Gods Of EgyptAcum dacă e să fiu sinceră (ca întotdeauna!) mă aşteptam să fiu puţin dezamăgită de film, suprasaturat de efecte speciale, prea opulent ca scenografie şi costume, prea ca la …zei!

Şi când colo la locul faptei, povestea mitologică devine cât de fantastică trebuie să fie cu ajutorul CGI, Egiptul zeiesc este exact aşa cum trebuie să fie, iar costumele îţi taie răsuflarea şi îţi fură ochiul, precum o defilare de brand celebru în săptămâna modei de la Milano. Aşa că mi-am reprimat preconcepţia cu care venisem, şi i-am mulţumit în gând lui Alex Proyas (egiptean naturalizat în Australia!) pentru inspiraţie şi concepţie regizorală, căci am de ce: el este cel care a făcut şi The Crow, ultimul film al lui Brandon Lee, împuşcat mortal chiar pe platourile de filmare în 1994, apoi îi suntem recunoscători- noi fanii- pentru fabulosul documentar Best of Sting: Fields of Gold, îl aplaudăm frenetic pentru I, Robot şi avem palmele deja umflate când pomenim de Knowing, care e acceptabil. Acum Gods of Egypt, cu un scenariu ok, cu dialoguri sprinţare, cu un strop de ironie, cu o tonă de învaţăminte şi cu o concluzie pozitivă ce salvează happy endul de banal, vine să ne cucerească prin simplitatea sofisticată pictural, prin rigoarea cu care este construit ca o poveste mitologică, dar şi ca una iniţiatică, şi mai ales de iubire. Căci în esenţă, dincolo de trimiterile la legendă, la mit şi la epopee, filmul este povestea unei iubiri excepţionale care transcende chiar şi moartea.

GODS OF EGYPT

Căci Bek, muritorul îndrăgostit iremediabil de Zaya, ajunge din iubire să facă lucruri de neînchipuit şi să schimbe prin credinţă, devotament şi curaj – soarta. Povestea pierderii şi regăsirii (ca a lui Dante şi a lui Beatrice) este romantică şi înduioşătoare, dar nu siropoasă, aşa că îi invit pe cei care nu au sensibilitate manifestă să-şi ţină în frâu umorile şi să îi lase pe cei cărora le plac poveştile sensibile să se bucure de ele, şi dacă se consideră mult prea evoluaţi pentru genul acesta de filme, să meargă doar la cele care corespund calibrului lor intelectual de ţinută.

geofreyActorii sunt foarte în rol, bucuria mea fiind să-l revăd pe Geoffrey Rush – aici un Ra când magnific incandescent, când un bătrân împovărat de grijile zilnice de truditor, când într-o înfruntare fără sfârşit cu nimicul ce vrea să devore Pământul. Minunat imaginativul ce ne prezintă „arca” zeului Soare ce vegheaza un Pământ ca o felie rotundă, sau tărâmul de dincolo şi Judecata de apoi. Sigur că filmul are şi destule licenţe, că unele personaje sunt cam prea şarjate, dar întregul se amalgamează până la urmă, iar naraţiunea curge frumos, alegoria şi parabola se adaugă şi ele poveştii şi dau profunzime, într-o construcţie notabilă, grandioasă, demnă de un asemenea subiect.

GODS OF EGYPT

Distribuţia îl cuprinde pe danezul Nikolaj Coster-Waldau – Jaime Lannister din The Game of Thrones – care, în mod evident poate mult mai mult decât este aici rolul lui Horus, dar şi pe carismaticul Gerard Butler- ce bifează un personaj negativ în Set- şi care tot exersează de la Olimpus Has Fallen încoace tot roluri de tip Die Hard. Acum să fim sincere, orice ar juca, fură camera (şi nouă atenţia!) în felul plin de farmec (irlandez) cu care ne-a năucit pe când era Leonida în 300.

GodsOfEgypt_DOMTrlr1_Texted_HD 1932.tif

Partenerul de epopee este Bek, viu, inventiv şi hoţ de legendă pe care îl joacă plin de vervă BrantonThwaites, pe care l-am mai văzut în The Giver, filmul de acum 2 ani al lui Phillip Noyce , dar a mai jucat şi în Sun of a Gun şi în Maleficent, iar acum se pregateste de Piraţii din Caraibe 5, Dead Man Tell No Tales, care o să iasă pe piaţă în 2017.

GodsOfEgypt_DOM_Trailer2_1080pV2 1786.tif

Pentru zeiţa iubirii, Hathor, mr director a pus ochii pe exotica franţuzoică Elodie Yung, cu alură de top model, pe care am mai văzut-o în Daredevil anul trecut, iar pentru rolul îndrăgostitei Zaya o descoperă pe Courtney Eaton, ce a avut şansa să aibă un rolişor şi în Mad Max, unde a fost Fragile şi a atras atenţia prin frumuseţea autentică şi prospeţimea de Julietă. Şi nu ştiu de ce am impresia că o vom mai vedea, poate în roluri mai interesante, poate mai de substanță, căci la doar 20 de ani are un ceva special care polarizează.

courtney-egyptAşadar vă recomand Gods of Egypt, o poveste frumoasă, cu valenţe iniţiatice care o să vă placă dacă sunteţi romantici, dar şi aventuroşi, dacă iubiţi mitologia şi dacă vă plac filmele în care fantasticul este extraordinar ilustrat prin efectele generate pe calculator. Culorile sunt excepţionale, imaginea ne aminteşte pe alocuri de Lord of the Rings, iar muzica şi costumele polişează totul şi ne livrează o creaţie unitară, echilibrată şi plină de miez – dacă ai obiceiul să treci de aparenţă şi să mergi la esenţa a ceea ce îţi comunică. Aşa că toate cele 100 de minute sunt pline de acţiune, suspans şi substanţă, pentru o incursiune tentantă într-o lume legendară, Egiptul antic.

Regizor: Alex Proyas

Scenariu: Matt Sazama, Burk Sharpless

Cu: Brenton Thwaites, Nikolaj Coster-Waldau, Gerard Butler, Elodie Yung, Abbey Lee, Courtney Eaton, Geoffrey Rush, Rufus Sewell, Chadwick Boseman

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s