„Mandibule”/ „Mandibules”, cel mai nou film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, un Dumb and Dumber pe Coasta de Azur, ajunge în cinematografe din 18 iunie, distribuit de Independența Film. Printre protagoniști o veți descoperi pe Adèle Exarchopoulos într-un rol inedit.
„Mandibule” spune povestea a doi prieteni de-o viață, tăntălăii Jean-Gab (David Marsais) și Manu (Grégoire Ludig), care descoperă o muscă gigantică în portbagajul unei mașini furate și decid s-o dreseze pentru a câștiga bani de pe urma ei.
Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.
Undine (Paula Beer) lucrează în Berlin ca istoric și ghid. Are un mic apartament în Alexanderplatz, este licențiată în istorie și activează ca freelancer. Dar viața ei în orașul modern ascunde un secret ce are la bază un mit străvechi: dacă omul pe care îl iubește o trădează, trebuie să îl ucidă și să se întoarcă în apele din care se trage. Atunci când iubitul ei Johannes (Jacob Matschenz) o părăsește pentru o altă femeie, Undine crede că nu are de ales, până când îl întâlnește pe Christoph (Franz Rogowski), un scafandru industrial, de care se îndrăgostește în mod neașteptat. O dragoste nouă, fericită și inocentă, plină de curiozitate și încredere. Când Christoph începe să realizeze că Undine fuge de ceva, aceasta trebuie să facă față blestemului o dată pentru totdeauna.
„Undine”, cel mai nou film al regizorului german Christian Petzold, îi are în rolurile principale pe Paula Beer și Franz Rogowski, actori cu care acesta a colaborat și la filmul său anterior, „Transit” (2018). Filmul este primul dintr-o trilogie care explorează personaje din Romantismul german și are la bază o serie de motive ce pot fi urmărite înapoi în timp până în mitologia greacă. Printre cele mai noi interpretări se regăsesc cele ale scriitorilor Hans-Christian Andersen („Mica sirenă”, 1836), Oscar Wilde ( „Pescarul și sufletul său”, 1891) sau Peter von Matt („Romantic Treachery”, 1989), aceasta din urmă fiind povestea care i-a adus lui Christian Petzold inspirația.
2019 Berlin
Als sie eines Tages von ihrem Freund (Jacob Matschenz) wegen einer anderen Frau verlassen wird, blüht ihr das ähnliche Schicksal wie der gleichnamigen griechischen Sagenfigur: sie muss ihren Ex umbringen und ins Wasser zurückkehren. Doch Undine wehrt sich gegen diesen Fluch. Da taucht der Industrietaucher Christoph (Franz Rogowski) auf, in den sich Undine verliebt. Die beiden verbringen eine glückliche Zeit miteinander, doch als Christoph spürt, dass Undine vor etwas davonzulaufen scheint, muss sie sich entscheiden.
Christian Petzold (n. 1960) este un cunoscut cineast german care a studiat filologia și teatrul la Free University din Berlin, apoi regia la Academia de Film și Televiziune din Berlin. În filmografia lui Petzold se regăsesc: „Pilots” (1995), „Cuba Libre” (1996), „The Sex Thief” (1998), „The State I Am In” (2001), „Something To Remind Me” (2002), „Wolfsburg” (2003), „Ghosts” (2005), „Yella” (2007), „Jerichow” (2008), „Dreileben – Something Better Than Death„ (2011), „Barbara” (2012), „Phoenix” (2014) și „Transit” (2018), care a fost distribuit în România de Independența Film.
Paula Beer (n. 1995) este la a doua colaborare cu Petzold după „Transit”, fiind una dintre cele mai cunoscute tinere actrițe germane. A interpretat primul rol principal la 14 ani în „The Poll Diaries” (2010, r. Chris Kraus), pentru care a câștigat Premiul pentru Cea mai bună actriță la Bavarian Film Awards. În 2016 a interpretat rolul principal în filmul lui François Ozon, „Frantz” (2016), care i-a adus recunoaștere internațională prin Premiul pentru Cea mai bună tânără actriță la Festivalul de Film de la Veneția și nominalizări la César și Prix Lumière în aceeași categorie precum și Cea mai bună actriță la European Film Awards. Paula Beer a apărut în „Never Look Away” (2018, r. Florian Henckel von Donnersmarck) și „The Wolf‘s Call” (2019, r. Antonin Baudry), iar pentru rolul interpretat în multipremiata serie TV „Bad Banks” (r. Christian Schwochow, Christian Zübert) a fost nominalizată printre altele la Premiile Televiziunii Germane și Golden Camera, și a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriță la German Actors Award.
Fiecare are dreptul la propria opinie, iar acest Capernaum al regizoarei libaneze Nadine Labaki şi-a adjudecat în inima mea premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, deşi competiţia a fost foarte strânsă (Shoplifters al lui Hirokazu Koreeda, Cold War semnat de Pawel Pawlikowski , Roma by Alfonso Cuaron și Never Look Away de Florian Henckel von Donnersmarck)
Nu cred că se mai îndoieşte cineva de faptul că iranianul Asghar Farhadi este nu doar un regizor special, cu o viziune care îl scoate din pluton, dar şi un scenarist de talent, cu o scriitură de o simplitate care ajunge la inimi, cu poveşti ce par reale şi care ascund intotdeuna o dramă. Şi de cele mai multe ori începutul filmelor o escamotează atât de bine, încât ea ţâşneşte din script ca un abur ce îşi găseşte după mult timp fisura prin care poate să se depresurizeze.
Controversat până în prăsele încă de la început, Lars von Trier ne mai uimeşte încă o dată cu această propunere, care- evident va scandaliza iar, şi va face oceanul comentariilor pro şi contra foarte agitat. Căci este în natura lui de creator genial să vadă/exploateze existenţa efectivă pe care ne-o aduce în film (uneori cu inimaginabila cruzime!) altminteri decât restul lumii- dar ăsta este motivul pentru care imi place fără rezerve, aşa nebun, aşa de în afara normei!
Uimitor de la primele cadre filmul lui Kore Eda este atât de excepţional manageriat regizoral şi totuşi atât de simplu ca poveste , încât aproape atinge perfecţiunea. Cu o viziune ce clădeşte scenariul cu minuţie ducându-l până într-un punct în care îl răsuceşte recalibrând totul în virtutea unei alte perspective, Shoplifters nu te lasă să întrevezi povestea, dar ţi-o clădeşte vizual şi emoţional cu mare artă.
Texturat la maximum, cu defecte şi hiatusuri, filmul lui Arnaud Desplechin este încă o demonstraţie a faptului că există imperfecţiuni perfecte. Căci pelicula are o logică a ei şi numai a ei, alambicările unui univers interior ce pare al autorului însuşi purtându-ne în lumea asta tragicomică, excesivă dar captivantă, introducându-ne personaje complexe şi paradoxale ce ne conving însă şi ne vrăjesc.
De bun augur și ridicând din start ștacheta valorică a Festivalului Filmului European, alegerea filmului Au revoir là-haut a fost una foarte inspirată. Căci filmul în care Albert Dupontel straluceste ca regizor, actor și co-scenarist, este o veritabilă gema art-house, o dramă cu tușe surealiste pe care sunt grefate momente de comedie noire, totul coregrafiat și polișat minuțios, cu o atenție remarcabilă la detalii.
Nu pot să spun altceva despre Yorgos Lanthimos decât că este un creator cu o viziune într-atât de specială încât ne bulversează, ne şochează si deseori chiar ne agresează cu un gen de thriller psihologic atât de acut şi sugestiv în metaforele lui, încât e mai de speriat decât orice.
Happy End, ultima creaţie al lui Michael Haneke, este o dramă art house ce pare să condenseze temele ce străbat filmografia lui, revendicându-se prin toate cele drept o urmare a tulburătorului “Amour” din 2012, cu care triumfa la Cannes şi la Oscar.
