Posts Tagged ‘FBI’


Point BreakTrebuie să recunosc de la început că am o preconceptie (pe care mă tot străduiesc să mi-o reprim) privitoare la remake-uri, așa că am abordat cu precauție acest film. Din fericire el are destule virtuți pentru ca minusurile să nu devină acute, și –cu siguranță- se va afla printre preferintele publicului român. De ce? Pentru felul în care a fost îmbunătăţită și adusă în prezent versiunea primordială , regizată de Kathryn Bigelow, singura regizoare ce deține un Oscar- aducându-i-se o plus valoare sesizabilă. (mai mult…)

Anunțuri

SECRETUL

De mult n-am mai văzut un policier atât de bine “organizat” , care să mă tensioneze și să mă mențină în stare până la final! O face cu măiestrie Billy Ray, acum la primul film de regizor după ce a scris scenariile pentru The Hunger Games, Suspect Zero, Captain Phillips și Sinatra, care o să apară în curând, și evident acest elaborat Secret In Their Eyes, care reușește să ne captiveze. Nu doar povestea este cea care intrigă și motivează atenția spectatorului, ci mai ales substratul ei, atât de migalos manufacturat scriitoricește încât abia la o discuție post vizionare sau la o revenire asupra filmului se revelează din starea lui contrasă și îți pune noi probleme. Și sunt cu duiumul: de la cele de morală, la cele deontologice, de la cele de politică la acelea de protocol operațional, totul într-o întrețesere de planuri subsidiare ce ne aruncă în zona trăirilor umane. Și atunci vorbim despre prietenie, iubire, furie, neputință, durere, groază, disperare, nevoia de a împărtăși sau vinovăție. Este așadar un demers artistic al sentimentelor profund umane care câștigă în valoare prin faptul de a fi fost gândit global și scris cu talent de acest nou apărut regizor, Billy Ray. (mai mult…)


AfisBlack Mass este cel de-al treilea film de regizor al lui Scott Cooper, după Crazy Heart din 2009 şi Out of The Furnace de acum doi ani, el fiind îndeobşte actor, aşadar “reconvertit” la regie dintr-un impuls pe care –văzând Black Mass- îl salut. Filmul este uimitor nu doar prin subiectul lui decupat din realitate- o alianţă atipica între un agent FBI şi un gangster, dar mai ales prin castingul de excepţie. Aşa se face că Scott Cooper arunca în “arenă” o garnitura de actori de mare valoare pe care îi struneşte cu eleganţă, acurateţe şi măiestrie, reuşind o performanţă demnă de luat în seamă. Şi e deajuns să îi notăm pe: Kevin Bacon, Johnny Depp, Juno Temple, Dakota Johnson, Benedict Cumberbatch, Peter Sarsgaard, Sienna Miller, Joel Edgerton- care se pare că e pe val pentru că deja este al treilea film al anului după The Gift (unde şi scrie şi regizează şi joacă) şi Life. Adăugăm şi rolul  din The Great Gatsby- Tom Buchanan- şi avem un repertoriu ce acoperă variate genuri şi partituri, toate excelent interpretate, semn că australianul de 41 de ani este un actor notabil. (mai mult…)