Teatrul Național „I.L. Caragiale” București anunță premiera spectacolului Beginners, în zilele de 3 și 4 martie 2020, la Sala Atelier, în regia lui Bobi Pricop, pe un text de Tim Crouch, unul dintre cei mai neconvenționali dramaturgi englezi contemporani. Creator al unor spectacole de teatru care se folosesc de tehnologii multimedia și care explorează granițele artei dramatice, Bobi Pricop este la cea de-a treia întâlnire cu autorul britanic, după „Un stejar” montat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț și „Autorul”, pus în scenă la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova.
Nu mă mai întreb de ce, cât şi cum îmi plac piesele lui Radu Afrim, preferând să urmăresc doar cum se răspândesc în carnea sufletului, ca un vaccin împotriva nepăsării, nedorinţei şi banalului.
La început de decembrie, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, Cehov se întâlneşte cu viziunea unuia dintre cei mai neconvenționali și mai talentați regizori de teatru din România, Radu Afrim.
Pădurea Spânzuraţilor în viziunea regizorală a lui Radu Afim nu este un spectacol pe care să îl vezi de mai multe ori! Nu pentru că n-ar avea destulă substanţă ca să îţi ajungă şi pentru revizionare – ci pentru că este o creaţie care te consumă, care te obligă să îţi pui în mişcare mintea, îţi forjează atenţia, îţi forţează limitele, te ia cu asalt de-a dreptul – într-un fel unic. Deîndată ce intri în siajul acestei reprezentaţii bulversante eşti ancorat fără scăpare şi condus către tunelul la capătul căruia ar trebui să se întrezărească o lumină! Asta nu înseamnă că finalul acordă şanse! Dar modul în care suntem angrenaţi mental, senzorial şi emoţional este îndeajuns de puternic încât să ne provoace şi să ne problematizeze şi să ne scoată din orice stază în care am fi eşuat. Căci Pădurea Spânzuraţilor este pentru spectatorul gânditor ca un antrenament de performanţă fără încălzire- căruia dacă nu îi respecţi rigorile, îi suporţi consecinţele: rămâi „paralizat” şi îţi trebuie ceva timp ca să îţi revii.
Dacă aţi ratat din varii motive acest film în cinematografe, aveţi astă seară de la 22,30 şansa să recuperaţi alegând PRO CINEMA. Şi vă garantez că merită, pentru că filmul Cristinei Iacob este alert, nostim, cu o construcţie regizorală inteligentă şi cu o distribuţie minunată, care te face să îţi doreşti să îl revezi, căci are tot ce îi trebuie pentru asta: scenariu, casting, tensiune, urmăriri, umor, melodramă, coloană sonoră interesanta, energie stenică!
Nici nu e de mirare că filmul a avut un succes de box-office remarcabil, fiind cel mai bine vândut film românesc al ultimilor 20 de ani, asta pentru că în personajele lui se regăsesc vârste şi tipologii atât de variate, încât are maximă adresabilitate, iar scenariul cu de toate se menţine compact şi face destule volute inspirate.
Distribuţia excelentă pune laolaltă nume consacrate ( Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu, Marian Râlea, Loredana Groza, Răzvan Fodor), cu unele în ascensiune ( Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Raluca Aprodu, Vlad Logigan, Levent Sali, Flavia Hojda), în nişte partituri bine calibrate, totul „coregrafiat” riguros de regizoarea Cristina Iacob, într-o comedie cu o poveste spusă cu suspans şi realism.
S-ar părea că anul acesta s-a deschis sezonul la thrillere în cinematografia româna, de vreme ce, după TUDO al lui Iura Luncaşu avem acum această producţie semnată ca scenariu şi regie de Bogdan Mirică. Iar dacă primul alegea o abordare mai light a genului, mai mult pe sugestie, în stil blair- witch project, cel de-al doilea optează pentru o variantă viscerală, care îţi induce o emoţie acută şi te lasă într-o perplexitate nemaîntâlnită de mult în cinematografia noastră.
Amândouă însă fac asta în stilul carpato-dunărean clasicizat de Mioriţa, Moara cu noroc sau Baltagul, iar ceea ce ne sperie cu adevărat nu este ce am fi tentaţi să credem, ci oamenii reduşi la dimensiunea lor animalică, ilustrând celebrul citat din Plaut “homo homimi lupus”- fără sentimente, fără morală, fără limite, banul, câştigul, puterea fiind singurele criterii de acţiune şi scopul suprem în viaţă.
De la început vreau să vă spun că mă bucur că avem şi noi o Anne Hathaway a noastră; poate chiar mai modestă, mai talentată şi chiar mai frumoasă. Nu reacţionez vocal la filme, dar după vizionarea de presă nu m-am putut abţine (ca şi în reclama cu biscuiţii: tu nu eşti pregătit, dar eu nu mă pot abţine) şi am strigat: Bravo, Raluca Aprodu. În noul film al Cristinei Iacob ea îi dă replica lui Dragoş Bucur, un actor excelent pe care l-am descoperit odată cu filmul Marfa şi banii, al lui Cristi Puiu şi apoi să îl urmăresc după ce am văzut Furia, în regia lui Radu Muntean. Şi replica e pe măsură, chiar dacă Raluca e mai puţin cunoscută publicului larg. A fost fata care a apărut în reclamele dulci, apoi fata care apare în clip sau fata care joacă în filme. Şi să ştiţi că e şi fata care joacă în piese de teatru (acum e în „Happy End”, în regia lui Alex Bogdan, alături de Tudor Istodor). (mai mult…)
Radiotopic 