Posts Tagged ‘Gerard Butler’


London Has FallenCod Roşu la Londra va stârni fără îndoială dispute, căci mulţi îşi vor pune întrebarea după vizionare , dacă nu cumva Mike alias Gerard moare „mai hard” decât o făcea Bruce Willis în toată seria în care unii se chinuiau să îl extermine,iar el nu se lăsa! Şi sincer, parcă aş înclina balanţa către carismaticul scoţian, care face în calitate de bodyguard al celui mai puternic om al planetei, cât toate serviciile secrete reunite. London has fallen este cel de-al doilea film al seriei, şi îmi pare că nu va fi ultimul, aşa că vom avea parte de urmări similare celor din Taken, în care rând pe rând ăia răii îi fură sau omoară familia lui Mike, aşa că el se va dezlănţui să răzbune/salveze ce are mai scump. Căci pe preşedintele lui l-a scăpat deja de doua ori (de asta sunt „la cataramă”) şi acum după Washington DC şi Londra ar mai putea muta acţiunea într-un loc exotic (gen Bankok, Djakarta sau deșertul Ghobi!) Zic şi eu aşa, să vă fac puţină atmosferizare de început, căci filmul este super action într-un mod cuceritor, are tot ce-i trebuie ca să ne facă plăcere să-l vedem atunci când nu ne dorim să ne problematizeze un scenariu. Aşa că Babak Najafi dă adunarea unei pleiade de actori în stare să joace orice, darămite un scenariu de action/crime/thriler. Şi aşa îi vedem la treabă, ba în rol de vicepreşedinte, agent secret, preşedinte, soţie, colegă pe: Morgan Freeman, Angela Bassett, Aaron Eckhart, Radha Mitchell, Melissa Leo şi, evident, pe Gerard Butler, rasat, carismatic, dur şi profesionist într-un mod cuceritor. (mai mult…)

Reclame

Gods Of EgyptAcum dacă e să fiu sinceră (ca întotdeauna!) mă aşteptam să fiu puţin dezamăgită de film, suprasaturat de efecte speciale, prea opulent ca scenografie şi costume, prea ca la …zei!

Şi când colo la locul faptei, povestea mitologică devine cât de fantastică trebuie să fie cu ajutorul CGI, Egiptul zeiesc este exact aşa cum trebuie să fie, iar costumele îţi taie răsuflarea şi îţi fură ochiul, precum o defilare de brand celebru în săptămâna modei de la Milano. Aşa că mi-am reprimat preconcepţia cu care venisem, şi i-am mulţumit în gând lui Alex Proyas (egiptean naturalizat în Australia!) pentru inspiraţie şi concepţie regizorală, căci am de ce: el este cel care a făcut şi The Crow, ultimul film al lui Brandon Lee, împuşcat mortal chiar pe platourile de filmare în 1994, apoi îi suntem recunoscători- noi fanii- pentru fabulosul documentar Best of Sting: Fields of Gold, îl aplaudăm frenetic pentru I, Robot şi avem palmele deja umflate când pomenim de Knowing, care e acceptabil. Acum Gods of Egypt, cu un scenariu ok, cu dialoguri sprinţare, cu un strop de ironie, cu o tonă de învaţăminte şi cu o concluzie pozitivă ce salvează happy endul de banal, vine să ne cucerească prin simplitatea sofisticată pictural, prin rigoarea cu care este construit ca o poveste mitologică, dar şi ca una iniţiatică, şi mai ales de iubire. Căci în esenţă, dincolo de trimiterile la legendă, la mit şi la epopee, filmul este povestea unei iubiri excepţionale care transcende chiar şi moartea. (mai mult…)