By Michaela

PE MALUL MARII

Filmul acesta se află pe lista aşteptărilor mele guvernate de curiozitate, dacă nu pentru alt motiv, măcar pentru acela de a vedea unde o să ţintească regizoarea Angelina Jolie, după Unbroken de anul trecut- un film notabil care mi-a confirmat bănuiala că doamna Pitt ar putea avea stofă de “director”. Ca actriţă am valorizat-o în Gia, Girl Interrupted (pentru care a luat şi Oscar) şi Changeling al lui Clint Eastwood, restul rolurilor nefiind într-atât de ofertante ca să o scoată în evidenţă. Aşa că pentru o producţie gândită, regizată şi jucată de ea, cum este By The Sea, orizontul aşteptărilor mele era foarte sus, fiind aproape sigură că va vira către filmul de artă, un teritoriu care îţi oferă largheţea să stăpâneşti scenariul cu alte mijloace decât în filmele curente. Şi încă mai cred că asta a fost intenţia ei, însă fructificată necorespunzător, prea redundantă şi în simboluri şi în sugestii-metafore, prea absconsă într-o retorică a durerii contrase care prelungeşte mult prea mult suspansul devoalării “traumei”. Cu toate că distribuţia este tentantă, de la Brad Pitt la Richard Bohringer, la Melanie Laurent şi doamna Pitt însăşi, diluarea scriptului neîngăduit de mult pentru a putea păstra interesul, teatralizarea excesivă şi faptul că filmul pur şi simplu “nu curge”, nu ne inserează în nici un fel în poveste, după cum nici măcar episoadele hilare cu impărtăşirea plăcerii voyeurismului nu reuşesc să o  facă.

By The Sea ni-l aduce pe Brad Pitt în ipostaza lui matură de actor charismatic şi talentat, care poate să joace orice; aici este un scriitor “ratat”, care ba parcă a cunoscut gloria şi acum încearcă să o regăsească, ba parcă nici nu există ca şi creator, fiinţarea lui zilnică fiind o jalnică luptă cu dependenţa de alcool şi o căutare disperată a inspiraţiei divine. Problema e că scenarista-regizoare introduce mai multe planuri prin sugestii multiple, a căror încadrare rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi (finalul, şi alte câteva accente ne induc şi ideea de film în film, cu roluri asumate programatic, menite să provoace inspiraţia și să livreze finalul – un manuscris finit, ca o concluzie pe care noi ar trebui să o luam ca pe o axiomă- adică să nu încercăm în nici un fel să o demostrăm/demontăm.

img_55c8606d43eebDeşi e o cuceritoare, Angelina este o apariţie mult prea hieratică, gros-planurile ei sunt mult prea numeroase ca să mai aibă un efect scurtcircuitant, nici măcar dialogul onomatopoeic savuros cu alte personaje (inclusiv cu propria durere) nereuşind să convingă.

Cred că atunci când vrei să apuci pe mult prea multe căi, să atingi mult prea multe laturi ale unui subiect în speranţa că măcar într-o direcţie vei reuşi- rişti să te regăseşti în situaţia cu alergatul după mai mulţi iepuri. Iar acest scenariu tocmai aici pătimeşte: accentuează nefiresc o abordare în defavoarea altor aspecte mult mai catchy prin simplitatea şi general valabilitatea lor. Povestea cuplului care trăieşte într-o relatie fracturată, intrată în automatism, fără comunicare- deci sterilă- ar fi putut fi captivantă prin însăşi esenţa dramatismului ei, şi mult mai accesibilă, dacă ar fi fost abordată simplu, fără volutele şi pretenţiile cinema-ului de artă.

Oricum pentru fanii cuplului Brangelina filmul merită o vizionare, pentru cei cu simplu interes cazuistic tot aşa, pelicula fiind dedicată celor care au “rezistenţă, pace şi cadenţă” (pentru cei din generaţia mea recomandarea e inteligibilă, pe ceilalţi îi sfătuiesc să mă creadă pe cuvânt!)

By Marcel

Subiectul filmului este la prima vedere simplu: acea stare de singurătate în doi. Gesturile mecanice (vezi ochelarii aruncaţi cu lentilele în contact direct cu suprafeţele pe care stau, cuvintele dulci rostite automat, aceeaşi rutină zi de zi,totul conduce către sugestia acceptării unei situaţii survenite după o dramă, o infidelitate sau traumă fizică sau psihică.

Era o vorbă cum că majoritatea căsniciilor se destramă din cauză că femeia speră ca bărbatul să se schimbe după căsătorie, în timp ce bărbatul speră ca femeia să nu se schimbe niciodată.

vogue_by-the-sea-behind-the-scenes-angelina-jolie-brad-pittAici EL e cel care dă o şansă relaţiei, el este cel care vrea să discute, să schimbe ceva. E drept, nu are tact şi se refugiază în băutură (dar nu o înșeală, aşa cum crede EA). Pentru el ea e ceea ce îşi doreşte, chiar dacă nu mai e tânără și nu mai e celebră. Cu ea vrea să trăiască, cu ea vrea să danseze, cu ea vrea să se plimbe, cu ea vrea să facă dragoste. Până şi faptul că spionează, alături de parteneră, mişcările unui cuplu din camera alăturată, printr-o gaură din perete, denotă tot un fel de altruism, e adevarat, cam ciudat.

Dar deşi accentul pe glory hole este aparent amuzant, tot aduce și o notă uşuratică filmului. Aici, zic eu, greşeşte frumoasa regizoare, care om fiind şi ea, insistă exagerat pe atitudinea eroinei, pe maniera de a se îmbrăca, a se machia, de a poza sau a merge. Ca să nu fiu şi mai cârcotaş şi să pomenesc de scenele care m-au făcut să casc: cadrele ce ar fi putut sugera o posibilă sinucidere sau cele în care Angelina face eforturi să plângă.

Oricum pelicula are prea multe imagini în care ea e filmată din multe unghiuri, poartă pălăriile într-un fel ostentativ şi dă replici nenaturale. O fi Angelina frumoasă, dar Malta parcă e şi mai şi…Ar fi trebuit să „exagereze” mai mult pe frumuseţea peisajelor.

angelina-jolie-and-brad-pitt-have-terrible-fights-in-by-the-seaFilmul are şi ceva pueril, cum ar fi scena în care soţul rănit în sentimentele lui, îl bumbăceşte pe cel care vrea să-l încornoreze, sau cea în care scriitorul bea peste măsură. Dar să ştiţi că uneori aşa e în viaţă: nu întodeauna baţi „profesionist” un rival şi nu eşti foarte macho când bei ca un porc. Ca să nu mai pomenesc de faptul că după ce ţi-ai vărsat şi maţele din tine să nu te aştepţi ca femeia să te pupe pe gură (poate doar cu o tigaie, eventual).

Dialogurile sunt şi în franceză şi în engleză (Brad vorbeşte binişor franceza şi e amuzant), fapt care nu deranjează prea tare, ba chiar are puţin farmec, ţinând cont că acţiunea se petrece undeva în anii 70 în Franţa.

M-am gândit şi la un alt aspect: oare cât e de greu să regizezi un film în care tu să joci şi celălat partener să fie chiar cel care îţi este alături în viaţa reală şi cu care ai copii? Au mai jucat cuplurile în aceleaşi filme, ca Richard Burton cu Elizabeth Taylor, dar cea din urmă nu regiza, ci îi lăsa pe Franco Zeffirelli, Joseph L. Mankiewicz,Peter Glenville sau Mike Nichols. Poate aici e şi greutatea! În a trece rapid din spatele camerei în faţa ei.

Finalul filmului e pentru toți: poate fi descris ca un happy end sau ca unul în care cei doi rămân împreună, dar tot dezamăgiţi şi nefericiţi.

by_the_sea_stillSubiectul ales nu e de ici colea şi chiar are resurse pentru a fi ridicat la rang de artă: căsnicia în criză! Deşi mulţi consideră, pe bună dreptate, că „până moartea ne va despărţi” este o iluzie, eu cred că sunt destule fiinţe care au trăit şi încă trăiesc fericirea în doi. Nu e nici un secret, dar pentru ca o relaţie să dureze e nevoie de sacrificii, de acceptări, de încurajări şi chiar de modelare, ca într-un puzzle, a unuia după celălalt.

O replică directă din film spusă brutal şi cald în acelaşi timp, este următoarea: Sunt rea? Da…uneori! De cele mai multe ori evităm să dăm răspunsuri sincere, dureroase, care în realitate ar ajuta relaţiei. Şi cred până la capăt că cea mai importantă în longevitatea unei relaţii este comunicarea.

Personal îl consider pe  Brad Pitt un actor mai talentat decât e Angelina Jolie ca actriţă, aşa cum cred că ea ar fi mai bine orientată spre regie (Unbroken a fost un film care m-a surprins mai mult decât plăcut din punct de vedere regizoral)

Mr. & Mrs. Smith a însemnat începutul brangelinei şi sper ca By The Sea să nu însemne sfârşitul, cu toate că Brad a declarat că filmările la această peliculă au reprezentat o lună de miere petrecută în Malta, locul filmărilor.

Pentru mine e clar că By The Sea s-a dorit un film mai mult orientat spre artă decât spre Oscar.

Regizor: Angelina Jolie

Scenariu: Angelina Jolie

Cu: Brad Pitt, Angelina Jolie, Mélanie Laurent, Melvil Poupaud, Niels Arestrup, Richard Bohringer, Sarah Naudi

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s