Posts Tagged ‘Ewan McGregor’


Cine ar fi crezut în 2014, când Cristophe Gans a venit cu o reinterpretare a acestei poveşti ( pelicula încheia festivalul de la Berlin un an mai târziu), că în 2017 o să avem o reeditare a celebrului film de animaţie din 1991, de această dată în variantă live-action, dar păstrând acelaşi libret minunat şi aceeaşi poveste? Eu, sincer nu, dar văzând acum pelicula, mă declar- a nu ştiu câta oară vrăjită de basmul în care iubirea învinge orice, ca o putere supremă ce este!

(mai mult…)

Reclame

afis

Astăzi vreau să vă dăruiesc un film excepțional pe care dacă nu l-ați văzut până acum, îl puteți prinde pe HBO, care a ales să reintroducă pelicula în circuitul difuzărilor.

Recunosc , sunt subiectivă , este filmul vieții mele pe genul ăsta, după cum Baz Luhrmann este geniul regizoral pe care îl admir cu fervoare. Moulin Rouge este mult mai mult decât un musical, este quintesența hollywoodului, filmul care coagulează toate epocile cinematografiei într-un diamant  polișat  fără egal, ca o bijuterie a coroanei filmului din toate timpurile. Pelicula are tot ce îi trebuie pentru a fi o capodoperă, de la scenariul care pornește de la  ideea unui celebru roman – Dama cu camelii – al lui Alexandre Dumas fiul, preluat strălucit și într-un libret de operă -Traviata a lui Giuseppe Verdi, la scenogafia grandioasă, costumele unice sau soundtrack-ul excepțional. (mai mult…)


Mortdecai-2015

Trebuie să recunosc faptul că filmul a creat aşteptări, marchetizat fiind la sânge şi cu  toate mingile  servite de distribuţia frisonantă. Şi totuşi această peliculă ascunde un alt personaj deghizat în regizor, şi anume pe scenaristul creativ care este în fapt şi în primul rând David Koepp. Şi nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, prezint argumente imediat. A început să scrie prin 1990, dar s-a afirmat abia 3 ani mai tarziu cu Jurassic Park, apoi Mission Impossible, alt Jurassic, Spider Man, Panic Room, Indiana Jones si regatul craniului de cristal, Jack Ryan: Shadow Recruit și  Snow White and the Huntsman2. Mie însă mi-a plăcut mai degrabă The Paper din 1994 cu Michael Keaton, Robert Duvall şi Glenn Close, în care o echipă de jurnalişti face echilibristică printre dilemele morale, familie şi articolul de Pulitzer care este “the ultimate goal” pentru orice breslaş al redacţiei.

(mai mult…)