Nu aveam nici o îndoială că tandemul Rowling- Yates va fi şi de această dată infailibil, căci cei doi sunt deja rodaţi în relaţia scenarist/regizor/producător. Şi nici nu îmi imaginam că filmul ar putea cobora în vreun fel stacheta valorică- de vreme ce premisele pentru încă un succes de Box Office erau toate presente, iar publicul aşteptă nerăbdător altă incursiune fabuloasă în lumile vrăjitorilor.
Dacă vrei să ai satisfacţii cinefile garantate, e musai să nu te duci la vizionare cu un orizont al aşteptărilor setat prea sus, asta lăsându-ţi posibilitatea de a te bucura de tot ce îţi oferă filmul, fără a filtra apriori percepţia printr-o sită a prejudecăţilor. Aşa stând lucrurile, filmul vine cu atmosfera lui de aventură action şi cu personajele cunoscute, cărora li se adaugă altele noi, care interesante şi pline de forţă, care neîndeajuns exploatate, dar toate în stare să aducă ceva scenariului care este unul simplu – deci safe.
Black Mass este cel de-al treilea film de regizor al lui Scott Cooper, după Crazy Heart din 2009 şi Out of The Furnace de acum doi ani, el fiind îndeobşte actor, aşadar “reconvertit” la regie dintr-un impuls pe care –văzând Black Mass- îl salut. Filmul este uimitor nu doar prin subiectul lui decupat din realitate- o alianţă atipica între un agent FBI şi un gangster, dar mai ales prin castingul de excepţie. Aşa se face că Scott Cooper arunca în “arenă” o garnitura de actori de mare valoare pe care îi struneşte cu eleganţă, acurateţe şi măiestrie, reuşind o performanţă demnă de luat în seamă. Şi e deajuns să îi notăm pe: Kevin Bacon, Johnny Depp, Juno Temple, Dakota Johnson, Benedict Cumberbatch, Peter Sarsgaard, Sienna Miller, Joel Edgerton- care se pare că e pe val pentru că deja este al treilea film al anului după The Gift (unde şi scrie şi regizează şi joacă) şi Life. Adăugăm şi rolul din The Great Gatsby- Tom Buchanan- şi avem un repertoriu ce acoperă variate genuri şi partituri, toate excelent interpretate, semn că australianul de 41 de ani este un actor notabil. (mai mult…)
Trebuie să recunosc faptul că filmul a creat aşteptări, marchetizat fiind la sânge şi cu toate mingile servite de distribuţia frisonantă. Şi totuşi această peliculă ascunde un alt personaj deghizat în regizor, şi anume pe scenaristul creativ care este în fapt şi în primul rând David Koepp. Şi nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, prezint argumente imediat. A început să scrie prin 1990, dar s-a afirmat abia 3 ani mai tarziu cu Jurassic Park, apoi Mission Impossible, alt Jurassic, Spider Man, Panic Room, Indiana Jones si regatul craniului de cristal, Jack Ryan: Shadow Recruit și Snow White and the Huntsman2. Mie însă mi-a plăcut mai degrabă The Paper din 1994 cu Michael Keaton, Robert Duvall şi Glenn Close, în care o echipă de jurnalişti face echilibristică printre dilemele morale, familie şi articolul de Pulitzer care este “the ultimate goal” pentru orice breslaş al redacţiei.
Into The Woods este un musical cu o distribuţie tare, în care povestea este un puzzle format din mai multe scrieri celebre ale fratilor Grimm (Cenuşăreasa, Scufiţa Roşie, Rapunzel şi Jack şi vrejul de fasole ), toate amestecate şi legate cu fundiţă de o nouă întamplare ai cărei protagonişti sunt un brutar, soţia lui şi o vrăjitoare rea. (mai mult…)
