Posts Tagged ‘Michelle Williams’


the-greatest-showman-625158l

The Gretest Showman/ Omul spectacol cum a fost el tradus nu este doar un film demn de a fi recomandat – este mai ales de văzut şi trebuie să vă spun că am făcut asta de multe ori şi încă mă fascinează energia lui, punerea în scenă şi poveste acestui musical cu adevărat spectaculos.

(mai mult…)


Afis Venom

Nu pot să afirm că filmul lui Ruben Fleischer este unul care inovează genul sau că ocoleşte clişeele, dar este neîndoielnic că „anti-eroul” pare să câştige teren, mai ales în inflaţia de super eroi care a luat cu asalt marile ecrane în ultimii ani. Aşa că punând laolaltă tot ce ar fi de interes pentru un public avizat şi dornic, acest action-adventure- SF- fantasy este un film care te face să pactizezi cu protagonistul, care nu e neapărat de la început unul pozitiv.

(mai mult…)


afis

Nu era cu putinţă ca un regizor de talia lui Ridley Scott să rateze o  poveste precum cea a lui John Paul Getty al III-lea, unul dintre moștenitorii magnatului John Paul Getty, dar a știut  în acelaşi timp să ne servească cu multă abilitate, dozat şi ceva din apucăturile celui care a fost la vremea lui cel mai bogat om de pe planetă.

(mai mult…)