şi un personaj demn de milă, deşi pentru oamenii de rând ai acelor ani, Al Capone a rămas un coşmar, un simbol al cruzimii şi al morţii ! Dacă va fi un rol despre care se va vorbi…rămîne să vedem!


…sau Fant4stic 🙂

fantastic-four-banner-146299Aş începe cu o întrebare: cât mai e nevoie în lume de super eroi, de modele şi de filme despre puterea însumată a energiilor, despre prietenie şi a fi special? Răspunsul meu este “cât încape!”, aşa că nu am să încetez să îmi bucur copilul interior cu poveşti care motivează, orice vârstă aş avea.

Fanii benzilor desenate (mai ales cei care le colecționează cu îndârjire pe cele din anii 40, 50 sau 60) se vor bucura aşadar, așa cum s-a întâmplat în 1994, apoi în 2005, de acest ultim reboot ce va fi pentru ei o sursă de amuzament (nu mă aștept însă la încasări amețitoare!). (mai mult…)