Radiotopic

Există filme care încep cu o explozie și filme care încep cu o întrebare. „Project Hail Mary” – adaptarea romanului lui Andy Weir – face ceva mai subtil: începe cu o amnezie. Un bărbat deschide ochii într-un spațiu alb, steril, fără să știe cine este, unde se află sau de ce toți cei din jurul lui sunt morți. Când încearcă să se ridice, corpul îl trădează; când încearcă să gândească, memoria îi răspunde în fragmente. Iar când privește pe fereastră, descoperă că soarele nu este al nostru.

Astfel începe o odisee cosmică vorbind paradoxal mai puțin despre spațiu și mai mult despre singurătate, ceea ce ne aminteste de alte titluri majore: The Martian al lui Ridley Scott , Gravity – regizat de Alfonso Cuarón (cu imaginea magnifica a lui Emmanuel Lubezki!) sau Interstellar de Christopher Nolan- care toate interogheaza mintea savantului care se confrunta cu singuratatea si dorinta de a supravietui

În centrul filmului se află Ryland Grace, interpretat de Ryan Gosling, un profesor de științe transformat peste noapte – și fără prea multă voință proprie – în salvator al omenirii. Gosling aduce personajului acea combinație recognoscibilă de melancolie și ironie care il face unul dintre puținii actori capabili să susțină singuri un film de două ore și jumătate.

Grace nu este eroul clasic. Nu are vocația sacrificiului și nici romantismul marilor exploratori. Înainte de a ajunge în spațiu, el însuși mărturisește că nu are „gena curajului”. Dar filmul, în regia tandemului Phil Lord și Christopher Miller, pare să sugereze că eroismul nu este o predispoziție genetică, ci o reacție umană la o situație imposibilă.

În fond, întreaga poveste este declanșată de o catastrofă cosmică: o formă de viață microscopică, „astrofagul”, începe să consume energia soarelui, condamnând Terra la o iarnă planetară. Omenirea răspunde cu o misiune disperată – nava Hail Mary – o călătorie fără întoarcere către o stea îndepărtată care pare să fi rezolvat deja problema.

Dacă premisa sună familiar – încă un blockbuster despre salvarea planetei – filmul face însă o mutație neașteptată.

În mijlocul cosmosului, Grace întâlnește o altă inteligență. Rocky, o creatură extraterestră cu anatomie de păianjen care are formă de pentagon și este adesea descris ca o „stâncă” sau o „piatră” cu picioare. Structura sa este rigidă, având o carapace exterioară dură din piatră/minerale, care îi protejează organele interne., devine partenerul său de laborator și, treptat, singurul său prieten.

Ceea ce urmează nu este doar o colaborare științifică, ci un exercițiu de traducere existențială. Cei doi trebuie să depășească barierele limbajului, ale gravitației, ale atmosferei și chiar ale modului în care percep realitatea. În locul confruntării clasice dintre specii, filmul propune o formă de solidaritate cosmică.

Prietenia dintre Grace și Rocky este, probabil, ideea cea mai surprinzătoare a filmului. Nu există nici patos, nici discursuri solemne. Există doar două ființe singure, fiecare responsabilă pentru supraviețuirea propriei lumi, care învață să se bazeze una pe cealaltă.

Din punct de vedere vizual, „Project Hail Mary” aparține acelei categorii rare de filme SF care reușesc să combine spectacolul cu intimitatea. Efectele speciale, multe realizate practic pentru a-l anima pe Rocky, creează senzația unui univers palpabil.

Cinematografia transformă laboratorul improvizat din spațiu într-un loc deopotrivă tehnologic și fragil, iar montajul introduce o doză de umor într-un scenariu care, în esență, vorbește despre sfârșitul lumii.

Coloana sonoră semnată de Daniel Pemberton însoțește această călătorie cu o discreție elegantă, adaptându-se mediilor și culturilor diferite ale personajelor fără să devină niciodată demonstrativă. Daniel colaborează frecvent cu regizori precum Ridley Scott, Danny Boyle sau Guy Ritchie.

În subtext, filmul reia una dintre temele clasice ale literaturii science-fiction: ideea că salvarea omenirii nu vine din superioritate tehnologică, ci din capacitatea de a coopera.

În structura sa narativă și emoțională, „Project Hail Mary” al lui Andy Weir reia o tradiție veche a science-fiction-ului: povestea primului contact, filtrată prin prietenie. În acest sens, filmul dialoghează discret cu două repere majore ale genului – E.T. the Extra‑Terrestrial și Close Encounters of the Third Kind –fără a le copia, ci adaptându-le unei sensibilități contemporane, mai tehnice și mai ironice.

Dacă în filmullui Steven Spielberg din 1982 întâlnirea cu extraterestrul era privită prin inocența copilăriei, în „Project Hail Mary” relația dintre Ryland Grace și Rocky capătă forma unei prietenii adulte, construite în laboratorul științei. Nu există biciclete zburătoare sau emoții naive; există formule, experimente și încercări repetate de a traduce sunete și simboluri. În locul miracolului pur, apare răbdarea colaborării.

Înacelași timp, filmul păstrează ceva din spiritul contemplativ al lui Close Encounters: sentimentul că universul nu este neapărat ostil, ci pur și simplu necunoscut. Diferența este că, acolo unde Spielberg punea accentul pe mister și fascinație, Weir introduce metoda științifică. Întâlnirea nu mai este o revelație mistică, ci un proces de învățare reciprocă.

Într-o epocă în care relațiile umane par din ce în ce mai tranzacționale, „Project Hail Mary” propune o formă de prietenie care implică risc, vulnerabilitate și sacrificiu. Nu este un film moralizator – dimpotrivă, își păstrează permanent tonul ludic – dar sugerează că adevărata revoluție nu este cucerirea spațiului, ci depășirea propriului ego.

În epoca francizelor interminabile, apariția unui film original, cu ambiții filosofice și emoționale, pare aproape un fenomen astronomic. „Project Hail Mary” este un blockbuster cu inimă – o combinație rară de aventură cosmică, comedie și reflecție despre condiția umană.

La final, filmul lasă spectatorul cu o idee simplă: universul poate fi infinit, dar salvarea lui începe întotdeauna cu doi prieteni care decid să aibă încredere unul în celălalt. Și nu doar pt ca la un moment dat , spre final, vedem un breloc cu o vulpe, gandul ne duce la prietenia si comunicarea fără pereche a celor două suflete din Micul Prinț al lui Saint Exupery.

Iar uneori, între o stea muribundă și un viitor incert, asta poate fi cea mai mare descoperire științifică.