Posts Tagged ‘Independenta Film’


everybody-knows-poster

Nu cred că se mai îndoieşte cineva de faptul că iranianul Asghar Farhadi este nu doar un regizor special, cu o viziune care îl scoate din pluton, dar şi un scenarist de talent, cu o scriitură de o simplitate care ajunge la inimi, cu poveşti ce par reale şi care ascund intotdeuna o dramă. Şi de cele mai multe ori începutul filmelor o escamotează atât de bine, încât ea ţâşneşte din script ca un abur ce îşi găseşte după mult timp fisura prin care poate să se depresurizeze.

(mai mult…)

Reclame

maxresdefault

Controversat până în prăsele încă de la început, Lars von Trier ne mai uimeşte încă o dată cu această propunere, care- evident va scandaliza iar, şi va face oceanul comentariilor pro şi contra foarte agitat. Căci este în natura lui de creator genial să vadă/exploateze existenţa efectivă pe care ne-o aduce în film  (uneori cu inimaginabila cruzime!) altminteri decât restul lumii- dar ăsta este motivul pentru care imi place fără rezerve, aşa nebun, aşa de în afara normei!

(mai mult…)


6

Uimitor de la primele cadre filmul lui Kore Eda este atât de excepţional manageriat regizoral şi totuşi atât de simplu ca poveste , încât aproape atinge perfecţiunea. Cu o viziune ce clădeşte scenariul cu minuţie ducându-l până într-un punct în care îl răsuceşte recalibrând totul în virtutea unei alte perspective, Shoplifters nu te lasă să întrevezi povestea, dar ţi-o clădeşte vizual şi emoţional cu mare artă.

(mai mult…)


facebook-851x315-ismael

Texturat la maximum, cu defecte şi hiatusuri, filmul lui Arnaud Desplechin este încă o demonstraţie a faptului că există imperfecţiuni perfecte. Căci pelicula are o logică a ei şi numai a ei, alambicările unui univers interior ce pare al autorului însuşi purtându-ne în lumea asta tragicomică, excesivă dar captivantă, introducându-ne personaje complexe şi paradoxale ce ne conving însă şi ne vrăjesc.

(mai mult…)


images (2)

De bun augur și ridicând din start ștacheta valorică a Festivalului Filmului European, alegerea filmului  Au revoir là-haut a fost una foarte inspirată. Căci filmul în care Albert Dupontel straluceste ca regizor, actor și co-scenarist, este o veritabilă gema art-house, o dramă cu tușe surealiste pe care sunt grefate momente de comedie noire, totul coregrafiat și polișat minuțios, cu o atenție remarcabilă la detalii.

(mai mult…)


unnamed

Nu pot să spun altceva despre Yorgos Lanthimos decât că este un creator cu o viziune într-atât de specială încât ne bulversează, ne şochează si deseori chiar ne agresează cu un gen de thriller psihologic atât de acut şi sugestiv în metaforele lui, încât e mai de speriat decât orice.

(mai mult…)


Happy End, ultima creaţie al lui Michael Haneke, este o dramă art house ce pare să condenseze temele ce străbat filmografia lui,  revendicându-se prin toate cele drept o urmare a tulburătorului “Amour” din 2012,  cu care triumfa la Cannes şi la Oscar.

(mai mult…)


După ce am văzut Leviathan acum doi ani, am “rumegat” filmul îndelung căci îmi dădea alte şi alte teme, provocându-mă recurent de parca as fi avut vreo problema de rezolvat. Acum cu Loveless îmi pare că Zvyagintsev s-a rafinat, a intrat pe un alt palier al compoziţiei regizorale, păstrând însă ceea ce ne uimeşte la filmele lui fără greş –  imaginile de un pictural desăvârşit, aproape poematice uneori, care închid în unele secvcenţe poveşti infinite – si  muzica (Evgheni si Sacha Galperine) provocatoare, cand sincopată, când guturală, cand îndurerată, când minimalista,  rezonând cu felul în care curge scenariul şi, mai ales evoluează emoţional personajele.

(mai mult…)


Lumea lui Kusturica este una pestriţă, colorată şi belalie,  mustind de viaţă, cu o muzică a ei- sălbatică şi sincopată ca o inima pulsând la vedere! Iar dacă ai intrat chiar şi numai o dată în ritmul ei, o vei face mereu, căci te ademeneşte într-un fel miraculos, aproape fără să poţi avea scăpare.

(mai mult…)


Ceea ce italienii numesc astăzi comedie, nu prea mai e doar de râs, ci ne lansează scenarii de poveşti cu miez dramatic, care ne fac să ne gândim la ele mult după ce se termină filmul. Dar nu este oare asta formula unui film adevărat care nu trece prin retină fără să lase nici o urmă? O  astfel de peliculă este La Pazza Gioia a lui Paolo Virzi (co-scenarist alături de Francesca Archibugi) ce pare la prima vedere un alt film despre nebuni şi spitalele lor.

(mai mult…)