Am ajuns şi la finalul acestei francize care a fermecat şi a inspirat, care a polarizat atenţia şi interesul şi ne-a oferit versiunea cinematografică a distopiei din spaţiul numit Panem, pornind de la trilogia americancei Suzanne Collins, al cărei prim volum apărea în 2008. La vremea ei, această apariţie editorială egala vânzările cărţii concurente din seria Harry Potter, şi astfel devenea iminentă ideea unei ecranizări. Aşa că povestea Capitoliului- spaţiu al privilegiaţilor- şi a districtelor din care anual erau selectaţi copii şi tineri pentru un spectacol magnific- dar mortal- televizat şi marketizat la sânge, devine o serie de mare succes pentru istoria blockbusterelor.
Iar ca să fiu sinceră pana la capăt mărturisesc cum că nu prea agreez francizele, fiindca dacă nu se reinventează de la un film la altul, schimbând regizorul sau abordarea , trecând la metalimbaj sau la forme noi de distilare a subiectului, se diluează ca substanță, pierd din ritm și din farmec și eșuează într-o zonă a banalului. Nu același lucru se întâmplă când regizorul ține cu fermitate și talent subiectul în mână și dă coeziune întregului cu fiecare parte componentă. Iar Francis Lawrence părea să aibă și potențialul și inteligența creatoare, și mai ales imaginația – să gestioneze corespunzator trilogia devenită scenariu.
Şi dacă în Mockingjay I regizorul punea fără menajamente problema unei forme de exploatare alternative – aceea de a deveni vârful de lance mediatic chiar și pentru o cauză justă (un război de guerillă), în această parte a doua acest element este diluat până la suportabil. Scenariul alunecă în zona în care se pune accent pe liberul arbitru, pe alegeri, pe jocul de strategie din subsidiarul acţiunii, nuanţa parodică amară a sistemului care marketizează totul fiind aproape abandonată. Nu mai avem puneri în scenă şi costume flamboaiante, iar filmul devine un SF de acţiune într-o lume post-apocaliptică. Ce ne tine însă în această poveste, este reverbul pe care ea încă îl conţine, căci, nu pot să nu o spun, farmecul major s-a pierdut puţin în favoarea acţiunii.
Distribuția este extraordinară! Își continuă personajele: Donald Sutherland ca președintele Snow, Stanley Tucci – de excepție în orice partitură, Phillip Seymour Hoffman – la ultimul rol al vieții, Josh Hutcherson și Liam Hemsworth – ce revin ca Peeta si Gale – cei doi competitori pentru inima lui Katniss, Woody Harrelson, Elizabet Banks, în rolul președintei districtului 12 – Alma Coin – Juliane Moore, și evident Jeniffer Lawrence – pe care o regăsim în Katniss Everdeen – ceva mai meditativă și mai puțin antrenantă, dar confruntată cu dileme morale și probleme etice – în proaspătul rol de salvată din chingile de star al unui reality show și devenită un alt gen de stea: imaginea unei revoluții de emancipare a districtelor conduse de Capitoliu.
Această parte finală a poveştii eroinei Katniss Everdeen ne ancorează acut în prezentul nostru cel de toate zilele bântuit de terorism, vid de putere, manipulare şi strategie, punctând la acest capitol-deşi pierde din consistenţă la altele. Dimensiunea epică este oarecum voalată, iar parcursul insurgentei din districtul 13 se identifică până în final cu alegerile ei de viaţă, happy endingul anulând prin banal o parte a valorii pe care ar fi trebuit să o aibă încheierea poveştii. Mai mult, această punere în scenă a ultimei părţi a trilogiei debarcă apriori mult din umorul (cât era!) şi mai ales din acutul simţ al aventurii care călăuzea povestea la început, abandonând o latură a logicii intrinseci a acţiunii în favoarea moralei de fabulă a paradigmei cinematografice “binele învinge răul” şi “dragostea este panaceul universal”.
Dramatismul este însă prezent, nu doar în felul în care se derulează scriptul, dar mai ales prin modalităţile în care personajele principale se inserează în el. Şi cu toate acestea nu cred că ideea divizării ultimei părţi a servit în vreun alt fel decât financiar, o sagă compactă, fluentă care să cumuleze valoarea părţilor şi nu să divizeze fiind- după părerea mea- o abordare de dorit.
All in all, făcând abstracţie de nota în care franciza concluzionează, avem un demers cinematografic care global a punctat meritoriu la destule capitole încât să se susţină în faţa milioanelor de fani care au aşteptat cu sufletul la gură acest final, pe care îl vor vedea apoteotic- şi deci de aplaudat- aşa că vor experimenta pentru a patra oară trăirile pe care această ficţiune cu lumea ei distopică le-a propus.
Fără şanse la nominalizări selecte, dar cu toţi augurii prezenţi pe cerul aşteptărilor publicului, Hunger Games rămâne însă global o reuşită, aşa că va fi pentru ceva vreme o opţiune tentantă pentru vizionările noastre.
Regizor: Francis Lawrence
Scenariu: Peter Craig, Danny Strong, Suzanne Collins
Cu: Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson, Liam Hemsworth, Woody Harrelson, Donald Sutherland, Philip Seymour Hoffman, Julianne Moore, Willow Shields, Sam Claflin, Elizabeth Banks, Mahershala Ali, Jena Malone, Jeffrey Wright, Paula Malcomson, Stanley Tucci, Natalie Dormer, Wes Chatham, Elden Henson, Eugenie Bondurant, Sarita Choudhury, Robert Knepper, Desmond Phillips
Radiotopic 