Michaela spune:
Sincer, finalul acestui an mă găseşte ceva mai obosită de experimente şi extravaganţe cinematografice, şi mai dornică să apreciez un film clasic, de “origine controlată” , capabil să furnizeze o stare, o emoţie, un gând. Aşa că Aliatul lui Zemeckis a venit pe un teren fertil şi a cules roadele aşteptărilor mele. Şi uimitor nu e până la urmă scenariul – care porneşte de la o poveste reală, investit fiind astfel încă de la început cu o veridicitate care miscă, dar dă şi acurateţe – ci apariţia eclatantă a lui Brad Pitt, cu şarmul şi frumuseţea lui fără vârstă, care îl fac – după părerea mea – cel mai charismatic şi mai perfect exemplar masculin al cinematografiei actuale. Este fără cusur în toate cele, şi nu avem nici o scăpare sub asaltul farmecului lui particular, aproape de nedefinit, dublat de o măiestrie ce îi dă lejeritatea de a se poziţiona confortabil în orice rol. Aşa că după partitura de acum un an din By The Sea, filmul regizat de Angelina Jolie, care pare să fi fost o curtoazie dedicată (înca -pe atunci) soţiei, mai degrabă decât o alegere personală, Max Vatan- un gen de James Bond în vreme de război- ne apare cu atât mai spectaculos- cu cât e şi uman (cu tot cu iubirea interzisă pentru care luptă, cu tot cu lacrimi pe obraz și ploaie în păr, de-a valma cu vulnerabilităţi şi duritate extremă!) şi mai “accesibil”. Nici măcar Marion Cotillard, care este definiţia însăşi a expansivităţii şi volubilităţii franceze, nu reuşeşte să îi umbrească haloul lui Brad, cu toate că între ei este o chimie palpabilă aproape, care a dat apă la moara multora să vadă o poveste ce ar fi trecut dincolo de scenariu. Dar mai presus de speculaţiile presei de scandal, nouă ne rămane filmul acesta frumos, cu doi actori înzestraţi, care ne dăruiesc două personaje capabile să impresioneze şi să rămână memorabile. (mai mult…)
Trebuie sa recunosc din start, că topul personal al filmelor de război s-a modificat după vizionarea filmului regizat de către Mel Gibson- Hacksaw Ridge-și asta datorită subiectului, inspirat de un caz real, a efectelor și a casting-ului. Referitor la acest ultim aspect am fost plăcut impresionat de distribuirea în roluri atipice a câtorva actori și aici îi voi aminti pe Vince Vaughn (deseori prezent în comedii ușoare, de genul Dodgeball, Wedding Crashers sau Break Up), în acest film interpretând rolul sergentului Howell, apoi Andrew Garfield, din valul nou de om păianjen, cu rol principal în povestea de război, talentatul Hugo Weaving (faimosul agent Smith din Matrix), în pielea unui soț cu grave tulburări de comportament după revenirea din război și Rachel Griffiths pe care am remarcat-o în Six Feet Under, în Hacksaw Ridge având rolul mamei personajului principal. 
Înainte de a merge la acest film, am avut o singură reținere: Anna Kendrick! Trebuie să am și eu (ca mulți alții) o actriță care nu-mi spune nimic și în cazul meu e fata aia care zice câteva replici în Twilight, a jucat în Up In The Air, a dansat în Pitch Perfect și cântă Cups. Și chiar dacă îi arunci în arenă, lângă ea, pe Sam Rockwell și Tim Roth, nu mă convinge, cum nu m-a convins nici când a jucat alături de George Clooney. Dar uitându-mă în filmografia ei am observat că e activă și în domeniul teatrului, unde la 12 ani a devenit a doua cea mai tânără actriță nominalizată la premiile Tony. Așadar, sunt numai eu alergic la ea? Așa se pare! 
Chiar şi luând în calcul numai titlul şi faptul că este o comedie, şi tot ar trebui să fie buluc de spectatori în săli, căci-nu-i aşa – nu ţi se serveste oricând o “motivaţională” la care să mai şi râzi. Filmul lui Chrisian Ditter este o altă creaţie a lui în registrul comic, dupa cele două, Limba turca pentru începători şi Franceza pentru începători din 2006, şi Love, Rosie cu Lilly Collins din 2014, toate fără rezerve nostime, stenice şi benigne.
Radiotopic 