Michaela spune:
Sincer, finalul acestui an mă găseşte ceva mai obosită de experimente şi extravaganţe cinematografice, şi mai dornică să apreciez un film clasic, de “origine controlată” , capabil să furnizeze o stare, o emoţie, un gând. Aşa că Aliatul lui Zemeckis a venit pe un teren fertil şi a cules roadele aşteptărilor mele. Şi uimitor nu e până la urmă scenariul – care porneşte de la o poveste reală, investit fiind astfel încă de la început cu o veridicitate care miscă, dar dă şi acurateţe – ci apariţia eclatantă a lui Brad Pitt, cu şarmul şi frumuseţea lui fără vârstă, care îl fac – după părerea mea – cel mai charismatic şi mai perfect exemplar masculin al cinematografiei actuale. Este fără cusur în toate cele, şi nu avem nici o scăpare sub asaltul farmecului lui particular, aproape de nedefinit, dublat de o măiestrie ce îi dă lejeritatea de a se poziţiona confortabil în orice rol. Aşa că după partitura de acum un an din By The Sea, filmul regizat de Angelina Jolie, care pare să fi fost o curtoazie dedicată (înca -pe atunci) soţiei, mai degrabă decât o alegere personală, Max Vatan- un gen de James Bond în vreme de război- ne apare cu atât mai spectaculos- cu cât e şi uman (cu tot cu iubirea interzisă pentru care luptă, cu tot cu lacrimi pe obraz și ploaie în păr, de-a valma cu vulnerabilităţi şi duritate extremă!) şi mai “accesibil”. Nici măcar Marion Cotillard, care este definiţia însăşi a expansivităţii şi volubilităţii franceze, nu reuşeşte să îi umbrească haloul lui Brad, cu toate că între ei este o chimie palpabilă aproape, care a dat apă la moara multora să vadă o poveste ce ar fi trecut dincolo de scenariu. Dar mai presus de speculaţiile presei de scandal, nouă ne rămane filmul acesta frumos, cu doi actori înzestraţi, care ne dăruiesc două personaje capabile să impresioneze şi să rămână memorabile.
Accesând locuri deja vizitate de sufletul nostru iubitor de cinefili, cu citate vizuale explicite din clasicele Casablanca sau The English Pacient, Aliatul spune o poveste dramatică a unei iubiri condamnate de război. Şi o spune într-o stilistică pe care am mai frecventat-o în atmosfera şi fluenţa filmelor lui Zemeckis, un maestru al finalurilor imprevizibil –previzibile, cu sugestiile la vedere şi suspansul implicit.
“Aliat” în demersul lui cinematografic îi este Steven Knight, cel “vinovat” de scenariile unor filme si seriale uimitoare precum: Locke (cu un Tom Hardy de excepţie), Easter Promises sau minunatul Peacky Blinders (o serie de neratat!!) în care este scenarist, regizor, actor şi producator! Acum vă explicaţi probabil cum de ne prinde povestea aceasta de dragoste-spionaj-război, care, chiar dacă pare că a fost spusă pe alocuri, ne cucereşte cu stilul lui Zemeckis, prin felul în care ne ia de mână şi ne arată lumea asta prin ochiul aparatului de filmat. Iar vraja este acolo, deplină, cu povestea conţinând-o, cu atmosfera livrată, cu farmecul implicit, aşa că Allied, ca opţiune de weekend, devine aproape o destinaţie de neratat pentru cei care îşi doresc o experienţă îndestulătoare pentru inimile sensibile.
Marcel crede că:
Robert Zemeckis este un regizor cu un simț artistic excepțional, Steven Knight un scenarist britanic despre care Tom Hardy vorbește cu admirație după Locke, Brad Pitt trebuie numai să se arate (sunt răutăcios, este un actor foarte bun , chiar dacă în Allied este mai relaxat ca în By The Sea), iar Marion Cotillard este o actriță enigmatică și sexy, din ce în ce mai curtată la Hollywood și pe care la începutul lui 2017 o vom vedea și în ”Assassin’s Creed”, filmul adaptat după jocul video cu același nume. Având aceste date, plus turbionul creat în jurul presupusei relații amoroase dintre actorul cu accent québécois și actrița de origine franceză, nu poți decât să pariezi pe un mare succes de casă.
În ciuda cârtirilor că Allied prea aduce cu Casablanca, Notorious (uau…au trecut 70 de ani de la filmul lui Hitchcock),The English Patient sau Mr and Mrs Smith (cum se poate așa ceva?), aș vrea să declar de la început că mie mi-a plăcut, ba chiar mi-au scăpat gafele, pe care la o analiză atentă le observi. De ce mi-a plăcut? Pentru că există suspans, emoție, mister, frumusețe, umor fin și scene memorabile: cerul bombardat de antiaeriană pare un show de artificii pentru un mare eveniment, mașina iubirii pătimașe înconjurată de o furtună de nisip, care are rolul unui văl discret, ascunde un ochi fin (o cameră rotativă) care surprinde scene nu foarte fierbinți (dar suficient de tandre pentru a stârni viermele geloziei pentru o fată ca Angelina).
Este un film mai mult decât decent, dar cel mai mult am salutat ușurința cu care Zemeckis trece prin formule cinematografice de facturi diferite și asta am observat de la prima întâlnire cu o creație a lui, să nu râdeți, dar mi-a plăcut Romancing The Stone. Apoi, Back To The Future care mi-a înseninat tinerețea și bineînțeles, filmul care a ajuns în folclorul internațional-Forest Gump. După atâtea filme care după vizionare dau sentimente plăcute, au venit altele- Contact, Cast Away, The Flight și The Walk- care sunt lecții pentru elevii spectatori.
Regizor: Robert Zemeckis
Scenariu: Steven Knight
Cu: Brad Pitt, Marion Cotillard, Jared Harris, Vincent Latorre, Lizzy Caplan, August Diehl, Simon McBurney
Radiotopic 