Cu palmares deja la Globurile de aur unde a câştigat premiile pentru cel mai bun film şi regizor, drama lui Sam Mendes ar putea părea simplistă dacă o comparăm cu filmele de război deja consacrate. Dar dacă nu ignorăm genericul de final, ne dăm seama că este vorba de o poveste adevărată pe care bunicul său i-a povestit-o, şi care seamănă cu atâtea poveşti pe care unii din noi le-am aflat la rându-ne tot de la bunici, istorii în care hotarul dintre viaţă şi moarte era incredibil de apropiat şi în care hazardul guverna alaturi de şansă.
Am mai afirmat-o , îmi place diversitatea. Doar datorită ei ne putem exersa liberul arbitru, doar ea adunată ne dă întregul, şi numai aşa avem criterii de comparaţie. Aşa că am aterizat la Zoolander2 conştientă de ce o să primesc, indiferent unde va vira povestea. Şi a făcut-o fix în aceeaşi zonă a comediei cu accente groteşti, dar cu o creativitate care este- orice am zice -o mare virtute, chiar dacă ar putea sluji cauze mai bune. 
Radiotopic 