Radiotopic

Si pentru ca intr-adevar cred ca filmul Ceva bun de la viata merita CEVA mai mult – deopotriva din partea criticii si publicului- restitui aici cititorilor recenzia mea de acum 2 ani, sperand ca ii va face sa doreasca sa vada aceasta pelicula semnata Dan Pita.

Am urmarit cu interes filmul pentru ca scenariul promitea apriori. Orice subiect care implica copii de la orfelinatele din Romania, mita, trafic de influenta, politica si coruptie, proxenetism si …aventura, este in masura sa te capteze. Asta e si motivul pt care la Hollywoodul din ce in ce mai secatuit de idei si scenarii magnifice, astfel de subiecte devin tot mai tentante. Filmul asta insa s-a facut in Romania, nu in Cetatea filmului American, si are si toate calitatile si toate micile derapaje ale unor prejudecati, teme, simboluri carora inca le mai suntem tributari.

M-a impresionat deosebit de placut jocul celor 4 debutanti din rolurile principale- Corneliu Ulici si Dragos Dumitru, Anastasia Dumitrescu si Adelaida Perjoiu, carora Dan Pita a avut inspiratia de a le incredinta partiturile personajelor centrale- Mateo, Ginel, Gina si Carolina. Figuri credibile, joc natural, cadenta a dialogurilor si mimicii bine dozata, imagine pictural filtrata, metafore cat sa nu devina un obstacol care sa obtureze mesajul, lait- motive sonore, imagistice si de abordare, rotunjime …….un film bun, pe care ni-l dorim in festivalurile europene.Nu spunea cineva ca din nici un festival care se respecta nu pot lipsi romanii, iar atunci cand apar –nu trec neobservati?
Sunt convinsa ca filmul CEVA BUN DE LA VIATA nu va trece neobservat. Are si tentatiile si profunzimile pe care le apreciaza un avizat, dar si candoarea si adevarurile de viata pe care le simte aproape un simplu spectator. Are si dimensiunea aproape filozofica a ceea ce reprezinta BINELE ( suprem sau personal), RAUL ( individual sau de sistem), DRAGOSTEA, POSESIA, NIMICNICIA, TRADAREA, dar si VISUL ( transcendental sau ca anamneza )
Si in plus nu se foloseste de sex, limbaj trivial, de imagini socante …are o distinctie, o “clasa”, care este deasupra artificiilor astora facile de captare a interesului. Nu este un film dur decat implicit, dar nu este nici romantat.Pur si simplu cred ca “lumina”in care ales Dan Pita sa redea povestea nu este una frusta, directa, izbitoare… .Cred ca si-a dorit un film sincer, care sa te” agate” prin valoarea lui intrinseca, si nu prin flic flac-uri stilistice…
Si asta pentru ca pana la urma este vorba de o calatorie initiatica, de calatoria vietii, ca o aventura in care scrii si nu prea regulile, in care accepti sau nu sa te conformezi unor cutume. Pana in final este explicit faptul ca exista liberul arbitru si depinde doar de tine daca alegi sa o iei pe un drum sau pe altul…
Filmul are in opinia mea doua scene extreme : una de un grotesc absolut ( cand in adevarat stil mafiot se strang”cotizatiile”pentru partid- parandaraturile si mitele pe care le dau ocrotitii puterii ) si alta de un tragism inimaginabil ( cand Mateo si Ginel- crescuti la orfelinat -canta cu jale o oda inchinata mamei care i-a crescut si careia, dincolo de mormant, ar vrea in semn de recunostinta sa ii sarute mainile…)
In rest constructia lui Dan Pita jongleaza cu toate atributele unui film de calitate, vehiculand totusi cam prea obsesiv un vis( care intre timp, aflandu-ne in recesiune mondiala – nici nu mai e actual ): AMERICA