Ajunsă la capitolul final, trilogia cinematografică a Labirintului pare să nu fi regresat, ceea ce e îmbucurător, spre satisfacţia adolescenţilor care vor savura încă o peliculă action în care încape şi puţin romantism şi nişte iubiri imposibile şi nişte situaţii limită şi o maladie cataclismică pentru omenirea ce se chinuie să îi găsească leac.
Azi va scriu despre The Maze Runner – un film care incearca sa recreeze ideea veche de cand lumea cu Labirintul lui Dedal din care Ariadna il ajuta pe Tezeu sa evadeze, folosind insa noile achizitii ale stiintei care difera de mitul primordial. Aici este vorba de un experiment pe care savantii dintr-o societate distopica il creeaza pentru niste adolescenti dezradacinati si obligati sa traiasca intr-o izolare controlata in mijlocul unui labirint pe care o echipa de alergatori se cazneste sa il cartografieze, batandu-l la picior, cum se spune – in fiecare zi. Si asta se intampla pe lumina (intre ore stiute numai de ei), pentru ca noaptea in labirint circula niste entitati biomecanice care ii vaneaza pe cei ramasi inauntru cu scopul declarant de a-i intepa, nu de a-i manca. Ce sa zic …intepatul are avantajul ca reincarca in mintea victimei amintirile sterse, dar si dezavantajul ca o face sa moara in chinuri.
