Nu mă mai întreb de ce, cât şi cum îmi plac piesele lui Radu Afrim, preferând să urmăresc doar cum se răspândesc în carnea sufletului, ca un vaccin împotriva nepăsării, nedorinţei şi banalului.
Iar spectacolul cu surorile astea trei, cehoviene doar ca pretext, survolează textul primordial, fiecare caracter venind cu o realitate interioară paralelă- care însă se adună în final ca în geometria eliptică în infinitul trăirii, unde/când, scurtcircuitaţi de dispariţia aproape previzibilă a unui personaj, se întâlnesc toţi înţelegând că trebuie să trăiască. Schimbând macazul, cu un swich spectaculos, călcând pe cadavrele experienţelor trecute şi ieşind la lumină! Cum o va face fiecare…este o altă poveste, iar egalul pe care Radu Afrim îl pune între plecare şi dispariţie oferă o altă cheie în citirea textului lui, plin de capcane pe care nu luciditatea le poate decoda – ci din contră, reconectarea cu acel metalimbaj devenit formă de cunoaştere.
Viziunea sincretică a lui Radu Afim este una care te consumă, te provoacă şi te îmboldeşte să îţi pui „acele” intrebari – care, chiar dacă nu îşi găsesc răspunsul, devin insele rezoluţii de viaţă la simplă enunţare. Solilocviile personajelor – de un lirism uneori copleșitor- marchează eşafodajul acestei construcţii dramatice în care zbaterea personajelor are şi nu are aceleaşi mize de viaţă. Şi devine clar ca găsirea sensului existenţei (pe care toţi îl au înlăuntru dar nu l-au descoperit şi încă îl caută), este una dintre liniile trasoare ale textului ce devine astfel o călătorie interioară în căutarea ikigai-ului.
Cu o mișcare scenică solicitantă la maximum, cu un decor între minimalist şi pictural, piesa lui Radu Afrim vine cu o densitate de simboluri la vedere: de la recluziunea arţarilor în cuburi de sticlă- la oglinzi şi oglindiri, de la imaginea christică într-un pântec de lumină- la costumul de cosmonaut al unui gen de detaşare autistă şi mai ales la vizualurile decorative sau halucinante – totul adăugând straturi pe care o analiză psihanalitică le-ar putea decortica la nesfârşit.
Impresionantă de-a dreptul este chimia actorilor- şi ei prinşi de înţelesurile textului- şi felul în care personajele lor iau în stăpânire scena- pentru fiecare existând momente de strălucire în care devin protagonişti, într-o dinamică uneori năucitoare şi cu o fizicalitate epuizantă.
Irina Flaviei Giurgiu al cărei vis este dansul umple scena cu coregrafii spasmodice, Andrei al lui Marius Manole ne reaminteşte parcă episodul din Năpasta în care se mişca frenetic reconectat cu pământul de pe scenă, iar Tuzenbah pe care îl întrupează Istvan Teglas îşi are momentul lui de descărcare convulsivă, un climax în economia dezvoltării personajului.
Distribuţia îi aduce împreună în această aventură-spectacol pe Raluca Aprodu care este Mașa, pe minunata Natalia Călin în Olga, Irinei îi dă viaţa Flavia Giurgiu într-un remarcabil exerciţiu de măiestrie, Tuzenbach este Istvan Teglas pe care îl redescopăr cu fiecare rol, Verșinin prinde contur cu un Emilian Oprea seducător, Ada Galeş este Natalia- jumătatea lui Andrei Prozorov- rol în care Marius Manole este perfect poziţionat, iar Irina Movilă ne-o dăruieşte pe soţia lui Verșinin, un fel de victimă a dependenței de iubire. Şi nu ai cum să nu-l remarci pe Ciprian Nicula în Bobi K68- un fel element liant între existențele de adulţi şi universul copilăriei în care visul este starea curentă, un panaceu dar şi o dimensiune numai bună de evadat. Cu această echipă Radu Afrim depănuşează personajele înţesate de frustrări, netrăiri, vini şi complexe si mai ales pentru că nu sunt la prima colaborare- se vede că au o lungime de undă comună.
Încărcată de simboluri, densă până la saţiu, plină de trimiteri de tot felul: filosofice, psihanalitice, morale, istorice, mitologice- piesa este o construcţie cu toate trademark-urile lui Radu Afrim, în care vizualurile, scenografia, mişcarea scenică şi performanţele actorilor se coagulează într-un TOT congruent , sinestezic, contrapunctic – care are grandoare şi strălucire .
Credit foto Mihaela Tulea, Ovidiu Moisin, Adi Bulboaca, Radu Afrim
Radiotopic 