afis

Michaela crede că:

Are you a watcher or a player? Pare simplă împărţirea asta, cu căprării delimitate clar: te uiţi sau acţionezi! Numai că în cazul acestui joc on line care se desfăşoară în timp real, „privitorul” este cel care îl pune pe jucător să facă diverse, acest personaj colectiv fiind autorul moral al acţiunii, datele din conturile de pe reţelele de socializare fiind materialul cu care se imaginează provocările acestei nebunii care se numeşte Nerve. Şi nu mă miră nicicum că dincolo de adrenalină  jocul devine periculos, atâta timp cât nesaţul pentru spectacol este fără margini. Acelaşi care îi face pe telespectatori să fie captivaţi nebuneşte de reality show-urile care au ajuns să împânzescă programele televiziunilor, exaltând ferocitatea şi nimicnicia privitorilor, şi pervertind orice prin felul în care concurenţii se expun şi se lasă umiliţi şi manipulaţi de producători. Spectatorul este cel care cere, concurentul este cel care dă, televiziunile sunt cele care câştigă!

n_d010_04671

Nerve este fără dubiu un film care te scoate din sărite, dacă dincolo de acţiune, tensiune, spectacol, bla, bla, vezi de fapt felul în care noua eră a telefoniei şi internetului prosteşte, dezumanizează, şterge sau schimbă scara valorilor, dă tonul la distorsiunile sufletului şi la dependenţe depersonalizante. Aşa că nu ştiu cine, dacă este conştient – nu sesizează grotescul acţiunii scenariului, care nu e deloc amuzantă ci, mai degrabă înfricoşătoare! Pentru că se râde aberant, absurd şi paradoxal la scene care ar putea să se sfârşească letal, că sub masca anonimatului poţi să ceri/faci/zici orice, cu orice consecinţe, iar devoalarea identităţii scoate la iveală nişte inşi laşi şi frustraţi, care nu mai au nimic în comun cu acei curajosi care erau ascunşi de un nickname, că „spectatorii” protejaţi n-au măsură, milă sau morală-  totul fiind parte a unui joc ce se alimentează cu acest spirit gregar al gloatei, cu energiile de joasă vibratie ale unui personaj colectiv amorf din care se desprind „jucătorii”- ei înşişi sclavi ai adrenalinei.

n_d012_07544

Ceea ce este însă bine – e faptul că finalul aduce cu sine soluţia, una simplă, la îndemână, un adevăr pe care, dacă masele care alimentează pendulii de putere de orice fel l-ar conştientiza- ar putea să iasă de sub orice dominaţie, înţelegând că forţa este a celor mulţi, şi că acţionând la unison pot destructura instantaneu orice formă de manipulare, opresiune, dictatură. Din păcate nu toată lumea are conştiinţa puterii globale a maselor, şi tocmai de asta societăţile, regimurile politice sau reprezentanţii lor ajung să îi conducă abject, scontând doar câştigurile personale. Este drama alegătorului pe care alesul îl bagă în seamă doar în campanii electorale, drama exploatatului, a oprimaţilor, a celor ţinuţi în mod voit în obscurantism, a celor manipulaţi fără scrupule, fără morală, fără încetare.

n_d025_21732

Nu mă îndoiesc că filmul o să prindă la grupa de vârstă căreia i se adresează, pentru că nu degeaba cartea lui Jeanne Ryan, după care s-a ecranizat filmul, este best seller! Comentariul amar şi critic asupra felului în care viaţa a devenit spectacol public (întotdeauna sold-out!), este eşafodajul pe care se construieşte şi pelicula, gustul amar fiind oarecum îndulcit de finalul care acordă o şansă, care reintroduce normalitatea şi salvează totul de o degradare implacabilă. Iar pentru ca absorbţia noastră de către acest „nimic” să nu devină iminentă, ar mai fi nevoie ca să ne dezmeticim „ în masă” şi să ieşim din chingile cu care ne ţin în frâu cei care profită de noi, oamenii simpli, să ne opunem tiparelor cu care societatea vrea să ne etaloneze, să evadăm din normele menite să ne declaseze şi să ne şteargă ca indivizi, să redevenim fiecare şi toţi laolaltă – omenirea liberă şi gânditoare care îşi alege singură soarta!

Spor la vizionare şi limpezime în toate alegerile voastre de viaţă!

n_d031_24892

Marcel spune că:

Eu nu aș fi ales nici o variantă, deși alegerea este montată pe fracțiuni de secundă pe red pill/blue pill din Matrix.Dar eu am o vârstă, o înțelepciune și o experiență, iar acest film este departe de Matrix, după cum şi eu sunt departe de publicul ţintă.

Nerve este un film cu adolescenți frumoși și liberi, dar care nu se dezlipesc de acest device numit telefon mobil. În curând facebook, instagram sau twitter, dacă nu vor face mari schimbări, vor deveni plictisitoare, de aceea se caută elemente de senzație care să atragă sufletele deja pierdute. Și ce poate fi mai bun decât „panem et circenses”? Ce poate fi mai interesant în societatea de astăzi decât oferirea unor premii în bani contra unor provocări, inițial nevinovate, dar care ulterior devin periculoase?

n_d03_01762_r

Deși actorii sunt unii care joacă bine, realizarea cinematografică lasă de dorit: modul de derulare a acțiunii este unul ușuratic și pe alocuri dezlânat.

Dacă alergatul după pokemoni mi se pare inutil, ei bine, acceptarea unei provocări de genul „pe cât pariu că faci aia sau cealaltă”, mi se pare mult mai stupidă! Dacă regizorii au vrut să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește ”apucăturile” unor adolescenți, mai treacă meargă, dar dacă ei cred cu tărie că ideea acestui film este una revoluționară se înșeală. Ceea ce totuși m-a făcut să cred în efectul pozitiv al acestei pelicule este faptul că la sfârșit este anihilată gloata care ascunsă în spatele unui nickname, cu glugă pe cap sau cu mască, avea mult curaj, dar în momentul dezvăluirii adevăratei identități fiecare privitor se retrage speriat. Este același lucru ca și cu conturile false de FB sau discuțiile pe chat când numele reale sunt ascunse. Asta îmi amintește și de perioada din România de după 1990 când destui ascultători de radio din România, în momentul când erau în direct, înjurau și închideau. În capetele lor mici asta era dovadă de bărbăție (cei mai mulți erau masculi mai tineri sau mai bătrâni) și așa puteau ei să-și exprime frustrările.

n_d028_23136

Revin la ceea ce spuneam: mesajul este cel mai important aspect al acestui film care cu siguranță va prinde la generația tânără.  Din păcate mulți dintre cei de astăzi se lasă subjugati de telefonul mobil și asta am văzut și la concerte și pe munte și chiar în metrou.

Clipele frumoase din viata nu mai revin, iar dacă trăiți numai prin intermediul ecranului…..

Regie: Henry Joost, Ariel Schulman

Scenariu: Jeanne Ryan, Jessica Sharzer

Cu:Dave Franco, Emily Meade, Emma Roberts, Kimiko Glenn, Machine Gun Kelly, Marc John Jefferies, Miles Heizer, Juliette Lewis

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s