Posts Tagged ‘Sci-Fi’


După ce în 2014 atrăgea atenţia la Cannes cu White Dog, parabolă ce îi avantaja pe câini în detrimentul oamenilor și era în esenţă o axiomă comportamentală biblică (cu ce măsură măsuri, măsura-ți-se-va!), iată că anul acesta Kornél Mundruczó revine cu acest Jupiter’s Moon, un film despre realităţi cu care ne confruntăm (criza migranţilor) cărora le aplică o grefă de supranatural, cât să ne dea un imbold la fantezie şi un motiv să nu capotăm în lupta cu viaţa.
Şi ca întotdeauna lumea lui Mundruczó este crudă, în ea coexistând antagonic personaje pure (sunt cele care în final restabilesc echilibrul, acordând şanse celorlalţi) dar şi marginali ce îşi urmează doar propriul interes.

(mai mult…)

Reclame

Afis_Jocurile Foamei - Revolta Partea a doua

Am ajuns şi la finalul acestei francize care a fermecat şi a inspirat, care a polarizat atenţia şi interesul şi ne-a oferit versiunea cinematografică a distopiei din spaţiul numit Panem, pornind de la trilogia americancei Suzanne Collins, al cărei prim volum apărea în 2008. La vremea ei, această apariţie editorială egala vânzările cărţii concurente din seria Harry Potter, şi astfel devenea iminentă ideea unei ecranizări. Aşa că povestea Capitoliului- spaţiu al privilegiaţilor- şi a districtelor din care anual erau selectaţi copii şi tineri pentru un spectacol magnific- dar mortal- televizat şi marketizat la sânge, devine o serie de mare succes pentru istoria blockbusterelor. (mai mult…)


movieposter
Sinceră să fiu așteptam acest SF care readuce în actualitate o temă dragă mie: inteligența artificială versus conștiință, în această versiune pe care o semnează  Alex Garland, până mai ieri scenarist al unor producții de success precum 28 Days Later, Dredd și Sunshine.

Și nu pot să nu îmi amintesc de alte filme pe care le-am valorizat, ce exploatează această tematică atât de ofertantă, de la Artificial Intelligence al lui Steven Spielberg din 2001, în  care ne uimea cu talentul lui precoce Haley Joel Osment, la minunatul Bicentennial Man cu un Robin Williams genial, la Automata, Chappy, WALL-E, sau Her- un film sensibil, inteligent și imprevizibil, în care Joaquin Phoenix face –poate- cel mai bun rol al lui de până acum. (mai mult…)


TomorrowlandRar mi se întâmplă să plasez un film după vizionare mult mai sus decât era orizontul așteptărilor mele. Și unii ar spune că nu-i prea sus, dacă Tomorrowland- după care exegeții de peste ocean nu s-au înnebunit, reușește să mă exalte în așa măsură! Dar în inflația de filme care ne propun supereroi, cataclisme, distopii, armaghedoane și horror-uri, o asemenea peliculă este o rază de soare pe care ar trebui să o urmeze toți copiii, ca pe un curcubeu care nu îi lasă să rămână fără speranță.  Așa că mă bucur să fi împărțit, cu toți cei care au fost la IMAX, această lectură cinematografică frumoasă și pozitivă, un dar pe care l-au primit deopotrivă cei mici dar și cei mari, care încep, poate, să renunțe să mai creadă! (mai mult…)


Interstellar-3

Fiecare film are steaua lui , dupa cum si oamenii au o soarta! Asa ca imi doresc din tot sufletul sa nu polarizeze atentia criticii cine stie ce productie, ca sa ii sufle lui Christopher Nolan Oscarul de sub nas! Caci-indubitabil- Interstellar este un film de Oscar: scenariul care are aproape 3 ore este atat de bine construit si dozat, incat te tine captiv in poveste si reuseste sa te faca sa fii prezent la modul participativ pana la ultimul cadru, finalul nefiind unul siropos, si nici previzibil.

(mai mult…)