După ce în 2014 atrăgea atenţia la Cannes cu White Dog, parabolă ce îi avantaja pe câini în detrimentul oamenilor și era în esenţă o axiomă comportamentală biblică (cu ce măsură măsuri, măsura-ți-se-va!), iată că anul acesta Kornél Mundruczó revine cu acest Jupiter’s Moon, un film despre realităţi cu care ne confruntăm (criza migranţilor) cărora le aplică o grefă de supranatural, cât să ne dea un imbold la fantezie şi un motiv să nu capotăm în lupta cu viaţa.
Şi ca întotdeauna lumea lui Mundruczó este crudă, în ea coexistând antagonic personaje pure (sunt cele care în final restabilesc echilibrul, acordând şanse celorlalţi) dar şi marginali ce îşi urmează doar propriul interes.
Este o junglă a supravieţuirii cu orice preţ, în care oamenii pleacă să îşi găsească o altă soartă, şi îşi riscă viaţa pentru libertatea asta, într-un joc al hazardului care guvernează tot.
Personajul central al acestei poveşti uimitoare este Aryan, un tânăr sirian care este împuşcat pe când trecea frontiera ilegal în Ungaria şi care capătă puteri supranaturale în urma şocului.
Alături de el în poveste apare doctorul Stern, cu care Aryan împarte această schimbare şi care parcurge la rândul lui o transformare totală, de la oportunist – la om care înţelege că sacrificiul este o formă de catharsis şi că nu banul este puterea supremă care guvernează lumea – ci iubirea. Stadiile acestei schimbări radicale sunt punctate de Mundruczo cu fineţe şi puse în valoare de scene când înduioşătoare când înspăimântătoare, în care puterea este malefică sau tămăduitoare, în care spaţiul se pliază iar înţelegerea umană este scurtcircuitată.
Impecabil cinematografiat, Jupiter’s Moon este şi el o parabolă despre iubire şi acceptare, despre sacrificiu şi durere, procesate cadru cu cadru, într-o alternanță ce escaladează voit, până la momentul final, apoteotic, extatic, revelato r- în care oamenii încep să vadă, să accepte şi – poate – să spere din nou.
Specială şi neaşteptată alăturarea dintre realitatea frustă şi supranatural, care spune povestea într-un fel în care fiecare dintre noi să salvăm ce dorim: uimirea, credinţa, minunea, bucuria, iubirea.
Cu imagini excepţionale şi o coloană sonoră vibrantă, Jupiter’s Moon este creaţia unui regizor special, cu idei radicale, cu o viziune ce îl detaşează din pluton şi o aplecare asupra subiectelor ce ard într-o realitate care nu e nici blândă, nici îngăduitoare şi nici nu ne dă prea multe speranţe.
Căci critica la adresa atitudinii faţă de migranţi este explicită, felul în care filmul prezintă acțiunile autorităţilor nefiind tocmai reverenţios.
Actorii sunt perfect poziţionaţi în roluri – Zsombor Jéger este Aryan, György Cserhalmi îl joacă pe inflexibilul inspector László ( un fel de Javert modern), iar Merab Ninidze este doctorul Stern, şi ne devine clar că numele nu sunt alese la întâmplare, după cum nici aluziile religioase.
Rolul mesianic al tânărului sirian este la vedere, mesajul însă e la alegere şi nu e pentru toată lumea, dar provocarea există şi Mundruczó ne-o lansează fără echivoc, într-o peliculă care are calităţi incontestabile, dar şi unele momente în care luşează, în care în loc să aprofundeze- survolează doar. Comparativ cu White God, precedentul lui film, Jupiter’s Moon e mai puţin visceral, dar la fel de amar, focusând pe lucruri pe care nu ne vine uşor să le privim, cu atât mai puţin să le acceptăm.
Filmul a fost nominalizat anul acesta la Palm d’Or si a castigat deja sase premii la festivaluri internationale de prestigiu.
Radiotopic 