Neîndoielnic, pinguinii sunt drăgălaşi, caraghioşi, nostimi şi ..din cale-afară de ofertanţi ca personaje. Tot ei, şi exact din cauzele astea, sunt în centrul acţiunii în numeroase producţii hollywoodiene, care le-au exploatat potenţialul: Happy Feet, Surf’s Up sau Mr Peppers Penguins – ca să amintesc doar câteva dintre filmele cu păsăruicile în frac. Aşa se face că acum li se dedică un film în exclusivitate, şi, după ce au fost condimentul exotic din alte producţii, având apariţii episodice, au devenit chiar substanţa din care este facută “ciorbiţa”.
Şi să nu ne grăbim să zicem una, alta, ci să judecăm în primul rând faptul că e un desen animat, care ar trebui să se adreseze în primul rând copiilor, şi nu adulţilor cum se intampla îndeobşte. Din punctul ăsta de vedere, felul în care se înlănţuie secvenţele şi are loc acţiunea, se revendică din clasicismul animaţiei (gen Walter Lantz ) tocmai această abordare old–school captând adulţii mai mult decât gagurile cu actori și actriţe la modă, pe care, oricum, copiii nu le înţeleg.
Regizat de veteranii Simon J. Smith și Eric Darnell – în portofoliile cărora se află Bee Movie, Shrek 4D, Antz şi celelalte trei producţii ale francizei Madagascar- filmul cu pinguinii de care tocmai vorbim acum, va bucura copiii cu povestea lui simplă, cu personajele draguţe şi cu gagurile clasice, aşa încât ei- beneficiarii primordiali – de care uită tot mai des producătorii, au parte de fericirea simplă, colorată și accesibilă a vizionării.
Distribuţia vocilor personajelor este una care ii cuprinde pe Benedict Cumbarbatch, Peter Stormare, John Malkovich și Ken Jeong (personajul exotic cu maimuţă din Hangover), iar pinguinii sunt Tom McGrath – Skipper, Chris Miller- Kowalski, Conrad Vernon – Rico și Christopher Knights – mezinul Private.
Aşadar un film lejer în care –paradoxal- cei 4 pinguini îşi dispută rolurile principale cu alte personaje, cu un conflict superfluu şi o morală la vedere: nu e aceea “binele învinge răul”, ci “invidia este cel mai urât păcat! Şi pentru că madagascarii ăștia mici şi ţicniţi sunt extraşi din filmele francizei, cei de la Dream Works capătă cu această lansare, exact gura de aer de care aveau nevoie până la urmatoarea, anunţată pentru 2018, aşa încât distanța dintre producţii să nu devină prea mare.
Aşa că ne-am înţeles: înhăţăm copiii, personali sau de circumstanţă, luăm toată familia şi mergem la Pinguinii din Madagascar cu bagajele bunei dispoziţii la purtător, pentru că ne aşteaptă o călătorie prin toate colţurile lumii – şi avem sumedenie de ghizi…ghiduşi !
Regia: Eric Darnell, Simon J. Smith
Scenariu: John Aboud, Michael Colton
Stars: Tom McGrath, Chris Miller, Christopher Knights, Conrad Vernon, John Malkovich, Benedict Cumberbatch, Ken Jeong, Peter Stormare