”Nu vreau să trăiesc într-o lume unde tot ce spun, tot ce fac, fiecare om cu care vorbesc, fiecare expresie a creativității, iubirii sau prieteniei este înregistrată” Edward Snowden
Mi-am suspendat contul de FB de mai multe ori, motivând că mă agasează, că am ajuns să am discuții de genul: aha, mie nu mi-ai dat like, aha, nici nu ai văzut ce am scris, tu nu comentezi niciodată, etc De tot atâtea ori l-am reactivat! Știu că Facebook nu șterge niciodată nimic, nici chiar atunci când îți ștergi profilul și totuși, insist să aduc argumente firave: mi-aduce aminte de ziua de naștere (ok, ar trebui să folosesc un Alarm Calendar, care e mai discret), văd știri, clipuri, ascult mostre audio care mi-au scăpat după ce fac o revistă a presei de dimineață și un sumar al lansărilor zilei precedente, mai intru în corzi cu vreun taliban din presă (din ce în ce mai rar, pentru că îmi pierd timpul) sau sunt un simplu voyeurist (din fericire, nu unul morbid).
Și am ajuns și eu la concluzia, că deși nu am nimic de ascuns, aș vrea să hotărăsc eu și numai eu, cui să îi spun toate secretele mele cele mai ascunse! Dar se pare că odată ce am acceptat să am cont de FB ajung să ofer date extrem de utile și uit că și metadatele sunt esențiale pentru cine ar vrea să folosească împotriva mea anumite lucruri. Abia în 1995 am înțeles ideea de proprietate, când parcasem mașina lângă Dorobanți, cu geamul deschis, iar un taximetrist a intrat în ea, a scos-o din viteză și a împins-o 2 metri mai încolo! Când m-am întors , ce credeți că am făcut? I-am mulțumit șoferului de taxi și m-am scuzat că am inoportunat șirul (ilegal) de taxiuri. Amicul meu (englez) a turbat când a văzut toată mișcarea și îmi spunea plin de spume: Dementul ăla a intrat în mașina ta! Înțelegi? În MAȘINA ta! Da, am pus-o eu ca un berbec, i-am răspuns! Da, da, zice el, dar a intrat fără să îți ceară permisiunea! În America poți anunța poliția sau să-l ameninți cu arma! Ete, fleoșc, în gândul meu….ăsta e dus cu pluta! În fond, nu mi-a făcut nimic, ba a fluidizat cârnatul de taxiuri, care știm de ce specimene sunt uneori birjărite. Luni de zile și chiar ani mai târziu i-am dat dreptate!
În cei 25 de ani trăiți înainte de 89 nu am fost educat pentru a înțelege ce este aceea proprietate privată sau intimitate (poate numai legată de aceea ce se întâmplă între cei patru pereți acasă sau la budă). Dar a venit acest om-Edward Snowden- și numai prin dezvăluirile lui a reușit să provoace valuri și să ridice destule semne de întrebare. Cunosc și în 2016 oameni care nu doresc să aibă un card de salarii, care nu au cont de FB, Twitter, etc, nu intră pe internet decât anonimi folosind un VPN, adică un fel de glugă ce ascunde IP-ul (nu total, cineva tot îl știe, dar numărul celor interesați este redus drastic) și așa acțiunile întreprinse nu pot fi asociate acestor persoane! Ne amuză când pe FB apar în dreapta prețurile parfumurilor, pantofilor, sau a celor mai recente căutări ale noastre din orice domeniu! Ce coincidență! Parcă ne-ar citi cineva gândurile! Sigur că da! Chiar le citește…de cele mai multe ori un bot sau, depinde de căutare, text, cuvânt cheie, chiar un angajat special antrenat.
Așadar, în afară de anumite agenții ale statului, marile companii on line ne vor oferi reclame EXACT la ceea ce am căutat recent pentru că toţi suntem parte din jocul acesta. Ele sunt capabile să strângă datele pe care noi le dăm voluntar. De ce? Pentru că nu plătim pentru un serviciu pe care ni-l oferă gratis, și cum în viață nu e nimic gratis, noi trebuie să plătim cu datele noastre. Nu legile vor schimba acest lucru, ci schimbarea noastră în comportament.
Și ca să nu o mai lălăi, și să revin la film, închei cu ce spunea acum doi ani, redactorul șef de la The Guardian- Alan Rusbridger-”…lumea întreagă e spionată! Tehnologiile despre care Occidentul a tot trâmbițat că ar reprezenta niște forțe ale libertății individuale și democrației – Google, Skype, telefoanele mobile, GPS, Youtube, Tor, comerțul și tranzacțiile bancare electronice și toate celelalte s-au transformat în instrumente de urmărire ce l-ar fi uimit până și pe George Orwell, autorul romanului 1984”.
Scenariul este semnat de Oliver Stone și Kieran Fitzgerald, dar inspirat de două cărți, una intitulată Time of the Octopus, scrisă de Anatoly Kuscherena și cealaltă – The Snowden Files- de Luke Harding.
Oliver Stone a lucrat înțelept în ceea ce privește distribuția actorilor care au partituri întinse: Joseph Gordon-Levitt a fost alesul pentru Snowden 9 (care a reușit să fie atent la inflexiuni ale vocii și la postura agentului Snowden), Shailene Woodley (actrița din Divergent, Insurgent, Allegiant și Ascendant în 2017) a intrat (și a învățat să danseze la bară) bine în pielea iubitei fostului agent, Zachary Quinto îl joacă pe jurnalistul Glenn Greenwald, cel care a spus povestea lui Edward Snowden, Melissa Leo este regizoarea Laura Poitras, cea care a lucrat doi ani la documentarul Citizenfour, recompensat cu Oscar în 2015. În croiala întâlnirilor acestor patru personaje sunt inserate flashback-uri ale momentelor din instruirea viitorului agent, accidentul real care îi schimbă destinul, momentul de răscruce în care îl cunoaște pe cel care este numit Corbin (nu e numele real) și care îi devine șef și mentor, dar și apariția femeii (ce poate fi punctul lui vulnerabil) de care se îndrăgostește. Oliver Stone este un sensibil pentru că reușește dintr-o subțire descriere a unei lumi secrete să facă un film care să genereze emoții! Ca spectator te lași cucerit de fostul angajat CIA, care este modest, timid, retras, foarte inteligent și care crede cu putere în dorința lui de a ajuta și nu a omorî oameni. Asta îmi aduce aminte puțin de Hacksaw Ridge al lui Mel Gibson și cazul obiectorului de conștiință care, în ciuda jurământului făcut de a nu ucide niciodată, și-a dus la capăt serviciul militar cu mult curaj, în calitate de medic neînarmat în infanterie. Și totuși realiatea în acest caz ar putea fi alta (nu uitați că în discuție este un agent CIA). În viața de zi cu zi co-fondatorul Apple, Steve Wozniak, îl numește pe Snowden erou, Secretarul de Stat John Kerry l-a numit trădător, pentru că agentul a depus un jurământ pe care l-a încălcat, Barack Obama a afirmat că este un hacker diabolic, iar Donald Trump îl vroia executat (încă nu știm dacă și-a schimbat opțiunea). Apropo, eu nu cred că Snowden va fi grațiat de Obama și cu siguranță nu de Trump, dar sper ca acest film să îl ajute in obținerea unei îngăduințe! Legal va trebui să răspundă pentru faptele sale, deși din 2013 legile din SUA s-au mai schimbat. Nu știu cât de mult a însemnat finaciar dezastrul pe care l-a declanșat, dar cred că încă nu există o probă publică (e drept, ar putea să apară una inventată) potrivit căreia cineva să fi suferit de pe urma dezvăluirilor fostului agent. Cu siguranță mai mult decât trădarea eroică a generalului Mihai Pacepa, fostul „numărul 2” în ierarhia spionajului românesc, de acum 38 de ani, despre care se vehicula că a pricinuit un ”damage” comparat cu un cumul de zeci de cutremure de nivelul celui din 1977.
Ce mai e de apreciat la Oliver Stone este și faptul că nu are parti-pris-uri față de democrați sau republicani, ci se înverșunează împotriva unui sistem corupt, nu îl laudă pe Clinton și nu-i menajează pe Bush sau Obama. Amenințarea terorismului și războaiele din țările musulmane, sunt folosite drept scuză extrem de convenabilă pentru a controla economic, politic și social. Că președinții de state din întreaga lume nu au încredere unii în alții am văzut-o și în Arrival, de unde și spionarea chiar la acest nivel care nu e de ieri de azi. Și ce e mai important în film e faptul că e invocată conștiința: cât de mult îți dictează și cât de mult te lași condus de ea?
Filmul nu duce lipsă de detalii: mașina Enigma, (care e fost decriptată) din discuțiile pe care le purta cu un veteran agent, interpretat de Nicolas Cage, plasat într-un colț (ca un obiect de care te-ai folosit și acum îl arunci undeva), limbajul semnelor, travelling-ul către webcam-ul unui laptop, care devine de fapt un ochi, atacurile cu drone introduse pe subliminal, discuția pe un monitor imens dintre Snowden și mentorul său, în care acesta din urmă apare imens și amenințător, finalul muzical, drag mie, realizat de Peter Gabriel (intitulat The Veil…cam sarcastic). Uf, și mai sunt destule! Vă las să le găsiți, pentru că filmul lui Oliver Stone conține destule și chiar dacă îi ține partea lui Edward Snowden, te scutură și te atenționează: si dacă nu faci nimic care să te facă să vrei să te ascunzi, este vital să îți aperi dreptul la viața privată!
PS: Să știți că nu am devenit paranoic: ÎNCĂ nu îmi lipesc scotch pe webcam, nu îmi scot bateria de la telefon și când am discuții cu amicii, nu îi rog să își pună telefoanele în cuptorul cu microunde.
Regizor: Oliver Stone
Scenariu: Kieran Fitzgerald, Oliver Stone, inspirat din cărțile lui Anatoly Kucherena și Luke Harding
Cu: Joseph Gordon-Levitt, Shailene Woodley, Zachary Quinto, Melissa Leo, Tom Wilkinson, Joely Richardson, Nicholas Rowe, Timothy Olyphant, Bhasker Patel, Scott Eastwood, Keith Stanfield, Logan Marshall-Green, Ben Chaplin, Ben Schnetzer, Rhys Ifans, Nicolas Cage
Radiotopic 