Alien: Covenant văzut de Michaela:
N-aş putea să afirm că Alien se află printre filmele mele preferate, deşi imi place SF-ul, dar un Ridley Scott nu este de ratat, chiar dacă ştii că te asteapta scene “tari” şi sânge din belşug…dar şi o poveste care te pune pe gânduri de fiecare dată, şi personaje care leagă şi/sau dezleagă întâmplările. Aşa că, m-am îmbărbătat înainte de vizionare doar cu gandul la dublul rol al lui Michael Fassbender, curioasă să văd cum or să arate acum extratereştrii. Şi am văzut…parţial, căci -recunosc- am cam stat şi cu mâna la ochi, atunci când scenele de înfruntare între exploratori şi alien-i se derulau ameţitor , într-o sarabandă de lupte inegale, ce se termina invariabil în favoarea creaturii extraterestre- un adevărat predator, care îşi urmăreşte implacabil scopul.
În acest episod al francizei, imaginaţia de geniu a regizorului se întâlneşte cu măiestria lui HR Giger şi cu ştiinţa celor care au lucrat la CGI, rezultatul nemaifiind un exemplar singular care ne face să ne ţinem răsuflarea, ci întreaga familie extraterestră pusă rău de tot pe “colonizat”. Iar ca sa fie si mai acaparatoare invazia asta a formelor de viaţă venite din spatiu, toţi scot nişte sunete care ţi se înfig în creier, asa că multa vreme de aici or sa ne populeze coşmarurile cu chiuiturile, croncăniturile şi răcnetele lor terifiante.
Cert e un lucru: nu cred sa fie cineva care sa fi vazut macar un alt film al seriei, care venind la Alien: Covenant sa fie dezamagit in vreun fel de ce primeste cu acest nou scenariu. Asa ca inca o data Ridley Scott isi mai demonstreaza înzestrarile de exceptie care l-au facut unul dintre cei mai mari regizori ai lumii, cu o filmografie uimitoare in care nu lipseste niciuna dintre marile teme, totul coregrafiat inca de la inceput in stilui lui inconfndabil. Căci de la Blade Runner, Duelistii si primul Alien din 1979 , aproape toate productiile lui sunt antologice.
Personal sunt indragostita de felul subtil, dar clar, în care Ridley Scott insereaza in filmele lui marile dileme filosofice, de fiecare data lasandu-ne ganditori dupa vizionare si satisfacuti ca putem sa facem asta, simtindu-ne într-un fel irepetabil părtasi la acest “tot” cinematografic pe care Maestrul îl creeaza si ni-l daruieste.
În cheia asta am vazut si acest nou Alien, care lamureste putin ceea ce precedentul lasase in ceata, un restitutio deopotrivă pentru fanii care au asteptat cu sufletul la gura acest film, dar si pentru cei care abia acum se imbarca in aventura cu extraterestrul ucigas si iau de la capat povestea.
Mult mai elaborat si conceptual dar si din punctul de vedere al compozitiei regizorale, filmul este polişat perfect pe unele faţete, altele rămânând cu asperitati, asa ca, fara sa fie o bijuterie, este fara indoiala o creatie notabila.
Violent într-un mod absolut (caci extraterestrii astia nu se dau batuţi cu una cu doua, se misca de parca ar avea combustie nucleara si au si pielea mai groasa decat a elefantului!), cu scene horror adevarate (celebrele “iesiri” din oamenii infestati sunt deja antologice!), Covenant lasa deschise toate ferestrele asteptarilor noastre pana la urmarea din 2018, in care Michael Fassbender va avea rolul principal alaturi de creaturile pe care le iubeste si le ocroteste de parca ar fi …mama lor! Si cred ca daca ar exista si versiunea 4D, vizionarile ar trebui sa aiba loc direct intr-o camera de garda, iar spectatorii ante-bransati la defibrilatoare!
Asa că: la Colonie cu toti, ca multe bătălii sângeroase, alergări prin lanuri şi peşşteri, împuşcări şi stucheli prin nave spatiale, ne mai asteapta de aici incolo! Noi sa fim sănătosi, ca le-om vedea bucuroşi pe toate!
Alien: Covenant văzut de Marcel
Era prin 1983 când am prins prima casetă VHS cu Alien şi m-a zdruncinat aproape la fel de mult ca pelicula lui John Carpenter-The Thing! Cu toate că trebuie să respectăm succesiunea temporala şi să-i dăm lui Ridley Scott ce e al lui Ridley Scott: anul 1979 cu întâmplările prin care au trecut membrii echipajului Nostromo era pentru noi, privitorii la tv-uri (cele mai multe, alb negru) ceva nemaivăzut: o dozare excelentă a suspansului, un monstru mic care ieşea din stomacul unui astronaut, pleznituri de coadă asociate cu înjunghieri mortale, acid în saliva alien-ului, efecte speciale care loveau la temelie şi o creatură care sperie şi în ziua de astăzi.
Ridley Scott ar fi reuşit dubla în 2017, daca şi noul Blade Runner 2049 ar fi fost semnat de el, şi nu de Dennis Villeneuve, deşi cred că e suficient faptul ca mr. Scott este producător executiv la continuarea vânătorii de replicanţi.
Revenind la Alien:Covenant, care are legatură cu evenimentele din Prometheus, pot spune că regizorul de aproape 80 de ani ştie să spună poveşti interesante, ba mai mult, faţă de acum 40 de ani, înclină spre discuţii filozofice (maturitatea, bat-o vina!). În plus, alegerea temei lui Wagner- Intrarea zeilor in Valhalla- aduce un plus de forţă în confruntarea dintre oameni şi alieni, aşa cum în operele compozitorului german se luptă muritorii cu zeii. Cât despre partitura personajului David (vi-l aduceţi aminte din Prometheus?), interpretat de Michael Fassbender, pot spune că a fost dirijată magistral de aşa un regizor. David al lui Michelangelo este sculptura perfectă, iar personajul cu acelaşi nume aspiră şi el spre perfecţiune. Fassbender stabileşte un echilibru în ţesătura lui Ridley Scott, care pe alocuri e grandioasă şi coplesitoare (statui, imperii, clădiri impunătoare, costume), iar maniera în care joacă reuşeşte să pună ordine în nebunia generală. Mi-am reamintit de androidul Bishop, intepretat de Lance Henriksen şi pot spune cu mâna pe inimă ca maleficul Walter este mult mai greu de descifrat, iar David, deşi pare băiat bun, afişează tot “poker face”, dar cu duritatea lui Hannibal Lecter! În ceea ce priveşte alegerea muzicală, filmul este fluid, trecând de la Wagner la John Denver cu uşurinţă şi în plus reuşind să stârnească fiori şi celor care erau pregătiţi încă din 1979 cu zgomotele scoase de creatura extraterestră. Să nu credeţi că nu au fost şi momente pe care eu le consider absurde, la care sincer, nu mă aşteptam şi tot sincer nu mi le doream, dar poţi să combaţi alegerile unui geniu? Şi aşa treci peste ieşitul din navă fără cască (de parca orice planetă e ca Pământul), peste alunecarea unei tălâmbe în balta de sange, taman când puiul de alien stă să atace sau faza cu soţul care află ca nevasta i-a fost omorâtă, iar după câteva minute se comporta de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.
La capitolul personaje feminine am ridicat o sprânceană la includerea in distribuţie a lui Katherine Waterston (Fantastic Beasts and Where to Find Them, Steve Jobs), dar fata este convingătoare,degajată şi chiar are potenţial, deşi nu e din aceeaşi ligă cu Sigourney Weaver. Dar cine ştie ce i se rezervă în drumul spre planeta Origae-6? Cu siguranţă vom afla în 2018 pentru ca în programul dl Scott este inclus Alien Awakening şi cu siguranţă se va folosi mai mult bordo (termen folosit in cinematografie pentru sângele fals) pentru că Alien fără sânge, e ca nunta fără lăutari.
Regizor: Ridley Scott
Scenariu: John Logan, Dante Harper, dupa o poveste scrisa de Jack Paglen si Michael Green, bazat pe personajele create de Dan O’Bannon si Ronald Shusett
Cu: Michael Fassbender, Katherine Waterston, Billy Crudup, Danny McBride, Demian Bichir, Carmen Ejogo, Jussie Smollett, Callie Hernandez, Amy Seimetz, Benjamin Rigby, James Franco
Radiotopic 