Fiecare are dreptul la propria opinie, iar acest Capernaum al regizoarei libaneze Nadine Labaki şi-a adjudecat în inima mea premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, deşi competiţia a fost foarte strânsă (Shoplifters al lui Hirokazu Koreeda, Cold War semnat de Pawel Pawlikowski , Roma by Alfonso Cuaron și Never Look Away de Florian Henckel von Donnersmarck)
Nu doar pentru povestea zguduitoare de viaţă a micului Zain, nu doar pentru semnalul de alarmă pe care îl trage asupra sărăciei lucii în care se zbat poate zeci de milioane de copii ai lumii- dar mai ales pentru felul în care te simţi aproape vinovat pentru mofturile, poftele şi nimicurile pe care ţi le îngădui fără să conştientizezi în clipa aia că sunt oameni la limita subzistentei. Cu sentimentele astea am plecat eu din sala de cinema, dureros asaltată de filmul liabnez care este de un realism devastator.
Zain- băieţelul de 12 ani ( vârsta estimată după dinţi de către medici, căci el nu are nici un fel de act) este nevoit să muncească pentru a-şi ajuta familia- un tată şi o mamă cărora, altminteri, nu le lipseau ţigările şi alcoolul- preluând pentru ceilalţi 5 fraţi responsabilităţi de adult. Ingenios, responsabil, matur – el este protectorul sorei mai mici cu un an, pe care familia o vinde oneros pentru un măritiş profitabil financiar.
Acesta este momentul în care Zain pleacă de acasa- după o scenă sfâşietoare în care mama îl bate şi îl înjura, în timp ce tatăl o duce pe sora să o mărite cu un buticar care are aproape de 3 ori vârsta ei.
Iar aventura ruperii de familie pare să fie nu o scapare- ci un alt hiatus în viaţa oribilă a acestui copil- care îşi găseşte un vremelnic adăpost alături de o refugiată fără acte şi fiul ei de doar un an. Ce se întâmplă de aici încolo întrece orice imaginaţie, lipsurile, nebunia şi absurdul unei vieţi ce pare fără scăpare atingând grotescul , într-o succesiune de imagini zguduitoare – emblematice pentru sărăcia lumii a treia.
Excepţional cinematografiat, cu detalii de imagine a sordidului- incredibile şi panoramări simbolice- Capernaum este o realizare de mare talent, pusă în pagina cu o atenţie remarcabilă a amănuntelor ce aproape egalează inspiraţia acestei drame emoţionante până la lacrimi. Este genul de film după vizionarea căruia rămâi fără vorbe, într-o linişte aproape vinovată a nu poţi să faci nimic să schimbi destinele astea scălâmbe şi perfect conştient că nu e doar ficţiune şi că la limitele astea îşi duc viaţă semeni care mai sunt şi copii.
Iar filmul explodează de-a dreptul cu câteva scene care îţi induc toate sentimentele de neputinţă, furie, indignare, durere, revoltă, stupoare, una fiind cea din sala de tribunal în care Zain îşi dă în judecată părinţii pentru că l-au născut. Înduioşătoare sunt şi raporturile pe care oamenii aflaţi la limita subzistentei le stabilesc, din nimicul pe care îl au fiind capabili să dea şi altora, dar şi felul în care sunt exploataţi şi prostiţi doar pentru că sunt refugiaţi şi nu au acte, prin urmare nici drepturi.
Cineasta de mare forţă, Nadine Labachi este co-scenarista acestui script răvăşitor şi interpretează şi rolul avocatei care îl reprezintă pe Zain, filmul ei reuşind nu doar să puncteze la toate capitolele care dau valoare, dar făcându-l să se şi detaşeze într-un fel unic în contextul cinemaului actual.
Zain al Rafeea ne uimeşte în acest prim film al lui şi aproape îl vedem devenind actor – căci este talentat, frumos şi expresiv într-un rol greu- care însă îi reuşeşte extraordinar!
Aşa că nu întâmplător regizoarea libaneză a primit la Cannes premiul juriului de cineaşti , dar şi pe cel al juriului ecumenic , fiind nominalizata şi pt Palme d’ Or şi Golden Globes pt cel mai bun film străin.
All în all recomand cu căldură aceasta creaţie emoţionantă care are darul să ne repozitioneze în relaţia cu valorile materiale şi umane- de vineri 8 martie, în cinematografe.
Mulţumim, Independenta film!
Radiotopic 