Posts Tagged ‘Les Films de Cannes à Bucarest’


Regizorul italian Antonio Piazza în închiderea Les Films de Cannes à Bucarest, pe 22 octombrie

250 de actori participă la a doua ediție a workshopului Managing Talents

Un weekend plin de premiere, invitați și evenimente speciale, îi așteaptă pe iubitorii de cinema la cea de-a 8 a ediție Les Films de Cannes à Bucarest. Workshopul Managing Talents, care va avea loc sâmbătă, pe 21 octombrie la Cinema PRO, de la ora 11:00, îi aduce la București pe unii dintre cei mai activi directori de casting ai momentului: Frank Moiselle (Irlanda), Vicki Thomson (Marea Britanie), Nathalie Cheron (Franța), Elizaveta Shmakova (Rusia), Victor Jenkins (Marea Britanie) și Richard Cook (Irlanda).  Cei care doresc să participe la panelurile de sâmbătă își pot achiziționa în continuare bilete pe Eventbook.ro.

(mai mult…)

Anunțuri

Directori de casting renumiți vin la București pentru a doua ediție Managing Talent

Les films de Cannes à Bucarest organizează pe 21 octombrie, la ora 11:00, la Cinema Pro a doua ediție a evenimentului Managing Talents, continuând demersul festivalului de a sprijini actorii debutanți sau consacrați, indiferent de vârstă, în dezvoltarea lor profesională. Întâlnirea are ca obiectiv punerea a cât mai multor actori români în contact cu directori de casting renumiți, din întreaga lume.

(mai mult…)


la_fille_inconnueFiecare creație a fraților Dardenne ne introduce într-un univers special în care ei fac regulile, urmărindu-și cu o tenacitate uluitoare țelurile artistice. Într-o simbioză rară, Jean Pierre si Luc ne propun de fiecare dată o emoție ce expandează gradual și ne problematizează cu o temă ce ne rămâne în minte. (mai mult…)


afisCum să faci un film într-o manieră simplă și care să te facă să urli de furie? Păi…vorbești cu tânărul regizor Jeff Nichols, alegi o întâmplare adevărată și îl lași să scrie și scenariul. Loving este un film despre un cuplu interrasial ce înfrunta lumea în…1958. Am puns punctele de suspensie pentru că deși în prezent căsătoriile dintre persoane din rase diferite tind să devină o obișnuință, tot există probleme pe care un asemenea cuplu va fi nevoit să le înfrunte, cu toate că de la povestea familiei Loving au trecut aproape 60 de ani. (mai mult…)


ang_babaeng_humayoZiua de aur la Films de Cannes a Bucarest a debutat cu The Woman Who Left, filmul cu care Lav Diaz a câștigat Leul de Aur la Veneția anul acesta, pe care nu mulți s-ar încumeta să îl vadă, luând în calcul că are nu mai puțin de 4 ore! (ceea ce nu e performanța absolută a domnului Diaz, dacă ne gândim că A Lullaby to the Sorrowful Mystery tot de anul acesta, durează 8 ore). O zi de muncă am zice- ceea ce – sincer, e oricum prea mult!

În mod paradoxal însă, Femeia care a plecat nu este într-atât de plicticos pe cât ne-am aștepta de la o creație de lungimea asta, ba aș spune că singurul cusur care ar mai fi scăzut puțin minunajul dacă nu ar reprezenta o abordare estetică specifică acestui creator- este expandarea scenelor până la epuizarea stării pe care o explorează, ca și când spațiul-timp cinematografic ar fi unul plastic, și ar trebui umplut cu “substanța” tabloului din „ramă în ramă”. (mai mult…)


i_daniel_blake-351967567-largeNici că îmi puteam închipui că I, Daniel Blake, filmul lui Ken Loach care a primit Palme d’Or anul acesta ar putea avea un subiect fără implicații sociale. Căci dincolo de orice, Mr Loach este un militant, un apărător al principiilor pe care oamenii nu ar trebui să le debarce sub nici o formă. Și mă mai bucur pentru că nu a rămas la hotărârea pe care ne-o anunța la lansarea precedentei lui producții, Jimmy’s Hall, de a se retrage din lumea cinematografică, pentru că –iată- mai are lucruri de spus în zona lui predilectă. (mai mult…)


fire-at-sea-poster01Fuocoammare al lui Gianfranco Rosi este câștigătorul Ursului de Aur de anul acesta de la Berlin, fiind o reală provocare pentru spectator, nu doar ca estetică abordată, dar mai ales ca încărcătură emoțională, căci filmul este mai degrabă o mărturie cutremurătoare a unei situații alarmante a zilelor noastre: migrația. Pelicula are 114 minute filmate chiar de către regizor, și o singură scenă regizată, tot restul fiind doar o înregistrare a unei realități la care Rosi a fost martor în timpul anului și jumătate petrecut pe insula italiană Lampedusa, care se confruntă cu exodul refugiaților ce vor să scape de realitățile terifiante ale țărilor lor: Coasta de Fildeș, Nigeria, Somalia, Libia, Sudan, Siria. Lampedusa este în mijlocul Mediteranei o frontieră simbolică a Europei, pe care în ultimii 20 de ani au încercat să o treacă milioane de emigranți în căutarea libertății, mulți dintre ei pierzându-și viața în această încercare. (mai mult…)


PosterVă avertizez încă de la început că nu este un film pe care să doreşti să-l vezi dacă ai (sau ai avut) pe cineva apropiat, bolnav, într-o fază terminală! Cu atât mai mult în aceste zile în care te întrebi: oare până la cât ştie moartea să numere?

Dar pentru că eu l-am văzut la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, am datoria de a spune câteva cuvinte despre el. Regizorul mexican Michel Franco mi-a atras atenţia acum 3 ani când a primit premiul Un Certain Regard la Cannes pentru Despues de Lucia, iar Tim Roth era atunci preşedintele juriului. Poate atunci au avut loc schimburi de amabilităţi între actor şi tânărul regizor, ceea ce au dus, după trei ani, la materializarea acestei pelicule. (mai mult…)


AfisDalibor Matanić este scenarist și regizor, autor a nouă lungmetraje premiate, printre care The Cashier Wants to Go to the Seaside (2000), debutul său, un succes de casă și de critică, și Fine Dead Girls (2002). A regizat și scurtmetraje, piese de teatru, reclame și este membru al Academiei Europene de Film.

În Zvizdan (The High Sun) sunt prezenţi aceiaşi doi actori într-un triptic al iubirii interetnice, care se desfăşoară la distanţă de 10 ani: în anul 1991,  în 2001 şi în 2011, dar în poveşti diferite şi cu personaje diferite. Foarte buni actorii care sunt puşi să joace frustrarea sau furia, uneori fără să vorbească, alteori prin gesturi mărunte, iar regizorul (care e şi scenarist) deşi are numai 40 de ani, dovedeşte o înţelepciune demnă de un sfat al bătrânilor. (mai mult…)


Afis Our little

Cred că vă este clar că ne aflăm în acestă ediţie de filmes de Cannes sub “asediul” creaţiilor japoneze, de vreme ce aproape că nu există categorie la care să nu apară una sau chiar mai multe producţii nipone. Nu o spun cu nici un reproş, dar e o constatare pe care –personal o salut, filosofia mea de viaţă rezonând cu multe dintre coordonatele pe care aceste filme le propun.

Înscris în competiţia acestei ediţii a festivalului de pe Croisette, Our Little Sister regizat de Kore-Eda Hirokazu e o poveste cu accente de dramoletă şi comedie vagă, a vieţii citadine a trei surori pe care mama le abandonase în grija bunicii după ce tatăl se îndrăgostise şi plecase cu o altă femeie, ignorându-şi cealaltă familie. Peste 15 ani tatăl vinovat moare lăsând în urmă o alta fiică de 13 ani, o copilă frumoasă, sensibilă şi educată pe care cele trei surori vitrege care vin la înmormântare o adoptă spontan. Cam acesta este scenariul cu alte câteva mici volute, toate în registru minor şi menite să susţină acţiunea principală. Scriptul însă rămâne inconsistent şi cu toată frumuseţea actriţelor principale, nu reuşeşte să convingă mai departe de o mediocritate diferită de atributul “aurea”. Filmul se construieşte pe paşii mici ai unor vieţi obişnuite care par să nu aibă semnificaţii ieşite din comun. În spatele fiecăreia însă e o dramă care preia frâiele existenţelor în sine şi care vrea să-şi găsească izbăvirea într-un fel sau altul. Personajele sunt fie serioase, fie hilare, fie pitoreşti, toate însă fiind animate de felul special în care gândesc, trăiesc, iubesc şi iartă japonezii, cu siguranţă sub tutela unui alt gen de filosofie de viaţă. (mai mult…)