Filme de Radu Muntean, Adina Pintilie, Florin Șerban – printre Avanpremierele toamnei la Les Films de Cannes à Bucarest
Ediția a 9-a a Les Films de Cannes à Bucarest prezintă și în acest an avanpremierele românești ale toamnei, filme care au fost premiate la Berlin, Locarno sau Sarajevo iar acum urmează să își înceapă aventura pe ecranele românești.
Filmul lui Paul Negoescu se înscrie în linia tradiţională a comediilor pe care publicul le iubeşte fără rezerve, la care aderă spontan dintr-o nevoie antrenată în anii comunismului de a râde chiar şi atunci când în viaţă nu pare să fie loc de amuzament. Iar crezul declarat al regizorului – de a le aduce zâmbetul pe buze spectatorilor- este materializat în această comedie light, permeabilă şi stenică, în care însă problemele existenţiale majore nu sunt ocolite. Căci nu poate fi ceva mai important decât asumarea propriei vieţi cu tot cu o relaţie şi un copil, iar personajul principal – deşi conferenţiar universitar, nu pare să se fi maturizat într-atât încât să ştie ce vrea să facă din şi cu viaţa lui.
Ultima creaţie a lui Radu Jude porneşte de la textele lui Max Blecher şi livrează un film spectaculos, dens, cu o structură deosebită, care poate fi şi narativă, şi explicativă, dar şi cheia a ceea ce ne propune scenariul. Cu o atmosferă de epocă ilustrată sonor si captată vizual într-un mod special, INIMI CICATRIZATE ne trimite cu gândul la sanatoriul lui Remarque din Trei Camarazi, dând concomitent citate din filmele geniale ale lui Mircea Daneliuc.
De la început vreau să vă spun că mă bucur că avem şi noi o Anne Hathaway a noastră; poate chiar mai modestă, mai talentată şi chiar mai frumoasă. Nu reacţionez vocal la filme, dar după vizionarea de presă nu m-am putut abţine (ca şi în reclama cu biscuiţii: tu nu eşti pregătit, dar eu nu mă pot abţine) şi am strigat: Bravo, Raluca Aprodu. În noul film al Cristinei Iacob ea îi dă replica lui Dragoş Bucur, un actor excelent pe care l-am descoperit odată cu filmul Marfa şi banii, al lui Cristi Puiu şi apoi să îl urmăresc după ce am văzut Furia, în regia lui Radu Muntean. Şi replica e pe măsură, chiar dacă Raluca e mai puţin cunoscută publicului larg. A fost fata care a apărut în reclamele dulci, apoi fata care apare în clip sau fata care joacă în filme. Şi să ştiţi că e şi fata care joacă în piese de teatru (acum e în „Happy End”, în regia lui Alex Bogdan, alături de Tudor Istodor). (mai mult…)
În general, cinematografia noastră a evoluat într-atât încât nu prea mai știi la ce să te aștepți. Au apărut așadar toate genurile, plus hibridări nenumărate, să avem de unde alege. Azi am să vă vorbesc despre primul lung metraj al Anei Lungu, “ Autoportretul unei fete cuminți”, un film făcut cu dragoste, căci cum altfel s-ar putea numi o producție cu buget cvasi inexistent la care au lucrat familia, prietenii, prietenii prietenilor, însumând această energie pozitivă, care se simte nu în film, care e unul în esență trist, dar în felul în care îl primesti, sesizând în el o vibrație care altminteri i-ar lipsi cu siguranță. Și nu este numai părerea mea, de vreme ce filmul are un parcurs festivalier meritoriu. (mai mult…)
Primăvara asta a venit cu o avalanşă de premiere româneşti, ale căror virtuţi ne fac să ne bucurăm că avem o cinematografie din ce în ce mai puternică şi mai valoroasă.
LIVE, ultima producţie Castel Film, în regia lui Vlad Păunescu , după un scenariu bicefal pe care acesta îl semnează alături de Mihai Mănescu, este un film care te problematizează, îţi pune nişte întrebări şi- prin finalul oarecum happy, îţi implantează şi ideea că se poate lupta cu sistemul. Şi chiar se poate, dacă ai virtuţi de kamikaze sau eşti îndeajuns de masochist încât să încerci! În ceea ce mă priveşte am aceste înzestrări naturale şi cred că dreptatea prevalează întotdeauna, şi că până la final fiecare primeşte ce i se cuvine, conform cu o justiţie imanentă care nu uită şi nu iartă. Am apreciat aşadar scenariul hollywoodian de-a dreptul, perfect calibrat şi cu destule volute încât să te țină captiv în poveste. Faţă de acest “schelet” sănătos şi proporţionat, avem personajele filmului care pe alocuri devin cabotine, care forjează cam mult teatralizând, dar care crează câteva tipologii demne de menţionat. (mai mult…)
Pelicula pe care v-o propun este Cel Ales, după un scenariu scris de Cristian Comeagă, ce semnează regia și care a avut marea inspirație de a miza pe o distribuție de actori pe care lumea nu i-a văzut prea mult în ultima vreme, așa că figurile lor sunt fresh și reprezintă o propunere foarte interesantă. Ei sunt Bogdan Stanoevici și Nicodim Ungureanu, amândoi întrupând personaje complexe și făcând partituri de substanță, primul în rolul unui licean racolat de securitate și făcut “fugit” în străinătate în anii comunismului, celălalt fiind ofițerul care îl racolează, îl instruiește și îl activează după multă vreme de la plantarea lui în occident. (mai mult…)
După multă vreme cinematografia românească aduce în prim plan un subiect tare, într-atât de interesant și sensibil încât ar fi meritat o docu-dramă, care să cerceteze și să pună reflectoarele pe un caz controversat: sinuciderea din 2002 a procurorului Cristian Panait. (mai mult…)
În weekendul trecut am avut parte de o experiență inedită.Într-atât de specială a fost, încât aș spune că am trăit un experiment sui generis, ca participanți la prima vizionare cu public a filmului Alt Love Building, care ne-a azvârlit nu doar în decorul și locul filmărilor, dar ne-a dat șansa să și jucăm o scenă din film, devenind practic parte din aventura creatoare a acestei pelicule. Și așa implicați -deci subiectivi- am văzut un film în care s-a investit mult suflet, cu un scenariu care reiterează mult din precedentul, dar care acum este mai matur, deși a debarcat nebunia aia frumoasă, efervescentă și o parte din prospețimea din Love Building. În primul rând mi s-a părut interesantă modalitatea în care povestea se dezvaluie secvențial (ca în peliculele experimentale) dialogul bine susținut care este sursa comicului de limbaj și tipologia personajelor, într-atât de variată încât să nu fie monotone, într-atât de complexă încât să nu devină un element superfluu. (mai mult…)
Si pentru ca intr-adevar cred ca filmul Ceva bun de la viata merita CEVA mai mult – deopotriva din partea criticii si publicului- restitui aici cititorilor recenzia mea de acum 2 ani, sperand ca ii va face sa doreasca sa vada aceasta pelicula semnata Dan Pita.
Am urmarit cu interes filmul pentru ca scenariul promitea apriori. Orice subiect care implica copii de la orfelinatele din Romania, mita, trafic de influenta, politica si coruptie, proxenetism si …aventura, este in masura sa te capteze. Asta e si motivul pt care la Hollywoodul din ce in ce mai secatuit de idei si scenarii magnifice, astfel de subiecte devin tot mai tentante. Filmul asta insa s-a facut in Romania, nu in Cetatea filmului American, si are si toate calitatile si toate micile derapaje ale unor prejudecati, teme, simboluri carora inca le mai suntem tributari.
